Mădălin Ionescu: "Prima noapte de amor nebun a venit după patru zile de relaţie!"

Mădălin Ionescu, noua vedetă a postului de televiziune Kanal D, trece prin una dintre cele mai ciudate perioade din viaţa lui.
Mădălin Ionescu, noua vedetă a postului de televiziune Kanal D, trece prin una dintre cele mai ciudate perioade din viaţa lui. Pe de o parte îşi trăieşte, în linişte, frumoasa poveste de dragoste cu Cristina Şişcanu, pe de altă parte luptă pentru divorţul de fosta soţie, Mihaela, un divorţ tumultuos şi plin de animozităţi. Îşi doreşte să fie liber, îşi doreşte să-şi vadă de viaţa lui, de profesie, de relaţie şi de copii.

Ne-am întâlnit zilele trecute şi am vorbit deschis despre viaţa personală, despre "Drept la ţintă", noua emisiune, dar şi despre o eventuală căsătorie şi despre copii.

Pe lângă schimbările evidente din planul profesional, ai trecut prin schimbări majore în plan personal. Un divorţ, o nouă relaţie...


Eu nu am crezut că pot să trăiesc cu o asemenea intensitate ceea ce mi se intâmplă. E o poveste la care nu mă mai aşteptam, după ani în care am stat în carantină. A fost o relaţie lungă înainte, copiii ne-au ţinut împreună, deşi eram în criză de foarte mult timp. Chiar dacă am încercat pe undeva, eu sau fosta mea aprteneră, să resuscităm relaţia, în momentul în care ea a plecat de acasă lucrurile erau foarte clare, nu aveam ce să mai construim împreună şi sunt convins că singurul mod de a comunica este pe filiera aceasta a copiilor. Eu mi-am făcut, din punctul meu de vedere, datoria, nu am niciun fel de obligaţii faţă de fosta parteneră de viaţă, i-am întins mâna într-o perioadă în care 99% dintre bărbaţi ar fi repudiat-o. Inclusiv după separare, le-am asigurat şi ei şi copilului un nivel de trai pe care puţini oameni din România îl au. Vorbesc aici de o sumă undeva la un miliard de lei vechi din martie şi până acum, bani care pot fi dovediţi cu extrase de cont. A fost o perioadă de suferinţă, pur şi simplu nu ne-am înţeles, ne-am cunoscut la o vârstă destul de fragedă şi ulterior problemele care au apărut, legate şi de suferinţa lui Filip, probabil că au contat foarte mult.

Deci a existat o perioada în care amândoi aţi spus: "Nu divorţăm pentru copii"!


Deşi nu a existat o discuţie în acest sens, cert este că am amânat decizia în primul rând pentru că avem copii. Intervenise şi obişnuinţă, copiii erau foarte ataşaţi de noi amândoi, era foarte greu să luăm decizia asta. Până la urmă comunicarea a devenit imposibilă şi pentru a evita ca cei mici să asiste la discuţii anormale am preferat decizia asta.

Sfătuieşti oamenii care trec prin situaţia ta să ai decizia asta cât mai curând sau consideri că ai făcut bine că ai aşteptat de dragul copiilor?


Decât o minciună, mai bine accepţi adevărul, te separi cu riscul ca cei mici să rămână cu anumite întrebări şi o serie de nelămuriri. Ştiu că s-a scris, s-a speculat, au existat interese, tot felul de mizerii umane au alimentat ideea că mi-aş fi părăsit soţia şi copiii. Greşit. Eu am fost în permanenţă aproape de copii, pe deasupra înţelegerii pe care am avut-o cu fosta soţie am stat mai mult cu copiii decât prevedeau actele respective. Ştefania este cu mine, pe Filip îl văd de câte ori vreau.

Nu am trăit niciodată cu două femei în acelaşi timp

Conform zicalei după furtună iese şi soarele, acum trăieşti o frumoasă poveste de dragoste cu Cristina Şişcanu. Cum s-a întâmplat?


Ca să fie clar, totul s-a întâmplat după ce a plecat Mihaela de acasă. Eu cu Mihaela practic nu mai aveam niciun fel de viaţă de luni de zile, înainte ca ea să plece din casă. În perioada aia în care vorbeam numai despre divorţ, bine dacă aveam cu cine vorbi pentru că a existat o izolare incredibilă din punct de vedere al comunicării, mă gândeam dacă eu vreodattă în viaţa mea mai pot trăi ceva, dacă mai are rost să cred în iubire, dacă mai are rost să mă implic într-o viitoare relaţie, de fapt nici nu mai credeam. Sigur, o simpatizam pe Cristina, dar ştiam foarte bine şi situaţia personală a Cristinei, pentru că într-o redacţie mare oamenii îşi fac confidenţe. Ştiam că are mari probleme în relaţia în care era implicată, a luat o decizie la 22 de ani. La 22 de ani poţi face greşeli, poţi alege greşit, nu vreau să judec raţiunea pentru care ea atunci a ales personajul respectiv, ştiam că s-au despărţit de foarte multe ori, ştiam că nu mai trăiesc nimic şi că nu mai au niciun fel de viaţă împreună. O simpatizam ca femeie, mă simţeam atras de ea, dar în perioada aceea, între februarie şi aprilie, până când mi-am făcut curaj să-i spun ce simt pentru ea, m-am gândit aproape zi de zi. A fost singurul moment din viaţă când m-am gândit atât de mult la o femeie. M-am luptat cu mine însumi la un moment dat, mi-am spus că nu vreau să o folosesc pe ea ca pe un colac de salvare, m-am gândit foarte bine dacă sentimentele mele sunt reale sau nu, m-am luptat cu mine, dar mi-am dat seama că sunt "înfrânt" de pasiunea nebună care mă cuprinsese şi mi-am spus că aş fi un prost dacă n-aş avea curaj să-i spun.

Cristina nu m-a acceptat din prima, pentru că nu a ştiut dacă intenţiile mele sunt serioase, eu încă nu depusesem actele de divorţ. Tocmai pentru că din Antenă mi se ceruse acest lucru. Am fost mai mult decât disciplinat şi am greşit foarte mult, pentru că practic era vorba despre viaţa mea personală. Mai ales că una sau doua persoane din conducere, de la nivelul cel mai înalt, cunoştea culisele separării mele de Mihaela. Au fost două săptămâni după ce i-am spus Cristinei, în care ea chiar m-a respins. Ca orice femeie a vrut să verifice dacă sentimentele mele sunt de durată şi ulterior, într-o zi de sâmbătă, în care eram foarte singur, ne-am întâlnit pur si simplu în oraş şi a fost ca un fel de secvenţă dintr-un film rusesc, când amândoi am realizat că trebuie să începem relaţia. Ea a trăit senzaţia că se va întâlni cu mine toată ziua aceea, iar eu la fel. A fost ca un semn, un eveniment ieşit parcă dintr-o sferă normală, a fost momentul care ne-a înduioşat pe amândoi. Din acel weekend ea s-a separat complet de personajul cu care stătea în acel moment, cu care nu mai aveau niciun fel de viaţă. S-a separat, eu i-am spus foarte clar că nu aş accepta să fiu mâna a treia într-o relaţie şi, îţi spun foarte sincer, că până în momentul în care s-a separat între noi nu a existat niciun fel de contact fizic. Poate să pară o nebunie, o secvenţă dintr-un roman scris de Balzac, sau ceva de genul acesta, nu din orgoliu, dar nu am trăit niciodată cu două femei în acelaşi timp, nu aş fi acceptat ca iubita mea să se ducă să trăiască cu altcineva şi eu să fur anumite momente. Poate că orice alt bărbat în locul meu ar fi acceptat postura de amant, era mult mai comod, eu nu am vrut asta şi nu am fost niciodată acest gen de bărbat. Eu oricum de mai mult de un an nu mai aveam niciun fel de moment intim cu fosta soţie, era un fel de obişnuinţă, o rutină. La patru zile, practic, după ce noi am început relaţia a apărut şi prima noapte de amor nebun şi de atunci o ţinem tot aşa.



Care este relaţia pe care o are Cristina cu cei mici?


Iubindu-mă pe mine a încercat să gestioneze relaţia foarte bine, mai mult decât atât, ea m-a făcut mult mai atent la sensibilităţile Ştefaniei. Mi-a arătat că ea are anumite sensibilităţi legate de noua situaţie şi împreună am discutat. Ştefania cunoştea foarte bine cadrul despărţiri de fosta soţie şi atunci nu i-a fost greu să o accepte pe Cristina. Ele sunt amice, dacă nu prietene, pentru că în condiţiile în care de foarte multe ori Ştefania face lecţii cu Cristina, apelează la ajutorul Cristinei mai ales pe zona asta care ţine de şcoală, mănâncă produsul culinar gătit de Cristina, ies împreună la film, au fost la cumpărături împreună, Cristina de altfel a dus-o pentru prima dată la epilat.

Filip, la fel, a reacţionat foarte bine pentru că o cunoştea dinainte. Se joacă împreună, el este un copil extrem de vesel şi sociabil şi atunci nu a fost atât de greu să construiască o relaţie.

Ne înţelegem din priviri, ştim ce vrem, avem ritualurile noastre, nu avem nevoie de prea mulţi stimulari ca să ne iubim

Cu ce te-a cucerit Cristina?


Ştiam că este o femeie extrem de inteligentă, sigur, există şi componenta strict feminină, are o feminitate ieşită din comun şi ulterior am constatat că intuiţile mele au fost corecte (râde) din punctul ăsta de vedere, toate lucrurile acestea au contribuit la decizia mea şi s-au legat extraordinar ulterior,  indiferent de toate presiunile prin care a trebuit să trecem, de toată nebunia cu divorţul.

În toată tevatura aceasta, a existat vreun moment în care vreunul dintre voi să spună: "Gata, nu mai vreau, punem punct aici!"?.


Niciun moment nu a existat un astfel de moment. Am încercat să gestionăm cât mai bine situaţia dată, dar să ne punem problema că ar trebui să ne despărţim din cauza asta, nu. Eu am avut momente în care am întrebat-o dacă în condiţiile date poate suporta presiunea asta din toate părţile. Însă declaraţiile ei de iubire m-au încălzit şi ne-au făcut să mergem înainte şi m-au determinat să fiu şi mai ferm.

Te-am întrebat cu ce ai cucerit-o tu, dar ea ţi-a spus vreodată cu ce ai cucerit-o?


Ea mi-a spus tot felul de lucruri, cu siguranţa nicio femeie nu mi-a mai făcut astfel de declaraţii, pentru că este singura femeie cu care am avut un nivel de comunicare dincolo de obişnuinţă, ne înţelegem din priviri, ştim ce vrem, avem ritualurile noastre, nu avem nevoie de prea mulţi stimulari ca să ne iubim, trăim cu aceeaşi intensitate această poveste de iubire, în ciuda tuturor lucrurilor care s-au întâmplat.

Eu am întrebat-o la un moment dat dacă vrea să fie femeie cu adevărat şi la scurt timp după începerea relaţiei mi-a spus că pentru prima oară se simte femeie. Eu cred că m-am ţinut de cuvânt.

Deci ştii să faci o femeie fericită?


Nu, pe Cristina ştiu să o fac fericită. Eu cred că până la urmă este vorba despre chimie, de comunicare care este esenţială. Sunt oameni care caută toată viaţa un partener sau o parteneră şi nu găsesc, fie nu ştiu ce să facă, fie nu şi-au rezolvat problemele de natură personală, fie nu au un set de valori foarte bine conturat, fie din păcate nu găsesc aceea persoană. 

Eu am învăţat foarte multe din greşelile din trecut şi după ce am învăţat să spun NU, m-am eliberat.

Care este cel mai frumos gest de iubire pe care l-a făcut Cristina pentru tine până acum?


Crede-mă, dacă aţi avea filmul relaţiei noastre, aţi avea un şoc. În fiecare zi avem parte de astfel de momente. O lacrimă de fericire într-un moment intim este mai mult decât un afrodisiac pentru un bărbat, acel TE IUBESC zilnic care nu e impus, gesturi de tandreţe, emoţiile din anumite momente, sunt suficiente pentru a motiva un bărbat să-şi menţină pasiunea, iubirea. Ea a fost constantă în tot ceea ce a făcut şi tot ceea ce a zis.

1 Noiembrie 2010
 

Comentarii (10)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • medelin jartelin pe 5 Ian 2013, 10:57
    sunt jagardelin

    medelin jartelin javrelin jagardelin

    0
    0

  • blink pe 21 Mai 2012, 01:26
    aualeu...

    cred ca am fost un fraier ca am stat 8 luni fara sa fac nimic nu ?:))

    0
    0

  • florea pasca pe 20 Ian 2012, 18:26
    bou

    un bou nu poate sa inteleaga ca care cei din studio este invitati si nu vorbeste pentru ei, adica un bou

    0
    0

  • Liliana pe 28 Apr 2011, 16:05
    Sanatate Madaline!

    Sunte-ti niste draguti si va sta super impreuna sa nu m-ai zic de nasi sunt niste frumosi si ei si imi place de voi toti sa nu uit si de fetita lor care este un ingeras mic si o scumpica iti doresc casa de piatra sanatate implinire si numai bucurii sa aveti si audienta multa l a kanal d va iubesc!

    0
    0

  • Catalin pe 24 Feb 2011, 21:00
    Madalin

    Madalin e un tip foarte misto ,imi place cum vorbeste , sincer ce ma intereseaza ce se intampla in casa lui ,poate sa iubeasca pe cine vrea , cat vrea , orice om merita sa fie fericit , iar viata e scurta , scurta , ca sa o traiesti plina pe prejudecati si resentimente , " o usa se inchide , se deschid o mie", de ce sa nu fii fericit , si daca a fost casatorit ce,mare branza , macar a realizat ceva are 2 copii ,o cariera de invidiat . Asa ca ce conteaza trebuie sa fim liberi in gandire , si pana la urma nimic nu e intamplator

    3
    1

  • iulia pe 29 Dec 2010, 13:42
    ca sa vezi...

    Sincer imi e jena de ce citesc..dl Madalin se lauda ca Stefania fetita care inteleg ca nu are probleme medicale sta cu el, iar Filip baietelul care sufera de autism sta cu mama lui...de ce nu au procedat invers...sa se ocupe el de baietelul cu probleme speciale, daca tot e un tata asa de bun?!!! 4 zile de relatie si dupa aia in patul unui barbat..nu necesita comentarii

    2
    4

  • Diana pe 5 Dec 2010, 14:26
    buna

    Sunt si eu o basarabeanca,locuesc aproape de locul natal al Cristinei,ma bucur ca a reusit sa ajunga unde a ajuns,dar sincer la inceput ii purtam o pica enorma Cristinei,gindind la fel ca multi altii ca a despartit o famile,dupa multe interviuri pe care le-a dat Madalin,am inteles lucrurile, si acum o privesc altfel pe Cristina,dar se vede in multe emisiuni ca Madalin este fericit(sunt sigura ca nu joaca teatru,nui genul lui),bravo ca a reusit sa depaseasca situatia,nu crede ca este de vina nici sotia sa,pursisimplu nu s-au inteles si nu are rost sa te maltratezi intrun fel sau altul, daca un mariaj nu mai merge.Bravo, sa fiti fericiti in continuare si sa depasiti toate obstacolele care vor aparea cu BRIO.

    5
    2

  • anemoni pe 11 Nov 2010, 22:37
    ce chestie

    dupa 4 zile?si se lauda cu asta?????????eu consider ca o femeie cu cat se tine mai mult,cu atat este mai apreciata de un barbat.

    4
    5

  • Rodica pe 10 Nov 2010, 07:33
    da..

    Cred in oameni,cred in sentimente curate,chiar daca am o varsta...De ce nu ne putem bucura de sinceritate,simplitatea trairilor unei iubiri impartasite?Doar frustratii judeca tot ce-i inconjoara..zic eu...E decizia fiecaruia cum vrea sa traiasca,deci..iubitiva...

    4
    2

  • div pe 1 Nov 2010, 18:11
    foarte bine

    4 zile... nu foarte mult

    1
    6

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod