Kim Kardashian, selfie incredibil: Cum arată talia ei după ce a slăbit 32 de kilograme

Un selfie făcut de Kim a înregistrat un record de like-uri pe contul ei de Instagram. Starleta şi-a dezvăluit talia după ce a slăbit, iar imaginea a stârnit un val de reacţii.

Numele ei a devenit sinonim cu noţiunea de selfie. Kim Kardashian e dependentă de aceste fotografii şi nici măcar episodul jafului de la Paris, când s-a trezit cu pistolul la cap şi a rămas fără bijuteriile sale scumpe n-a traumatizat-o într-atât încât s-o facă să renunţe la pozele cu care îşi alimentează "armata" de pe Instagram, ajunsă la 108 milioane de admiratori.

O cifră enormă, care explică succesul fotografiilor pe care Kim le publică: e suficient ca un sfert din sfertul acestei cifre să vadă o imagine a vedetei şi succesul este asigurat.

Dar când starleta arată şi cât a slăbit, trebuie să consemnăm un record: un selfie de pe contul ei de Instagram are acum peste 3,48 milioane de like-uri!

Kim a postat pe 12 februarie o captură dintr-o înregistrare video, iar cadrul respectiv a atras imediat atenţia. Folosind "schema clasică" a filmării în oglinda din baie, starleta purta doar un costum de baie negru din două piese pentru ne arăta talia sa de numai 61 de centimetri, la care a ajuns după ce a slăbit 32 de kilograme.
"N-am avut 61 în viaţa mea", a spus ea în clipul din care a extras captura.

Silueta incredibilă a uimit-o chiar şi pe sora ei, Kourtney Kardashian, notează site-ul Bet. "Nu pot să iau în serios chiar acum silueta ta. Fiindcă talia ta e atât de mică, iar şoldurile tale sunt atât de mari", i-a spus franc. Kim i-a răspuns că şoldurile ei măsoară 99 de centimetri.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
28 Februarie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod