Madonna are un nou iubit: Regina muzicii pop învârte bărbații pe degete

La nici o lună după ce s-a despărțit de Brahim (25 de ani), vedeta în vârstă de 55 de ani are o relație cu un dansator mai tânăr cu 29 de ani decât ea.

Madonna refuză să îmbătrânească. Deși a ajuns la mijlocul etapei dintre 50 și 60 de ani, ea iubește la fel de intens ca la 20. Și nu se încurcă decât cu bărbați sub 30 de ani!

Cotidianul britanic Daily Mail scrie că artista pare să fie dependentă de iubiți tineri. N-a trecut nici măcar o lună după ce "i-a dat papucii" fostului partener, dansatorul Brahim Zaibat, în vârstă de 25 de ani, și deja vedeta are un alt iubit, tot un dansator, dar cu un an mai mare decât fostul.

Potrivit tabloidului american Radar Online, noul iubit al Madonnei este Timor Steffens, în vârstă de 26 de ani. Cei doi s-au cunoscut în timpul unei vacanțe petrecută la schi, în Elveția.

Contactați de reporterii de la Daily Mail, reprezentanții vedetei au refuzat să comenteze această informație, vehiculată în această săptămână de toate publicațiile mondene internaționale.



În câteva fotografii publicate de Timor pe contul său de Instagram, dansatorul poate fi văzut în compania Madonnei și a fiului ei de 13 ani, Rocco.

Imaginile sugerează că Timor este un prieten mai vechi al familiei artistei. Pe Twitter, el se descrie drept un "director artistic/coregraf/actor" și are deja peste 24.000 de urmăritori.

Potrivit Radar Online, Timor a însoțit-o pe Madonna la petrecerea de Anul Nou organizată de designerul Rudolph Valentino în Gstaad, Elveţia.
"Chimia dintre Madonna şi Timor a fost foarte intensă", a declarat un invitat pentru publicaţia citată.



Radar Online mai scrie că Elton John, care a fost "la cuţite" cu artista americană, s-a declarat bucuros să vadă cât de repede s-a mişcat ea, găsindu-şi atât de rapid un alt iubit. "Câţiva invitaţi şuşoteau despre faptul că Madonna abia s-a despărţit de fostul iubit, iar acum e cu alt tip", a declarat o sursă.

Relaţia dintre Madonna şi Timor a devenit mai strânsă în ultimele luni, după ce ea l-a inclus într-un proiect de dans. Potrivit unei surse din anturajul vedetei, dansatorul este foarte apropiat de copiii ei. "Madonna chiar a mărturisit că unul dintre motivele pentru care îl place atât de mult pe Timor este că el e foarte natural cu copiii ei.

Ea chiar nu era genul care să spună lucruri de genul ăsta, dar era oricum evident. Avea un zâmbet uşor pe faţă de fiecare dată când îl privea pe Timor jucându-se cu Rocco şi cu ceilalţi copii", a declarat sursa citată de Radar Online.



La începutul lunii decembrie, Madonna s-a despărţit de dansatorul Brahim Zaibat, în vârstă de 25 de ani, punând astfel capăt unei relaţii care a durat trei ani. Solista a luat această decizie după ce Brahim a acceptat să lucreze pentru versiunea franceză a emisiunii-concurs "Dancing With The Stars" ("Dansez pentru tine"), a scris presa internaţională, citată de site-ul contactmusic.com. "Madonna a considerat că acea colaborare era prea lipsită de gust", a declarat o sursă pentru PerezHilton.com.



O altă sursă afirmă că relaţia Madonnei cu Brahim Zaibat s-a încheiat în mod firesc, din cauza distanţei şi a obligaţiilor profesionale ale celor doi parteneri. Potrivit aceleiaşi surse, Madonna s-a simţit "folosită" şi a spus că "nu există nicio şansă de împăcare".



În ultimele luni, foştii parteneri de cuplu au fost văzuţi împreună doar de câteva ori, alimentând astfel zvonurile potrivit cărora Madonna ar vrea să aibă din nou o relaţie cu Sean Penn, de care a divorţat în 1989, după o căsnicie turbulentă care a durat patru ani, notează agenția Mediafax.
În noiembrie, Madonna a fost însoţită de fiul ei în vârstă de 13 ani, Rocco - al cărui tată este regizorul britanic Guy Ritchie -, în călătoria din Haiti, statul insular devastat de un seism puternic în urmă cu trei ani, unde au participat, alături de Sean Penn, la o serie de acţiuni umanitare organizate de fundaţia de caritate a actorului, Haitian Relief Organisation.
Acea călătorie a avut loc la puţin timp după ce Sean Penn a declarat că fosta lui soţie este "foarte fierbinte", după ce a asistat la un concert al acesteia, la Los Angeles, în octombrie.

Prima căsătorie a Madonnei, cu actorul Sean Penn, s-a încheiat în 1989 după un mariaj de patru ani.

Ulterior, presa americană a scris că artista a avut câteva aventuri cu o serie de bărbaţi celebri, precum actorul Warren Beatty, rapperul Vanilla Ice şi jucătorul de baschet Dennis Rodman.



La începutul anilor '90, Madonna l-a cunoscut pe antrenorul de fitness Carlos Leon, cu care are o fiică, Lourdes.

În anul 2000, Madonna s-a căsătorit cu regizorul britanic Guy Ritchie. Cei doi artişti au împreună un fiu biologic, Rocco, în vârstă de nouă ani, şi au adoptat în 2008, din Malawi, un băieţel, David.
Căsătoria artistei americane s-a încheiat printr-un divorţ pronunţat în 2008, după opt ani de viaţă comună, relatează Mediafax.



În 2009, Madonna a adoptat tot din Malawi o fetiţă, Mercy.

Ulterior, cântăreaţa americană a avut o relaţie cu modelul brazilian Jesus Luz, de care s-a despărţit în 2010, din cauza diferenţei de vârstă de 28 de ani dintre ei.


Foto: AFP/Mediafax, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
9 Ianuarie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod