Prea puternice pentru sexul slab: Sportivele cu trup de bărbat îşi apără feminitatea

de Daniel Dumitrescu, 16 August 2015

Una dintre cele mai populare antrenoare de fitness, Massy a luptat cu depresia dar a devenit mândră de modul în care arată


Massy Arias, antrenoare de fitness, este celebră pe Instagram, platformă pe care a strâns 1,8 milioane de admiratori şi nu se poate plânge că este criticată pentru aspectul său, însă a trecut şi ea printr-un episod urât: s-a simţit frustrată din cauza corpului ei când un fost iubit care a înşelat-o de mai multe ori cu tipe care aveau silueta unei sticle de Coca-Cola. Tânăra de 26 de ani a suferit cumplit, iar depresia a destabilizat-o fizic. Rareori ieşea din casă. Apoi a început să facă exerciţii, mai ales că doctorii îi recomandau să facă efort pentru a obţine endorfinele care combat depresia.



Programul ei de fitness a readus-o la viaţă, dar i-a oferit şi o carieră de succes ca antrenor. În plus, a făcut-o să-şi admire corpul mai mult decât înainte. Acum se simte fericită şi nu simte că are o problemă dacă îi lipsesc formele feminine pe care bărbaţii le adoră. Îi place ceea ce face şi se simte bine în pielea ei.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Andra pe 17 Aug 2015, 12:42
    articol

    ....Și articolul e scris de un barbat. Drăgut!

    0
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod