Leonardo di Caprio, ameţit de băutură şi ţigări la petrecerea unui miliardar

Patru zile pe o plajă din Mexic, cu invitați precum Robbie Williams, Naomi Campbell, Gwyneth Paltrow și Leonardo DiCaprio, cu un grătar copios, cu hamburgeri de 60 de euro bucata. Magnatul britanic Philip Green a aniversat împlinirea a 60 de ani cu un chef memorabil, care a costat peste 3 milioane de euro!

Patru zile pe o plajă din Mexic, cu invitați precum Robbie Williams, Naomi Campbell, Gwyneth Paltrow și Leonardo DiCaprio, cu un grătar copios, cu hamburgeri de 60 de euro bucata.

Magnatul britanic Philip Green a aniversat împlinirea a 60 de ani cu o fiesta memorabilă, care a costat 3,6 milioane de euro!

O sumă rezonabilă pentru mogulul care deține un imperiu al retailului în domeniul modei și are o avere netă estimată de Forbes în 2011 la 4,2 miliarde de dolari.

Totul a fost pus la cale de Tina, soția omului de afaceri.

Ea s-a ocupat de toate detaliile, de la rezervarea complexului exclusivist Rosewood Mayakoba și asigurarea transportului, până la prosoapele și hainele pentru oaspeți, toate brodate cu inițialele și vârsta sărbătoritului, PG 60.

Toată lumea a trebuit să îmbrace tricourile pregătite pentru grătar, iar Ronnie Wood (Rolling Stones), Simon Cowell (membru al juriului în show-ul American Idol), Leonardo Di Caprio, Kate Hudson, Kate Moss și Naomi Campbell au respectat cu plăcere regulile jocului propus de gazde.
Se pare totuși că mogulul și soția sa au împins regulile aproape de limita cultului personalității:  imagini cu chipul fericit al magnatului au fost proiectate continuu pe pereții stâncoși, înalți de peste 7 metri, care înconjurau complexul, iar figura miliardarului și a fiiicei sale, Chloe, care a împlinit luna aceasta 21 de ani, au fost omniprezente, relatează jurnaliștii britanici.

În cele patru zile de chef au avut loc două seri cu ținută elegantă, dar și o petrecere cu animatoare "îmbrăcate" doar cu dungi de leopard pictate pe corp. Fiecare element din acest maraton al distracției a fost luxos. Chiar și hamburgerii pregătiți la grătarul de vineri seară au fost făcuți cu carne bio de vită, importată din Japonia, ceea ce explică prețul lor enorm, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

În prima noapte, joi, invitații au fost primiți cu o petrecere de încălzire la care au cântat chitaristul Carlos Santana și canadianul Michael Buble în duet cu fiica magnatului, Chloe Green. Nimeni n-a suflat o vorbă despre talentul muzical al tinerei, notează jurnaliștii britanici.

Principalul eveniment a avut loc în noaptea următoare, chiar de ziua lui Phil, când celebrul dansator de flamenco Joaquin Cortes i-a încântat pe toți cu mișcările sale, inclusiv pe fosta lui prietenă, Naomi Campbell, venită cu noul ei iubit, miliardarul rus Vladislav Doronin. După Cortes a urmat Enrique Iglesias, apoi legendarul Stevie Wonder, care a fost desemnat să-i cânte tradiționalul "Happy Birthday" lui Phil. Petrecerea, alimentată cu valuri de șampanie Pol Roger, s-a stins abia în zori.



În a treia seară toată lumea a urmărit cum poți să arzi 180.000 de euro, pentru că atât au costat  focurile de artificii, impresionante ce-i drept. Oaspeții s-au distrat în Chloe Club, special amenajat, unde animatoarele dezbrăcate și pictate pe ici, pe colo, au încins atmosfera. Meniul a inclus caviar, pește, fructe de mare și hambugeri cu carne Kobe, iar la desert s-au servit  înghețată, spumă de banane și parfait.

După masă, Robbie Williams a oferit un recital de opt piese, încheiat cu hitul "Angels", apoi pe scenă a urcat Sir Pihilip, care a tăiat uriașul tort de patru etaje.

Potrivit Daily Mail, Gwyneth Paltrow a fost de neoprit: ea a dansat până la 6 dimineața. La un moment dat, actrița a urcat pe scenă și a cântat karaoke, în timp ce soțul ei, Chris Martin, solistul de la Coldplay, o urmărea amuzat. DiCaprio s-a ținut și el bine, dar în cele din urmă alcoolul și tutunul l-au amețit bine.



Sâmbătă s-a organizat un grătar pe plajă, iar invitații au testat cămășile în stil hawaiian pregătite pentru ei. Unii au jucat volei sau fotbal pe acordurile Beach Boys, alții s-au delectat cu preparatele de grătar.

155 de angajați au lucrat pentru ca toată lumea să se simtă perfect. Plaja a fost păzită non-stop de gărzi înarmate, care au patrulat cu jetski-uri și cu mașini de teren, pentru a ține la distanță orice intrus, în special paparazzi. Cu toate acestea, poze de la petrecere tot au apărut, iar Daily Mail a identificat mai multe staruri în grupul de petrecăreți.

Potrivit jurnaliștilor britanici, toată distracția, care a costat cam 3,6 milioane de euro, a fost suportată de Tina. Ea s-a înregistrat ca rezident în Principatul Monaco, pentru a beneficia de scutirea de taxe din acest paradis fiscal. De altfel, toate afacerile grupului Arcadia, construit și condus de soțul ei, sunt trecute pe numele Tinei, pentru că ea are taxe zero.



Chiar dacă costul exact al petrecerii-maraton nu este cunoscut, suma cheltuită le-ar fi prins bine miilor de angajați ai companiei Arcadia care tremură că își vor pierde slujbele, relatează Daily Mail. Doar ținutele pentru o noapte au costat 8.400 de euro și se estimează că factura pentru prima seară depășește 600.000 de euro!

Foto: Daily Mail

20 Martie 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod