Manifestul feminist al unei vedete: Imaginea controversată prin care Rachel McAdams își transmite mesajul


Actrița s-a pozat cu două pompe de sân agățate de sfârcuri pentru a schimba modul în care sunt privite mamele care alăptează.

După ce a devenit mamă, Rachel McAdams a păstrat discreția asupra vieții sale private, preferând să nu dezvăluie numele fiului ei, născut în aprilie. Dar asta nu o împiedică să-și declare susținerea pentru rolul de mamă al femeii moderne și o face printr-o neobișnuită luare de poziție.

Actrița în vârstă de 40 de ani a pozat pentru revista Girls Girls Girls cu două pompe de sân prinse de sfârcuri. Cu un machiaj puternic care o schimbă mult, îmbrăcată într-o ținută Versace accesorizată cu un colier Bvlgari, Rachel McAdams atacă tabuurile despre maternitate și despre modul în care este privită în societate alăptarea, relatează Daily Mail. Deși au fost făcute multe eforturi pentru normalizarea alăptatului în spații publice, încă mai e un drum lung de parcurs în această privință, consideră vedeta, conștientă că poza pe care a făcut-o este incomodă pentru multe persoane.

Claire Rothstein, fondatoarea revistei, a postat imaginea pe Instagram, alături de un comentariu prin care apreciază gestul actriței: "Distribui din contul meu această imagine care cred că surprinde ce înseamnă @girls.girls.girls.magazine și pentru ce luptăm...

Un milion de motive pentru a posta această fotografie", a scris ea.

"Evident, #rachelmcadams arată incredibil și a fost practic foarte ușor de lucrat cu ea, dar această ședință foto a avut loc la șase luni după ce ea a dat naștere fiului ei, așa că ea a alăptat în pauzele dintre fotografii. Avem o neînțelegere tacită despre a cui a fost ideea acestei poze, dar sunt sigură că a fost a ei, ceea ce mă face să o iubesc și mai mult", a scris Claire.

"Alăptarea este unul dintre cele mai normale lucruri din lume, precum respirația și nu-mi pot imagina de ce ne ferim de asta.

Nici nu cred că trebuie măcar explicat așa ceva, dar am vrut să punem asta aici, pentru că dacă schimbă măcar părerea unei persoane asupra acestui subiect, atunci e minunat. În plus, ea poartă Versace și diamante @bulgariofficial și e al naibii de bună (...)", a adăugat fondatoarea revistei Girls Girls Girls.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod