Kit Harington, expresia tristeții infinite. 12 fotografii cu fața lui tristă care a cucerit inimile a milioane de fane

de Ioana Maroşan, 28 August 2017

Îl știm din celebrul serial Game of Thrones în care interpretează impecabil rolul lui Jon Snow care a făcut vâlvă în toată lumea. A devenit un adevărat sex-simbol la Hollywood și a câștigat inimile multor fane.
Îți vine să plângi când îl vezi, deoarece fața lui exprimă întotdeauna tristețe! Rareori sunt cazurile în care Kit Harington zâmbește sau râde, însă se pare că pe lângă vestitul său rol din ”Game of Thrones” care i-a adus faima, tocmai această atitudine pe care o afișează în public i-a adus și mai multe fane care suspină după el în întreaga lume. 

Nu de puține ori s-a scris în presa internațională despre fața sa impenetrabilă și care denotă o tristeșe adâncă încât îți vine să plângi când îl vezi și să-l întrebi dacă se simte bine. Și acest lucru chiar i se întâmplă de foarte multe ori, după cum susține însuși actorul care este conștient de expresia de tristețe pe care o transmite fața sa. 

”Mi se întâmplă adesea să mă abordeze oamenii pe stradă și să mă întrebe dacă sunt bine. Dar nu am ce să fac, aceasta este fața mea.
Râd, fac multe glume, dar n-am ce face dacă m-am născut cu fața asta”,
glumește actorul într-un intrviu acordat publicației British GQ.

Kit Harington care interpretează personajul Jon Snow din celebrul serial ”Game of Thrones” a câștigat inimile a milioane de fane din întreaga lume. Actorul în vârstă de 30 de ani este cuplat cu Rose Leslie, actrița de origine scoțiană care a interpretat personajul Ygritte în celebrul serial.
 
 

”Ne-am cunoscut în timpul filmărilor pentru Game of Thrones și acesta este cel mai mare cadou pe care mi l-a oferit acest serial”, spune Kit Harignton într-o postare în care apare alături de iubita lui, Rose Leslie.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod