Prințul Harry, cu gândul la Lady Di: „Vreau s-o fac incredibil de mândră“

Prințul Harry a vorbit despre influența pe care mama sa, Prințesa Diana, o are asupra lui, chiar și la aproape 20 de ani de la moartea ei.

Într-un interviu publicat de revista People, fiul cel mic al Prințesei Diana a vorbit despre moștenirea morală pe care aceasta i-a lăsat-o și despre influența puternică pe care ea continuă să o exercite. "Tot ce vreau este să-mi fac mama incredibil de fericită. Este ceea ce mi-am dorit dintotdeauna", a mărturisit el.

Prințesa Diana a murit pe 31 august 1997, la Paris, într-un accident auto, pe când Harry avea 12 ani. Fratele său, William, avea atunci 15 ani.

"Când ea a murit, s-a căscat o prăpastie, nu doar în noi, ci în toată lumea.

Dacă voi reuși să acopăr măcar o mică parte din ea, atunci înseamnă că am reușit și eu ceva. Trebuie să fac asta, îmi voi petrece restul vieții încercând pe cât posibil să umplu acel gol. La fel și William", a mărturisit Prințul Harry.

Prințul în vârstă de 31 de ani a acordat interviul pentru People la reședința din Palatul Kensington, cu puțin timp înainte de a pleca spre America de Nord, unde participă la mai multe evenimente legate de Invictus Games, competiție rezervată sportivilor paralimpici.

Harry a ajuns în această săptămână la Toronto, metropolă care va găzdui ediția din 2017, apoi va merge în Florida, mai întâi pentru un meci caritabil de polo, apoi pentru ediția de anul acesta a Jocurilor Invictus, care va avea loc în perioada 8-12 mai în Orlando.
Peste 500 de atleți din toată lumea vor participa la cest eveniment, scrie site-ul today.com.

Prințul Harry a declarat că mama sa l-a inspirat în eforturile sale de sprijinire a veteranilor și în acțiunile caritabile pe care le-a întreprins. "Știu că am o mare parte din mama în mine. Fac multe lucruri care i-ar fi plăcut și ei", a spus el.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod