Oana Zăvoranu, reținută de polițiști! Riscă închisoarea pentru șantaj!

Vedeta a fost prinsă în flagrant după ce a luat 10.000 de euro de la un medic estetician pe care l-ar fi şantajat.

Oana Zăvoranu a fost reținută, joi, de poliţiştii bucureşteni, după ce a luat 10.000 de euro de la un medic estetician pe care l-ar fi şantajat, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, Zăvoranu i-ar fi cerut 10.000 de euro medicului care i-a făcut o operaţie la sâni, pe motiv că este nemulţumită de rezultatul intervenţiei chirurgicale.

Oana Zăvoranu l-ar fi ameninţat pe doctor că va dezvălui presei informaţii presupus compromiţătoare despre acesta, dacă nu primeşte banii ceruţi.

Ea l-ar fi şantajat pe medic că dă în vileag probe ce ar dovedi implicarea acestuia în dosarul operaţiilor estetice de la Spitalul de Arşi.

Conform unor surse apropiate anchetei, Zăvoranu stabilise să primească banii de la medic în cursul zilei de joi, la Spitalul "Victor Babeş" din Bucureşti.

Ulterior, ea a schimbat locul de întâlnire, dorind să se vadă cu medicul în apropierea spitalului, la sediul unei clinici private.

Oana Zăvoranu a fost ridicată de Poliţie la scurt timp după ce a primit banii de la doctor.

Ea este audiată la Poliţia Sectorului 3.

Oana Zăvoranu este denunţătoarea din dosarul vrăjitoarelor Melissa şi Vanessa, deschis după ce acestea ar fi şantajat-o.

Marek Vâlcu, medicul pe care l-ar fi şantajat Oana Zăvoranu

Medicul estetician pe care l-ar fi şantajat Oana Zăvoranu este Marek Vâlcu, activ la o clinică privată din centrul Capitalei, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.

Zăvoranu i-ar fi trimis lui Vâlcu mai multe sms-uri, în care i-ar fi reproşat că rezultatele operaţiei la sâni făcută de acesta nu o mulţumesc şi i-au creat "mai multe probleme".

Medicul a depus plângere la Poliţie, unde a arătat mesajele primite de la Zăvoranu.

În urma plângerii, poliţiştii bucureşteni au prins-o în flagrant pe Zăvoranu după ce doctorul i-a dat acesteia 10.000 de euro.

Astfel, după ce Zăvoranu a primit banii, anchetatorii au aşteptat-o să se urce într-un autoturism şi să plece, împreună cu o prietenă.

Ulterior, ea a fost oprită în trafic, iar anchetatorii au găsit banii asupra ei.


Foto: Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
22 Mai 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod