Mădălina Ghenea explică de ce a spus că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu

Actrița a fost criticată dur pentru o declarație potrivit căreia în timpul regimului comunist „toată lumea avea ce să mănânce şi nu exista o prăpastie între cei bogaţi şi cei săraci“.

Mădălina Ghenea a devenit ținta unui val de critici, după ce a postat pe pagina sa de Facebook un interviu în care vorbește, printre altele, despre regimul comunist. Fotomodelul a declarat pentru revista GQ Italia că pe vremea fostului dictator românii o duceau mai bine, în ciuda restricțiilor pe care acesta le impunea populației. Alături de o fotografie, postată pe contul său de Instagram, Ghenea a publicat și o parte din interviul pe care l-a dat publicației italiene. „Ceaușescu a condus un regim (comunist), dar toată lumea avea ce să mănânce și nu exista o prăpastie între cei bogați și cei săraci”, a spus ea.

Afirmațiile ei au provocat un val de reacții critice pe rețelele de socializare, iar actrița a revenit cu precizări despre interviul respectiv.



„Interviul respectiv a fost acordat şi a apărut în publicaţia din Italia în anul 2012! Nu e, deci, un inteviu actual, iar declaraţia preluată de presă din România nu e însoţită, aşa cum ar fi fost firesc, şi de întrebarea care precede răspunsul. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, s-ar fi putut constată că nu e vorba despre părerea mea despre subiect - ar fi fost şi greu să am o părere avizată ţinând cont că aveam doar doi ani la Revoluţie - ci despre ce cred părinţii mei referitor la acest subiect!“, a explicat vedeta.

„Am fost o elevă de nota 10 (chiar dacă muncesc de la 14 ani) şi am fost suficient de pasionată de istoria României cât să înţeleg cât de dur şi de opresiv a fost regimul Ceauşescu pentru români.
Cu toate acestea, cred că opinia părinţilor mei - că, privind înapoi, viaţa părea mai bună, din anumite puncte de vedere, înainte de '89 - este împărtăşită de o bună parte a celor din generaţia lor, cum cred şi faptul că pentru generaţia mea lucrurile sunt total diferite"
, a mai scris Mădălina pe Facebook.

 

Foto: Facebook

 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Emil pe 11 Ian 2016, 13:59
    Madalina.... era mai bine pe vremea lui Ceausescu

    Eu cred ca fiecare poate spune doar ce a trait singur si / sau in cercul apropiat (familie, prieteni, colegi etc). Prin urmare mi se pare total aiurea sa raspundem la unison ca a fost bine sau a fost rau (asa cum dealtfel se vrea in ultima vreme). A fost mai bine pentru cine a fost mai bine si a fost mai rau pentru cine a fost mai rau. Desigur cu timpul sunt tot mai putini cei ce au trait atunci si care comparand cu ce vad astazi pot spune spune cu mana pe inima ca atunci era mai rau sau mai bine. Si-apoi depinde fiecare ce si-a dorit si ce a considerat mai important. Pentru unii era important sa aiba o Masina mai fistichie, pentru altii era mai important sa-si taie singur porcul. Unii visau la nopti pierdute prin carciumi cu bauturi scumpe altii se bucurau sa-si consume tuica proprie. Erau unii care voiau sa plece in vest crezand ca aici i-ar astepta cainii cu covrigi in coada altii nici nu se gandeau sa plece din satul natal. Tanara generatie habar n-are ce inseamna sa castigi lunar 3000 de lei din care sa nu platesti nici impozite si nici asigurari iar chiria la trei camere era 91 de lei. Este adevarat insa ca nu toti aveau apartamente de stat si altii Plateau mai mult dar cel Putin statul incerca sa multumeasca pe cat mai multi. Dovada sunt sutele de mii de apartamente (ce-i drept la bloc) construite atunci (in mare parte vopsite dupa 30 de ani) Nu e important sa ai un PIB mare ci e foarte important sa poti duce o viata decenta. Desi au fost si vremuri bune cand gaseai de toate dar atunci erau bani putini, este adevarat ca s-a mai stat si la coada mai ales in provincie dar in Bucuresti functionau casele de comenzi; dadeai un telefon la BIG- Berceni si daca comandai mai mult de 50 de lei iti aduceau acasa fara coada si zahar si ulei si Pepsi si bere Radeberger) Personal consider ca decat sa bei Coca Cola, sa te plimbi intr-o masina al carei nume nici nu-l poti pronunta si sa fi dator la o banca ce functioneaza (asa cum vedem mai ales in ultima vreme) intr-o cladire impozanta, mai bine beau apa de izvor (gratis) merg cu bicicleta si nu-s dator la nimeni.

    0
    0

  • Elena pe 4 Ian 2016, 20:23
    Opinie

    Am trait in Ceausism la limita subzistentei! Am facut 105 kg, mancand cartofi, jumari si paine ca sa hranesc un barbat pretentios si doi copii olimpici, medicinisti, mereu in top! M-a apucat Revoluitia cu 2 pungi cu pui, in care erau 4 "vrabiute", asa erau de mici! Am iesit din Ceausism ca personajul din "Moartea Caprioarei", de Labis. Daca "ma ruga o gaina sa o alerg" pe corso, ca se lasa prinsa si taiata, o alergam ca s-o pun pe masa familiei! In cel mai fericit caz, gateam ciorba si felul 2, "cu franjuri", ca faceam rost de coloane verebrale, pe care le" chiuretam" si mi se parea ca e AUR! Cand a venit Revolutia, am cumparat o sacosa de voiaj, in 3 etaje, cu portocale si cu mandarine sa vada copiii ce gust mai au! La job, mi-era teama sa spun ca flamanzim sau ca huzurim, ca in orice context, "colegi cu ochi albastri" ne turnau la securistii lor si era vai de noi! Mi-era teama sa aud - si la job, si acasa - , un banc! La job, ma faceam ca ma duc la toaleta,iar acasa, puneam perna pe telefon! O sa ziceti ca eram obsedata cu mancarea, dar am subiect de ROMAN -fluviu ca sa scriu cata diferenta era intre titratii amarasteni, cuminti si nomenclaturisti sau colegi, care "isi vandusera sufletul" si fumau Kent s.a.m.d., cumparau din magazine secrete tot ce isi doreau, iar, ca recunoastere a valorii profesionale, era vai de cei care "raportau" Grila megacompleta, la "responsabilitati profesionale"! Ti-era teama sa te inscrii la Doctorat, ca puneau pile "pe invers", te" luxau" de frica sa nu le iei " scaunul"! Intr-un cuvant a fost cumpliiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit de RAU! Acum, este cumpliiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit de GREU(nu job, nu casa, nu bani etc.), dar gasesti CHILOTI (albi, nu bej), VATA, SPIRT, ASPIRINA etc.; gasesti, la 2 noaptea, "papa domneasca", daca ai nevoie! Nu mai avem"botnita" la gura! Nu ne mai este frica, in continuare, decat de DUMNEZEU! Deci, Dra Madalina, motivatiile Dvs. pica! Aveau mancare parintii Dvs., intrucat erau, poate, pensionari si aveau timp sa doarma la usa magazinelor! Intr-adevar insa "diferenta" dintre nababi si amarasteni este agresiv de mare; e astronomica, atata vreme cat ei au conturi, si pentru a 5-a generatia a familiei lor. Parerile sunt insa impartite!

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod