Johnny Depp arată ca o fantomă: A slăbit pentru a juca rolul unui bolnav de cancer

Fotografiile pe care Johnny Depp le-a făcut în Rusia i-au şocat pe fanii din toată lumea


Daily Mail a scris că de vină pentru aspectul fantomatic al starului ar fi excesele din trecut, când el consuma cocaină, precum şi consumul de alcool, el obişnuind să cheltuiască lunar 30.000 de dolari pe vinuri scumpe.

O sursă din anturajul starului a declarat însă pentru ziarul britanic că acesta nu are probleme de sănătate. Johnny Depp nu a comentat deloc speculaţiile apărute după fotografiile din Rusia şi continuă turneul european cu trupa sa.

El a concertat luni la Berin, la muzeul Zitadelle.

În ultimii ani, Johnny Depp a avut mai multe probleme, atât pe plan personal, cât şi profesional. El a fost dat în judecată recent de două foste gărzi de corp, care îl acuză de rele tratamente şi de neplata salariilor. Cei doi spun că, în perioada în care i-au fost gărzi de corp, din aprilie 2016 şi până în ianuarie 2018, au fost plătiţi prost, au fost privaţi de hrană şi nu li s-au respectat pauzele în programul de lucru.
Totodată, aceştia susţin că au fost martori ai comportamentului nepotrivit al lui Johnny Depp, în mai multe rânduri, în cluburi de noapte şi în momente în care acesta consuma droguri.

Unul dintre cei doi a spus şi că a fost nevoit să aibă grijă de cei doi copii ai lui Depp, Lily-Rose şi Jack, pe care îi are cu actriţa Vanessa Paradis, de care s-a despărţit în 2012.

Totodată, starul este implicat într-un conflict judiciar cu foştii săi manageri de la The Mana­ge­ment Group, pe care îi consideră responsabili de faptul că nu l-au consiliat financiar cum trebuie în ultimii ani, motiv pentru care ar fi aproape de faliment.
Depp le cere despăgubiri de cel puţin 25 de milioane de dolari pentru proasta gestionare a averii sale.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
6 Iunie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod