Michelle Pfeiffer, frumoasă şi la 58 de ani: Cum arată acum vedeta din „Scarface“

de Daniel Dumitrescu, 2 Aprilie

La 34 de ani de la succesul peliculei în care a jucat alături de Al Pacino, actriţa mărturiseşte că acesta era atât de dur încât o îngrozea şi de multe ori a adormit plângând.

După o perioadă în care a ieşit din lumina reflectoarelor, Michelle Pfeiffer revine în prim-plan cu un pictorial reuşit, în care arată superb. La 58 de ani, vedeta străluceşte pe coperta revistei Interview, pentru care a acordat şi un interviu.

Actriţa a vorbit despre cariera sa, inclusiv despre marele ei hit din 1983, "Scarface" şi despre experienţa pe care a trăit-o filmând pentru această peliculă alături de un monstru sacru precum Al Pacino. Şi, aşa cum era de aşteptat, a fost ceva de neuitat, dar nu în sensul în care ne-am aştepta: actriţa a mărturisit că era pur şi simplu îngrozită. "Vă pot spune că eram terifiată. Filmările au durat şase luni, cred. Eu şi Mary Elizabeth Mastrantonio eram singurele femei de pe platou. Era un club al bărbaţilor. Iar natura relaţiilor dintre noi era una aparte, pentru Tony Montana (Pacino) trebuia să fie dur cu personajul meu. Aşa că am adormit de multe ori plângând", a povestit Pfeiffer.

În plus, îşi aminteşte ea, i-a fost greu să intre în pielea personajelor: "Cum am reuşit? Eu sunt foarte ambiţioasă.

Sunt o supravieţuitoare. E în firea mea. Nu pare, dar aşa sunt. Şi cred că am reuşit să mă ascund în spatele personajului meu."

Referindu-se la prezent, actriţa americană a spus că e pregătită să joace la nivelul său obişnuit. "Sunt liberă acum. Nu mi-am pierdut pasiunea pentru actorie. Sincer, sunt o persoană mai echilibrată când muncesc. Dar am avut mereu grijă să fiu atentă unde trebuie să filmez, cât durează, dacă afectează sau nu programul copiilor", a spus ea. "Am devenit atât de năzuroasă, încât eram de neangajat. Iar acum... nu ştiu, pur şi simplu a venit timpul. Sunt mai liniştită acum, chiar vreau să lucrez, pentru că pot", a adăugat vedeta.

"În ultimii ani am avut câteva ocazii interesante. Şi o coincidenţă stranie cu Annette Bening. Trebuia să joc în <<Bugsy>> în 1991. Nu m-am băgat. A făcut-o ea, l-a cunoscut pe Warren Beatty. Asta n-ar fi trebuit să se întâmple. Apoi ea ar fi trebuit să joace în <<Batman Returns>> în 1992. Ea a renunţat. Am înlocuit-o eu"
, a dezvăluit Michelle.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod