Keith Flint, un suflet copleșit de depresie, măcinat de demoni: Solistul trupei Prodigy și-a implorat soția să se întoarcă după ce l-a părăsit

În ciuda imaginii pe care și-o crease pe scenă, Keith Flint era un tip sensibil. A suferit mult după ce soția l-a părăsit și se lupta cu depresia


Keith Flint și-a petrecut ultimul weekend participând sâmbătă la o cursă de alergare de 5 kilometri din Cheltenham, înainte de a fi văzut în pub-ul Galvin Green Man, unde obișnuia să mănânce și să bea singur, de câteva ori pe săptămână, cu prietenii sau cu câinele lui. Duminică, localnicii l-au văzut în The Compass, alt local din Chelmsford.

"Era mereu foarte prietenos și cu picioarele pe pământ. Am început să vorbim și mi-a zis că a auzit că lucrez la piața de pește. A stat și a băut cu mine și cu soția toată ziua, ca și cum eram cei mai buni prieteni.

Genul ăsta de tip era", a povestit cineva. "Dar nu știi niciodată ce are fiecare pe dinăuntru. E tragic", a mai spus persoana citată.

O vecină a declarat pentru Daily Mail: "Soția lui plecase, pe la sfârșitul anului trecut. Am văzut mașina care i-a luat lucrurile. A fost trist, pentru că îmi aminteam cununia lor de la Black Chapel, din North End Village, de lângă Chelmsford, cam în 2006, unde au fost vreo 50-100 de invitați, doar prieteni și familia în bisericuța noastră, apoi au plecat spre casă, iar pe drum toată lumea îi felicita. Îmi amintesc că odată îmi spunea cât de epuizat era muncind atât de mult pe scenă. Mi-a zis <<da, mă termină asta>>.
Nu pot să-mi imaginez cum va reuși trupa să se descurce fără prezența lui fizică, atrăgând publicul așa cum o făcea el."


"Părea un suflet fără odihnă care era mereu în căutarea unui lucru sau a altuia, l-am văzut de câteva ori alergând pe aici cu antrenorul lui, călărind caii pe care îi avea și avea și îi plăcea și să pedaleze pe bicicleta de fitness de acasă (...). Își iubea câinii, avea șase, cred că cel puțin unul era ciobănesc german. Îi plăcea viața la țară, odată i-a povestit fascinat soțului meu că tocmai văzuse o bufniță. În viața de zi cu zi nu era așa cum îl vedeam pe scenă. Era un tip potolit și modest care vorbea cu tine"
, a spus femeia.


"Era din zonă, a făcut școala aici, avea accent de Essex. Îi plăcea locul, și-a făcut casa aici cu prietenul lui din trupă, Liam, care a lucrat și el la doi pași și îi plăceau liniștea de aici. Probabil n-o să fiți surprinși să aflați că-i plăceau artificiile și că a dat o mare petrecere cu artificii când s-a mutat aici prima oară, la care am fost invitați și noi"
, a povestit vecina starului.

"Mi-l amintesc ieșind la plimbare cu câinii. Era un tip atât de amabil. E tare trist", a spus un alt vecin pentru Daily Mail. "El era mai apropiat de Liam, au fost vecini aici o vreme. Dar acesta era Keith pe care îl știam noi, localnicii (...). Nu-mi pot imagina cât de devastat e Liam", a mai spus acesta.

Keith Flint, emblema muzicii rave britanice, a încetat din viață la 49 de ani.
Solistul trupei Prodigy a fost găsit mort, luni dimineață, în locuința lui din oraşul Dunmow, Essex. Liam Howlett, component al trupei The Prodigy, a confirmat luni că Flint s-a sinucis. "Știrea e reală, nu pot să cred că spun asta, dar fratele nostru Keith și-a luat viața în weekend. Sunt foarte șocat, al naibii de furios, confuz și cu inima frântă... r.i.p frate, Liam", a scris Howlett pe Instagram.



Foto: Hepta, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod