România mondenă: Teo, în sfârşit fericită după ce a văzut moartea cu ochii

După mai mult ghinioane, a ieşit soarele şi pe strada vedetei ProTV. Teo Trandafir s-a măritat, în acest weekend, cu Constantin Iosef, chiar de ziua ei. "A fost cel mai frumos dar din viaţa mea", a spus Teo, cu emoţie în glas.

După mai mult ghinioane, a ieşit soarele şi pe strada vedetei ProTV. Teo Trandafir s-a măritat, în acest weekend, cu Constantin Iosef, chiar de ziua ei. "A fost cel mai frumos dar din viaţa mea", a spus Teo, cu emoţie în glas.

 

Evenimentul a fost unul foarte restrâns, doar cei mai apropiaţi prieteni şi rudele au fost invitaţi. Teo a purtat o rochie în stilul anilor '20 de culoarea untului creată de Liza Panait, iar Constantin a îmbrăcat un costum semnat de Alexandru Ciucu. "Când ne-am întâlnit, când inimile noastre au făcut cunoştinţă, am avut acel sentiment că mi-am găsit jumătatea şi că viaţa mea o să fie lângă ea de acum încolo", a declarat Constantin, în ziua nunţii.

Petrecerea a avut loc în Buftea, pe malul lacului, într-un decor romantic.

Meniul a fost unul variat din care nu au lipsit sărmăluţele cu smântână şi mămăligă, preferatele lui Teo. De partea muzicală s-au ocupat trupele Taxi, Holograf şi Hara. Naşi au fost Romeo Dediu (chitarist Holograf) şi soţia acestuia, Claudia Dediu, care s-a ocupat şi de organizarea întregului eveniment. Alegerea nu a fost întâmplătoare. Romeo şi Claudia s-au cunoscut, în urmă cu 12 ani, prin Teo.

Tatăl miresei  a lipsit de la nuntă

Ion Uţă, tatăl miresei, nu a participat la marele eveniment pentru că Teo nu l-a invitat. Însă, i-a trimis fiicei sale un sms. "Am aflat din ziar şi am verificat să văd dacă mi-a trimis mesaj. Aveam 300 de sms-uri şi nu apucasem să le citesc decât aseară foarte târziu! Era un mesaj rece, politicos, ceva cu mult succes în noua ta viaţă", a povestit Teo.

Cei doi nu-şi mai vorbesc de anul trecut, de când Teo a fost internată la Viena. Atunci, vedeta a fost extrem de afectată de faptul că tatăl său nu a venit niciodată să o vadă cât timp a fost internată şi viaţa i-a fost în pericol, însă avea timp de dat declaraţii prin ziare şi la televiziuni.  "M-a durut în sufletul meu şi în toate dimensiunile mele de copil că nu a venit la Viena, dar că era mereu la televizor. Faptul că părintele meu mi-a făcut asta, m-a durut.Tata şi cu mine aveam secrete, pe care le-am citit apoi în ziare. Mama este o persoană discretă şi delicată, eu i-am spus lui tata că dacă mai face asta, gata. A doua zi era iar la televizor", a mărturisit Teo, la acea vreme.

Operată de trei ori

În ianurie 2011, Teo Trandafir a fost internată de urgenţă cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie la Spitalul Elias din Bucureşti.

Apoi, pentru că starea sa de sănătate se agrava, a fost transportată cu un avion privat la Clinica AKH din Viena. Aici, a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale complicate. După trei luni de spitalizare, Teo scria într-o scrisoare deschisă. "Mi-e dor de casă, de studenţii mei, de oamenii care zilnic îmi trimit scrisori sau postează pe adresa mea de facebook, iar eu încă nu mă simt în putere să le răspund tuturor. Sunt un om luptător şi fiecare încurajare a lor îmi dă forţă, mă umple de energie. Recunosc că mă amărăşte faptul că încă nu am puterea să răspund fiecărui om care mi-a trimis o vorbă bună. Pentru asta vreau să-mi cer scuze tuturor celor care au încercat să ia legătura cu mine, celor care au vrut să mă ajute în orice fel, pentru că nu am avut încă energia să le răspund cu aceeaşi căldură", spunea Teo.

S-au cunoscut pe internet

Teo Trandafir şi Constantin Iosef s-au cunoscut pe Facebook.

Prima întâlnire faţă în faţă a avut loc la începutul acestui an. Niciunul dintre ei nu se află la prima căsnicie. Vedeta TV a mai fost căsătorită cu pilotul Alexandru Trandafir, iar Constantin a mai fost şi el însurat şi are doi băieţi. Teo are şi ea o fetiţă de 8 ani, pe care a adoptat-o.



6 Iunie 2012
 

Comentarii (7)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • elena pe 18 Oct 2012, 20:50
    La Multi Ani!

    Multa sanatate, intelepciune, toleranta si noroc in casnicie. Casa de piatra!

    0
    0

  • Irina pe 11 Iun 2012, 16:39
    Felicitari

    Ma bucur tare mult pt. Teo ca si-a gasit partenerul potrivit si ca este fericita. Merita din plin, asa cum meritam cu totii sa fim fericiti. Casa de piatra ii urez :-*

    1
    0

  • Liliana Caciuloiu pe 6 Iun 2012, 18:33
    CASA DE PIATRA !

    Sa va dea Dumnezeu sanatate, intelepciune si putere.

    4
    0

  • Tatiana pe 6 Iun 2012, 12:02
    Casa De Piatra

    Iti doresc si va doresc tot binele din lume, sa fiti fericiti , sa va iubiti mult, multi ani impreuna de acum inainte.

    4
    0

  • Elena pe 6 Iun 2012, 09:07
    Casa DE si PE piatra, draga noastra TEO !

    "A rasarit Soarele, si pe strada ta !" Dumnezeu a vazut cat de mult tin la tine romanii si cat de mult s-au rufat pentru sanatatea ta! Teo, salvarea ta a fost faptul ca Dumnezeu nu putea sa-i rapeasca Maiei, si a doua sansa. Faptul ca ai hotarat sa porti un copil de mana pe pamant, care nici nu e nascut de tine, a fostasatura /baza si motivatia pentru care Dumnezu nu putea da gres, iar acum, mai ai si responsabilitatea a inca 2 copii, chiar daca nu vor sta nonstop la voi, si asta a fost o caramida la temelia implinirii si fericirii tale! EU SUNT DOAMNA CARE - PESTE TOT - , TI-A SCRIS SI TE-A INVATAT SA SPUI, cand erai la VIENA:" Doamne, ma las in grija Ta ! Nu pun eu la indoiala grija Ta fata de mine!" Si uite ca acum este totul superb! Niciodata sa nu uiti sa-i multumesti lui Dumnezeu pentru tot ce ti-a dat pana in prezent ! Orice rugaciune incepe cu "Slava Tie, Doamne, binecuvantate fie darurile Tale, iti multumesc pentru tot ce mi-ai oferit si iarta-mi pacatele ! Abia apoi, incepem sa cerem ce dorim! Doamne, ajuta !

    6
    1

  • Dreamyheart pe 6 Iun 2012, 08:39
    felicitari

    Multa fericire,sanatate si Casa de piatra!

    4
    0

  • evamonica pe 5 Iun 2012, 23:13
    Felicitari

    CASA DE PIATRA!!! Felicitari, sa aveti parte de multe clipe frumoase impreuna.

    9
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod