Luminiţa Anghel, peripeţiile unei vedete care vrea să ajute un copil amărât

Mama fetiţei pe care Luminiţa Anghel dorea s-o adopte i-a cerut scuze pentru că i-a luat copilul. Micuţa e de doi ani la un centru de plasament. O mai vrea vedeta?

În urmă cu şapte ani, când şi-a dorit să facă un bine unui suflet chinuit, Luminiţa Anghel nu şi-a imaginat că va avea atât de multe probleme. Tot ce dorea era să ajute un copil dintr-o familie nevoiaşă, să-l adopte şi astfel să-i ofere un orizont pe care altfel viaţa lui nu l-ar fi căpătat. Dar toate eforturile ei s-au izbit de un zid care i s-a opus orbeşte. Astăzi, vedeta primeşte confirmarea că planul ei a fost corect, dar, deşi niciodată nu este prea târziu pentru a întinde o mână de ajutor, are tot dreptul din lume să se gândească bine dacă va mai face acest gest.

Şi nimeni n-ar putea s-o acuze cu temei pentru asta. Iată de ce.

În 2009, Luminiţa Anghel a luat acasă o fetiţă, pentru masa de Paşte, de la centrul de plasament. A fost începutul unei poveşti frumoase, în care micuţa Maria a cucerit-o pe cunoscuta cântăreaţă, iar aceasta s-a ataşat de femeia care îi adusese atâta căldură şi bucurie în viaţa cenuşie de până atunci. După cinci ani, când Luminiţa dorea să adopte fetiţa, mama acesteia a făcut turul televiziunilor, acuzând-o că i-a furat fetiţa.


Luminiţa Anghel a povestit că a cunoscut-o pe Maria pe vremea când ea lucra în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. "A fost o vizită informală a familiei Geoană la acest centrul de plasament. La momentul respectiv, eu eram subsecretar de stat în Ministerul Familiei şi alături de cei de la Protecţia Copilului, a trebuit să facem oficiile. Atunci am întrebat ce copil nu merge acasă la masa Pascală. Pusesem ochii pe trei fetiţe foarte frumoase, blonde cu ochii albaştri, dar mi s-a spus că ele merg acasă de sărbători, deşi proveneau dintr-o familie foarte săracă.
Asistentele sociale mi-au arătat-o pe Maria, care la acel moment era un copil foarte trist, apatic, cu nişte cearcăne foarte mari şi stătea mereu ascunsă în spatele fustelor asistentelor de acolo. Aşa am luat-o acasă la masa Pascală şi de atunci a rămas în familia mea"
, a explicat ea în 2013, la Kanal D.

Luminiţa i-a răspuns Angelicăi Constantin, mama biologică a fetiţei, cea care o acuza că ar fi încercat să o cumpere pe micuţă. "O privesc în ochi pe această doamnă şi îi spun că nu i-am oferit niciodată bani, ba mai mult, am dovezi şi martori că dumneavoastră aţi cerut bani de la noi.
Dumneavoastră nu aţi ştiut că Măriuca va intra în familia Anghel, a Luminiţei Anghel şi că, atunci când aţi aflat, aţi cerut bani de la noi"
, a spus cântăreaţa.

 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • dANIEL pe 4 Mai 2016, 13:35
    Ticalosi ...

    Pt xyz si Ganina: Daca plangeti atat de tare dupa raposatul criminal si vremurile de teroare in care traiam atunci, inseamna ca sunteti si voi din tagma ticalosilor si criminalilor comunisti, in frunte iliescu si comapnia. Vede-v-as avand soarta detinutilor politici din acele vremuri iar copii vostri soarta copiilor acestora. Jigodii ordinare ...

    0
    1

  • xyz pe 3 Mai 2016, 12:37
    AI MARE DREPTATE

    Geanina, ai mare dreptate, dar nu se mai poate face nimic. Nu pentru ca nu e posibil, ci pentru ca nu vrem. Romania si romanii au murit in decembrie 1989.

    2
    1

  • Geanina pe 3 Mai 2016, 10:30
    Nu mai aveţi subiecte?

    Şi revista Eva şi anume televiziuni, din dorinţă de a face rating abordează subiecte care ţin de MEDIUL SUBURBAN, cultivând NONCULTURA şi MAHALAGISMUL. Cine obligă aceste televiziuni să aducă în platou o mahalagioaică agramată, şi pe deasupra să o şi plătească pt. apariţie? Pe vremea Răposatului acest lucru era de neconceput. Dar şi şcoala era şcoală, procentajul de analfabetism gradul 1 (fără să ştie să scrie şi să citească) şi gradul 2 (care citesc cu greu dar nu înţeleg nimic) nu era la acest nivel alarmant, pe locul I (cu coroniţă) din U.E. Felicitări amândurora, vă daţi din plin silinţa să îndobitociţi din plin societatea română de nivel mediu, cu astfel de emisiuni şi articole.

    4
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod