Roșu și negru. Monica Bellucci, sexy și elegantă la 51 de ani

Actrița italiană a descins într-o ținută spectaculoasă, în colanți și geacă din piele, la show-ul organizat de Chanel în Paris.

O fi ea cea mai bătrână Bond Girl din istorie, dar încă poate eclipsa multe tinerele de 20 de ani. Şi marţi dimineaţă, la Paris, Monica Bellucci a ieşit din nou în evidenţă. Actriţa italiană a asistat la prezentarea colecţiei Haute Couture a casei Chanel, iar prezenţa ei nu putea trece neobservată.

Într-o ţinută tinerească, colanţi negri care îi puneau în valoare picioarele tonifiate şi jachetă roşie din piele, vedeta arăta fabulos - nicio secundă nu dădea impresia că ar avea 51 de ani, ci cu 20 mai puţin.

Ca să accentueze şi mai mult impactul la nivel vizual, ea a optat pentru tocuri foarte înalte, care îi dădeau un aer îndrăzneţ, provocator.

Cu părul strâns la spate şi cu cărare pe mijloc, Monica Bellucci şi-a completat look-ul cu ochelarii de soare cu lentile generoase.

Actriţa italiană, stabilită în Franţa, demonstrează că se menţine în formă, deşi a mărturisit că nu-i place să facă mişcare şi adoră pastele şi prăjiturile. Ea nu este de acord cu necesitatea adoptării unei diete stricte şi a unui program epuizant de exerciţii fizice pentru a rămâne în formă, considerând că sexul frecvent şi legumele proaspete reprezintă combinaţia perfectă pentru a avea o viaţă lungă şi sănătoasă.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Ryan pe 28 Ian 2016, 11:58
    Frumusete naturala

    O femeie frumoasa de la natura va fi frumoasa si la 80 de ani

    3
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod