Sergiu și Andrei prezintă matinalul Kiss FM, din 10 septembrie. Echipei i se alătură și Raul Gheba

Doi comedianți intră într-un radio. Nu, nu e banc. E pe bune. Și pe glume. Sergiu Floroaia și Andrei Ciobanu intră în echipa radioului numărul 1 din România și prezintă, din 10 septembrie, matinalul Kiss FM, de luni până vineri, de la 7:00 la 10:00. Doi tipi dintr-o bucată, niciunul întreg.
„Trecerea noastră de la stand-up comedy la radio nu e o schimbare radicală: putem fi tot noi înșine, tot în fața unui microfon, doar că aici avem avantajul că nu ni se mai văd fețele. Sincer, nici nu cred că ne ajutau foarte mult”, spune Andrei.

“Eu mă bucur foarte mult că am ajuns la radio pentru că deja mă îngrășasem destul de rău ca să mai apar în clipuri. Adică se vedea și dacă eram îmbrăcat în negru. La radio nu se vede“, glumeste Sergiu.

Sergiu și Andrei și-au făcut debutul la Kiss FM printr-un „roast”, o scurtă parodie muzicală la adresa celor mai importante vedete din industria muzicală actuală: Smiley, Alex Velea, Connect-R, Antonia, Marius Moga și Andra.
Postat pe Youtube, clipul a devenit în scurt timp viral, ceea ce l-a făcut pe Andrei să reacționeze pe Facebook: „Mulțumim Radio 21, ZUTV, Kiss FM, Pro FM şi 1Music Channel pentru că ne-ați dat share la ultima parodie (aia cu cele 6 refrene)! Sunteți adevărați!”.



După ce au văzut parodia, vedetele vizate nu s-au supărat și au replicat printr-un videoclip, urându-le succes noilor realizatori ai matinalului Kiss FM.

Andrei Ciobanu are 25 de ani și este născut și crescut în sânul Bucovinei, adică în Suceava. A început facultatea la Cluj și tot acolo a și terminat-o, iar apoi a decis să se mute la București să facă stand-up comedy. Scrie scenarii și joacă în sketch-uri Sector 7, cântă melodii amuzante (Mică rugăminte, Unu-ntr-altu etc.), e dependent de Facebook și scrie povești pe Internet.

“Mă bucur că m-am alăturat echipei Kiss FM și sper să reușim să facem un matinal exact ca noi, adică tânăr și, credem noi, amuzant”, a declarat Andrei.

Sergiu Floroaia este bucureștean, scurt și la obiect și schimbător de scutece pentru fiul lui.
Are părul lung, deși nu prea ascultă rock. Are 30 de ani, deși nu se comportă ca atare. S-a apucat de comedie în 2006. Petrece mai mult timp pe Facebook decât crede iubita lui că este normal, dar mai puțin decât Andrei. Și, de parcă Facebook nu era de ajuns, e de găsit și pe Twitter și, mai nou, pe Instagram. Sergiu Floroaia este co-writer al celebrelor virale „Mă-ta are cratimă”, „Cărți! Te fac neprost” și „Școala vieții”. De asemenea, a câștigat concursul de joke writing „Words to Live By” organizat de Gene Perret (câștigător a trei premii Emmy).

Sergiu este nerăbdator să înceapă emisia: „Abia aștept să fiu primul care se trezește la mine în bloc și să bocănesc prin casă.
Cred că o să-mi iau un ciocan special pentru asta! It's payback time!”
. În cadrul noului matinal, Sergiu va realiza și rubrica Sergiurnal, un jurnal de știri care, dacă n-ar fi fost inventate, sigur ar fi fost adevărate.



Echipei i se alătura și cel supraintitulat Domnul Raul Gheba, „writer of funny stuff” la Sector 7, fondator al webcast-ului #nimicnou și actor de stand-up comedy. El va prezenta în cadrul matinalului rubrica permanentă „Ciumpalikeul” – o rubrică inspirată din faptele de glorie ale vedetelor pe rețelele de socializare, cu materialul furnizat de client.

„Eu am fost plătit de Traian Băsescu. Mi-a dat 100 de lei aseară. Mi-am luat un suc și dup’aia, de banii ăia, a zis: Du-te și tu mâine la Kiss FM să vorbești cu Sergiu și Andrei.
Sper să nu fie tăiat din context, dar chiar am fost plătit de Băsescu. N-am venit să deranjez sau ceva, doar că, na, m-a trimis Băsescu. Ce era sa fac, să-i zic 'Nu' lu’ Băsescu?”
, a povestit Domnul Raul Gheba.
9 Septembrie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod