Săracii oameni bogați! Kim Kardashian și Kanye West, imaginea ipocriziei: Au enervat lumea pozând în persoane de condiție modestă

Imaginea care i-a enervat pe toți: Kim Kardashian și Kanye West, fotografiați într-o bucătărie obișnuită, departe de strălucirea reședinței lor luxoase


Nu este prima oară când Kim Kardashian reușește să enerveze pe toată lumea cu activitățile sale menite să scoată promovare și din piatră seacă. Regretatul Karl Lagerfeld a declarat că a meritat să fie jefuită la Paris pentru că i-a atras pe atacatori etalându-și bogăția.

În primăvara anului trecut, starleta s-a confruntat cu un val de critici pe rețelele de socializare, după ce a postat o imagine editată pe Instagram.

Ea și-a anunțat printr-o postare participarea la manifestațiile împotriva armelor de foc, care s-au desfășurat pe 24 martie în peste 800 de orașe din Statele Unite.
Inițial, fanii au lăudat participarea sa la manifestațiile "March For Our Lives", dar unii dintre ei au observat că imaginea în care Kim apare pe stradă fusese editată astfel încât vedeta să pară mai suplă. Kim a scris în dreptul fotografiei intitulate "Să protestăm! @AMarch4OurLives".

Mulți au acuzat-o pe starletă că s-a folosit de un eveniment important pentru a se promova.
"Familia Kardashian este atât de falsă! Să folosești un subiect atât de serios pentru a promova o imagine photoshopată cu tine? Cât de mult te poți înjosi?", a scris un utilizator pe Twitter. "Numai Kim se putea folosi de o demonstrație pentru a se promova pe sine. Eșec total de Photoshop... Gata pentru protest, dar întâi face o poză, se editează ca să pară mai slabă, ignorând legile fizicii și micșorând un vehicul. Fără pic de rușine", a scris altcineva.

În septembrie 2017, Kim Kardashian a fost ironizată pentru un pictorial publicat de revista Interview în care arăta ca o "Jackie Kennedy de culoare".
Ea a fost riticată pentru că şi-a aranjat părul imitând-o pe Jackie Kennedy, dar și pentru că pielea ei era mai neagră decât de obicei, unii utilizatori fiind de părere că ea a vrut să aibă aceeaşi culoare cu fiica sa, North.

Unul dintre utilizatori a scris că pictorialul a fost de prost gust: "E cel mai ridicol lucru pe care l-am văzut vreodată."
"Este dezgustător", a scris cineva. "Nu poţi fi Jackie", a adăugat alt utilizator. "Jackie se răsuceşte în mormânt acum", a fost alt comentariu dur.

Ulterior, cineva a observat că vedeta are pielea mai închisă la culoare şi a întrebat: "De ce i-au închis pielea la culoare, încercând să o facă mai neagră?".
Un alt internaut a preluat chestiunea şi s-a adresat conducerii revistei: "@InterviewMag, de când @KimKardashian are aceeaşi culoare a pielii ca fiica sa?"
.


Foto: Hepta, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod