Inna sau Alexandra Stan: Războiul mondial al divelor

Sunt cele mai în vogă artiste ale momentului, au reuşit să treacă graniţele României şi să-i facă pe străini să cadă la picioarele lor. Scot hit, după hit şi, împreună cu echipele pe care le au în spate, reuşesc să vândă extrem de bine.
Sunt cele mai în vogă artiste ale momentului, au reuşit să treacă graniţele României şi să-i facă pe străini să cadă la picioarele lor. Scot hit, după hit şi, împreună cu echipele pe care le au în spate, reuşesc să vândă extrem de bine. Nu pot concura cu titani ai muzicii ca Iris, Direcţia 5 sau Holograf, dar au avantajul de a se fi născut într-o perioadă în care cantitatea şi ritmul primează, astfel încât cele două pot spune că au tras lozul cel mare.

1. Frumuseţe


Inna a fost desemnată cea mai frumoasă femeie din lume, în urma unui top realizat de revista FHM România. Conform voturilor acordate de cititori, artista din România este mai frumoasă decât Megan Fox, Adriana Lima, Eva Mendez sau Jessica Alba. În plus, privirea ei hotărâtă şi aerul de femeie dispusă la orice sacrificii pentru succes o face cu mult mai interesantă.

Primeşte trei stele.


Alexandra Stan este mai puţin frumoasă decât contracandidata sa, Inna. Acest lucru a fost stabilit de un alt top al frumuseţii, realizat de această dată de VDTV. Părerea telespectatorilor a fost aceeaşi, Inna ocupând primul loc, cu 17,64% din numărul de voturi, în timp ce Alexandra Stan, şi-a surclasat contracandidata la capitolul profesionalism.

Îi acordăm două stele.


2. Topuri muzicale


Inna are în palmares o mulţime de nominalizări şi premii câştigate în cadrul unor evenimente muzicale foarte importante. În anul 2009 a obţinut locul al 4-lea în Polonia la Premiile ESKA pentru cea mai bună melodie internaţională, iar la Romanian Music Awards a câştigat 4 premii "Cel mai bun dance", "Cel mai bun debut" pentru melodia "Hot" şi "Cel mai bun show" şi "Border Breaker" .Tot în 2009 MTV Europe Music Awards i-a acordat distincţia "Cel mai bun interpret român", iar la Gala Femeilor de Succes a obţinut premiul "Femeia Anului" la categoria "Tinere talente în muzică". Inna şi-a continuat ascensiunea şi în 2010 câştigând, tot la Romanian Music Awards, 5 din cele 7 categorii la care a fost nominalizată: "Best Female", "Best Album", "Best Website", "Best International Artist" şi "Best Tonight Show". În palmaresul său se adaugă discurile de aur câştigate în Olanda şi Franta, şi discul de platină câştigat în Spania.

Primeşte patru stele pentru cariera muzicală.


Alexandra Stan a devenit cunoscută datorită piesei "Mr. Saxobeat", care este una dintre cele mai mari hituri româneşti la momentul actual, apropiindu-se de 65 de milioane de vizualizări pe Youtube. Melodia a cucerit piaţa şi a ajuns pe locul 1 în multe ţări. Alexandra are în palmares două discuri de platină - primul a fost obţinut în Suedia, iar al doilea în Italia. Discurile de platină se alătură discurilor de aur primite din Marea Britanie şi Germania.

Primeşte patru stele pentru cariera muzicală.


3. Studii muzicale


Inna a urmat cursurile de canto predate de profesorul Traian Broască, de la vârsta de 8 ani.

Obţine două stele la învăţătură.


Alexandra Stan nu are studii muzicale.

Primeşte o stea.


4. Record


Inna stabilea, în noiembrie 2010, un record absolut pentru România, dar şi pentru spaţiul Balcanic, ajungând să aibă peste 1,5 milioane de fani pe Facebook. De asemenea, ea a fost desemnată cel mai urmărit artist pe Youtube zile la rând, la nivel internaţional.

Primeşte patru stele.


Alexandra Stan a stat cinci săptămâni pe locul 1 în Billboard Hot Dance Airplay, din State, datorită piesei "Mr Saxobeat", acesta reprezentând un record pentru un artist român.

Primeşte cinci stele.


5. Contracte muzicale încheiate în străinătate


Managerul Innei a reuşit, în 2009, să semneze pentru ea un contract de promovare cu una dintre cele mai importante case de înregistrări din America, Ultra Records. De atunci, materilalele discografice ale cântăreţei au început să fie promovate pe teritoriul SUA, al Regatului Unit şi Canada.

Obţine trei stele.


Alexandra Stan a reuşit să subjuge Italia, ţară în care muzica ei este ascultată peste tot. Aici, vedeta este reprezentată de casa de discuri Ego Music.

Obţine două stele.


6. Fani pe Facebook


Inna face istorie pe Facebook. După recordul stabilit în noiembrie, artista are astăzi 3,358,913 de fani pe Facebook.

Cinci stele.


Alexandra Stan, o artistă care s-a lansat ceva mai târziu decât contracandidata ei, are doar 298,865 de fani pe Facebook.

Două stele.


7. Cum stau cu dragostea


Inna şi Lucian - managerul ei - formează un cuplu şi în afara scenei, chiar dacă niciunul dintre ei nu recunosc. Acest amestec între viaţa profesională şi cea personală nu este întotdeauna binevenit, iar acest lucru l-a simţit pe pielea lui chiar Lucian. În cadrul unui concert pe care artista l-a susţinut în Dubai, Lucian a încurcat piesele din playlistul concertului, lucru care a determinat-o pe artistă să spună: "Stupid DJ".

Are o viaţă amoroasă plictisitoare. Primeşte două stele.


Alexandra Stan este singură şi disponibilă sau cel puţin aşa susţinea în toamna anului trecut, la Happy Hour. "Nu am iubit pentru că nu am timp şi pentru că am alte priorităţi. Asta nu înseamnă că nu sunt deschisă. Aştept oferte!".

Pentru că e provocatoare primeşte trei stele.


8. Scandaluri


Inna, Play&Win şi Anca Badiu au fost protagoniştii unui scandal muzical în anul 2009. Chiar dacă iniţial băieţii de la Play&Win stabiliseră ca piesa "Amazing" să fie cântată de Anca Badiu, pe ultima sută de metri s-au răzgândit şi au ales-o pe Inna, lucru care a dus, evident, la un scandal. "Am semnat contractul cu Media Pro Music, însă la un moment dat ne-am dat seama că piesa în interpretarea Ancăi nu putea fi un hit, astfel că am ales-o pe Inna", susţineau băieţii atunci.

Pentru că e o fată destul de cuminte primeşte patru stele. 


Alexandra Stan nu a fost implicată în niciun scandal până acum.

Patru stele pentru cuminţenie.


9. Albume


Inna a scos în 2009, albumul "Hot", pentru ca mai apoi să scoată numai discuri single "Hot", "Love", "Dejà Vu", "Amazing", "I Need You For Christmas", "10 minutes", "Sun Is Up".

Pentru că nu are prea multe melodii obţine doar două stele.
   

Alexandra Stan a lansat în 2010 albumul "Alexandra Stan".

Pentru ego şi un singur album primeşte două stele.



10. Despre operaţiile estetice


Inna declara la un moment dat pentru agentiadepresămondenă.ro: "Nu am nicio operaţie estetică, dar aş apela cu siguranţă la chirurgia plastică, pentru că o femeie trebuie să fie frumoasă". Frumoasa brunetă nu este împotriva operaţiilor estetice, însă preferă să mai aştepte puţin ca să treacă anii.

Bruneta cu sâni naturali primeşte patru stele.


Alexandra Stan susţine exact contrariul: "M-am gândit, în treacăt, să îmi pun silicoane, dar am renunţat la idee. Nu mi-aş face o astfel de operaţie".

Blonda cu sâni încă naturali primeşte patru stele.



Inna a obţinut 31 de puncte, în timp ce Alexandra Stan a obţinut doar 29.
24 August 2011
 

Comentarii (46)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • anonim pe 5 Ian 2015, 16:29
    Inna

    voi sunteti prosti sau ce?Alexandra Stan are doar o melodie si aia vai de capu' ei nici macar nu isi da silinta sa faca piese cu care sa fie castige astfel de premii.....Inna a colaborat cu multi artisti si sa fim seriosi...Alexandra S. nu a fost implicata in scandaluiri? Bravo INNA!

    0
    0

  • Hannah Montana pe 14 Nov 2014, 07:10
    Best Of Both Worlds

    You get the limo out front Hottest styles,every shoe,every color Yeah,when you're famous it can be kinda fun It's really you but no one ever discovers.

    0
    0

  • AmorTurcesc pe 30 Iul 2013, 19:44
    Hello.

    Cata rautate ! Mie imi plac amandoua, sunt frumoase si talentate. Succes mai departe fetelor, tineti-o tot asa :)

    1
    0

  • Mario pe 18 Iun 2013, 12:26
    prostie de Romania

    In primul rand putina decenta..indiferent de care va place..amandoua au facut mai cunoscuta Romania decat oricare din amaratele care le barfesc aici.Cred ca era suficient sa va alegeto favorita fara sa mai faceti alte comentarii. 1 -INNA 2 -Alexandra dar un Bravo pt amandoua

    0
    0

  • costi pe 19 Mar 2013, 09:36
    Inna e cea mai tare

    Sa fim seriosi Inna macar canta cu vocea , iar Alexandra stan nu stie decat sa faca pleiback

    2
    4

  • chris222555 pe 30 Sep 2012, 22:02
    Logic INNA!!!!

    E clar ca Inna o intrece pe Alexandra nu inteleg pentru ce sa mai facut aceasta comparatie adica sa fim seriosi Alexandra Stan a avut 2 hituri pe cand la Inna aproape fiecare melodie a ajuns hit plus ca Inna este mult mai frumoasa decat Alexandra deci se intelege care este mai buna

    4
    6

  • ioana pe 11 Aug 2012, 14:15
    cea mai tare fana!

    bun sa nu comentam la alexandra deloc ati inteles inna in tot deauna cand canta la televizor adica cand canta inna nu canta ea ci compiuterul sa stiti bine poate ea copune cantecele si inna poate o crede lumea ca e frumoasa si ca asa si mai departe eu nu zic asa eu fac drepta dintre inna sau alexandra ca la primul loc la muzica este alexandra stan ati inteles inna este o ciudata care opsedeaza lumea cu muzicele ei depe compiuter asa ca o aleg pe alexanra si in primul rand eu am mai vz multe muzice de a lui alexandra si ale ei sunt recitate bine nu ca a lui inna sa pronunt ca inna e pe locul 2 la muzica iar alexandra este pe locul 1 si cine este deacord cu mn sa spuna ,, alexandra sta sa castige"

    4
    2

  • George pe 10 Aug 2012, 15:25
    Sincer!!!

    INNA a decazut mult in hituri,albume si desigur Alexandra Stan este mai desteapta,mai frumoasa,pentru ca daca Alexandra Stan este in al II-lea an de studii la Andrei Shaguna pai INNA nici nu ar intra la shaguna. Deci sa fim sinceri INNA este sub picioarele lui Alezandra Stan. PS:Alexandra sa ma accepti pe facebook ma cheama Andrei Negulescu.

    6
    5

  • andrei pe 5 Aug 2012, 15:13
    fssss

    E cert ca Alexanda Stan e mai frumoasa ,si ca Inna stearsa la fata ,daca ar fi si fara machiaj ar fi urata .Voce: Alexandra desi sunt sigur ca nu canta live oricum o are f dulce,iar vocea la fel din calculator a Innei e prea deranjanta.Comportament ,A.S. am inteles ca e adorabila ,iar Inna e penibila la acest domeniu (multe fite ,si accentul ei ieftin de englezoaica ieftina ).Alexandra Stan dupa mine aici e invingatorea.

    9
    6

  • delia(ii raspunde ruxandrei) pe 30 Iul 2012, 15:03
    inna

    ruxndra esti o proasta nu poti zice asa de inna invidioaso o votez pe inna

    5
    5

  • nedelca alexandra pe 15 Iun 2012, 19:42
    alexandra stan nu stiu ce inseamna acest lucru

    alexandra stan mie imi place ori cum ai fii tu pentru ca vedetele sunt super ca tine bine nu mai ca tu esti si cea mai frumoasa vedeta din lume uite ti-am trimis un comentariu si scuze ca poate am dat un raspuns gresit dar in comentariu scria ca eu as vrea sa fi cu michel telo poate ai auzit si tu de el pa te pup sa ai cea mai buna cariera ata sa ai o zi buna te iubesc foarte mult Alexandra!!!!!!!!!

    2
    5

  • madalina pe 3 Apr 2012, 16:31
    inna

    inna nu ai voce

    9
    6

  • oana pe 3 Apr 2012, 16:29
    alexandra

    alexandra te votez

    11
    7

  • mihai pe 3 Apr 2012, 16:28
    alexandra

    alexandra esti o fata frumoasa te aleg pe tine

    10
    6

  • LARISA pe 3 Apr 2012, 16:26
    alexandra

    alexandra esti o fata foarte frumoasa esti mult mai naturala incat inna nu am vorbe deci dintre cele 2 o aleg pe alexandra

    11
    6

  • daniela pe 3 Apr 2012, 16:23
    inna

    inna e o fata care nu stie sa cante atunci cand canta eu schimb alt program

    9
    5

  • violeta pe 2 Apr 2012, 20:57
    alexandra

    alexandra ai cea mai fumoasa voce

    7
    6

  • y0nutz22 pe 28 Feb 2012, 16:50
    inna

    ba de ce nu recunoasteti inna a intrecuto de mult pe alexandra stan . nu vr sa va iinsult dar cred ca nu ati depasit 7 ani

    6
    7

  • y0nutz22 pe 28 Feb 2012, 16:46
    inna

    anonim sunt de aceasi parere cu tn . si eu o ador pe inna si in felul cum canta melodiile si in felul cum arata . eu zic ca este adevaratb ca este cea mai frumoasa din lume

    9
    7

  • y0nut22 pe 27 Feb 2012, 20:23
    inna

    ba voi nu stiti ce este aia frumusete .nu ati stii nici daca ati aveao . si piesele lui inna merita ascultate

    6
    6

  • ruxandra pe 11 Feb 2012, 17:13
    Alexandra normal ca ea

    inna este o fata plina de liftynguri ,sinceri sa fim adika...na spunea intrun reportaj ca este alergica la machiajuri ..aunci cum i-a disparut alunita de pe obraz.......!!!lifting/fond de ten, pudra..etc .......cert este ca Alexandra este o cantareata adorabila,sincera,deschisa cu fanii si modesta...genul de cantareata de care mie i-mi place bravo ei a ajuns unde a ajuns datorita talentului ,muncii si istetimii din cate stiu Alexandra stie sa vorbeasca luent engleza dar ina balbaie fiecare cuvant...=))deci incodata ii aduc laude Alexandrei...!!!!!:X:*

    8
    5

  • Alexandra pe 11 Ian 2012, 17:15
    11 Ian 2012 , 17:13

    eu una sincer o ador foartee mult pe Alexandra si felul in care vb cu fanii , INNA nu este asa akm sa fim seriosi . Alexandra Stan este mai sufletista si arat chiar foarte bne nu am nimic cu Inna dar eu cred k Alexandra e mai adorabila .

    8
    4

  • Alexutza pe 10 Ian 2012, 19:42
    Alexandra Stan

    Mai yo nshu exact ce sa zik..cert e ca alexandra e mai buna dupa parerea mea..are multe calitati...nu am nik cu inna din contra o apreciez dar totusi parca balanta se indreapta care alexandra...siner amandoua sunt niste pitigaiate...inna are mai multa faima..in mom de fata este si mai veche in cariera..daca stai bine sa te gandesti inna nu e cea mai frumoasa din lume...dintre cele 2 alexandra e mai frumoasa si as selectao mai degraba ca cea mai frumoasa din lume...fiecare cu parerile lui..ati auzito vreodata pe inna cantand live..? e praf ....nici alexandra nu e stralucita..dar totusi...vr sa mai zik un singur lucru inna are 33 de puncte...si alexandra a stat 6 saptamani in top pe locul I si in billboard....paaaaaa.....inna jos alexandra suus!

    6
    4

  • anonim pe 4 Ian 2012, 16:39
    innaa

    inna are 33 de puncte , prostilor . io o ador pe inna

    8
    6

  • Al3x4nd7u pe 30 Dec 2011, 23:23
    Alexandra Stan

    Foarte bine cei care o aleg pe A.Stan.Sincer n-am nimik cu inna dar mi se pare ca alexandra are trasaturi mai fine si nush ,ami place mie mai mult de ea nush cum sa explic,oricum Sabb chiar a zis bine faza cu "titani ai muzicii ca Iris, Direcţia 5 sau Holograf'':)) aia sunt niste nimicuri" chiar asa este.

    10
    3

  • madalina pe 5 Dec 2011, 12:48
    MADALINA

    inna e cea mai buna cantareata daca ma ia si pe mn cu ea sa cant

    6
    6

  • sorin pe 26 Aug 2011, 15:24
    De ce?

    De ce nimeni nu spune ca melodia sau mai bine zis tema melodiei este data de catre saxofonistul cu care Alexandra canta?De ce acesta nu este intrebat nimic niciodata?De ce videoclipul Mr.Saxobeat este cu politisti si saxofonistul nu a fost si nici nu a participat?De ce nu incurajam talentele?Pacat,fiindca el face totul intr-un spectacol.Felicitarile mele saxofonistului!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    6
    6

  • simo pe 25 Aug 2011, 20:02
    pffff

    Razboi mondial al divelor??? razboi mondial??? nu vi se pare putin cam nepotrivita formularea sau nu stiti ce este intr-adevar un razboi mondial...in fine..nici sa nu exageram unde nu e cazul... mie personal inna nu imi spune nimic, nici o frumusete aparte neaparat, mai mult o fita de moment care daca mai "persista" un an e bine..asa e la noi o luna cea mai frumoasa si cea mai buna e cea mai in voga nu? si apoi nu mai stie nimeni de ea, a fost vedeta, vedete din astea rasar in fiecare an. la anul deja inna va fi o amintire..oricum bine ca traim aici si avem cu ce ne ocupa timpul nu??? Alexandra mi se pare mult mai finuta si rafinata, este chiar o frumoasa :*

    10
    4

  • Gs pe 25 Aug 2011, 16:05
    Alexandra stan:)

    parerile sunt impartite,fetelor ! multi o sustin pe inna pt ca are faima in intreaga lume,americanii o adora,credeti-ma ! insa,alexandra ne atrage cu feminitatea si frumusetea ei, are trasaturi aparte. mie una imi pla mai mult..e muuult mai modesta si mai frumoasa :) are calitati care ii vin din suflet, e o fata de nota 10..repet,si inna are calitatile ei,insa nu stiu..cand canta parca tipa:| ..bafta alexandra >:D< love you.

    13
    4

  • adita pe 25 Aug 2011, 09:40
    ...........

    la nr trei eu cred ca alexandra stan trebuia sa aiba 2 stele pentru ca ia nu cantase inainte si acum a devenit o vedete

    5
    8

  • Sabb pe 24 Aug 2011, 17:19
    .

    auzi la ei cica :,, titani ai muzicii ca Iris, Direcţia 5 sau Holograf'':)) aia sunt niste nimicuri.

    5
    10

  • inna pe 24 Aug 2011, 13:54
    invidioase

    nu faceti altceva decat sa le criticati . eu sunt in vacant in italia si le aud peste tot pe alexandra cu mr saxo beat si pe inna cu sun is up . dar mai bine le aprecieaza altii decat noi

    10
    8

  • inna pe 24 Aug 2011, 13:54
    invidioase

    nu faceti altceva decat sa le criticati . eu sunt in vacant in italia si le aud peste tot pe alexandra cu mr saxo beat si pe inna cu sun is up . dar mai bine le aprecieaza altii decat noi

    6
    5

  • Silvia Gorun pe 24 Aug 2011, 13:19
    Inna sau Alexandra

    Aiurea rau de tot, nu m-am putut abtine, trebuia sa comentez... Sunt 2 femei normale amandoua, tinere, neforjate, dar in nici un caz nu li se potriveste expresia ,,cele mai......." sau ,,cea mai....." Au talent, canta bine pt. vremurile de acum si atat.

    12
    9

  • eu pe 24 Aug 2011, 13:09
    despre .... cele doua

    m am distrat ..... inna cea mai frumoasa din lume !!!! care lume .... ?????? urata, mica de inaltime .... alexandra pare mai ok ... si la voce si la aspect , parerea mea ....

    16
    7

  • AlexandraNed. pe 24 Aug 2011, 11:59
    ...

    Voi oameni nu cred ca ati auzito pe Alexandra Stan cantand!E groaznica, nici Inna nu canta mai bine, asa ca stupida comparatie!

    5
    18

  • cristi pe 24 Aug 2011, 11:52
    asta nu este frumusete

    Nu stiu ce sens au comparatiile, Inna nu e frumoasa si punct. Cosmetizata de mama naibii si tot nu mi se pare frumoasa! Alexandra, in schimb, are trasaturi frumoase!

    16
    7

  • andreea pe 24 Aug 2011, 11:33
    =))))))))

    Da sigur cum sa nu :)) inna nu va fi niciodata mai frumoasa decat adriana lima si jessica alba kkt de top facut de kkt de romani :)))))

    12
    8

  • LittleMissSunshine pe 24 Aug 2011, 09:26
    oricine in afara de Inna!!!!!!

    Cine a facut acel top al frumusetii sigur a fost o persoana inconstienta pt ca Inna nu e nici pe departe mai frumoasa decat Megan Fox, Adriana Lima, Eva Mendez sau Jessica Alba.Dar oricum ,nici ea si nici Alexandra nu au melodii care sa transmita ceva.Oamenii le asculta doar asa de balacareala.In fine,daca ar fi sa aleg una dintre ele,aceea ar fi Alexandra Stan.

    30
    8

  • Ligia pe 24 Aug 2011, 08:28
    Inna e o ingamfata

    Imi pare rau dar nu stiu pe ce criterii au clasat-o (daca intr-adevar exista acest clasament)cei de la FHM cea mai frumoasa femeie din LUME???? mai ffrumoasa decat megan fox si adriana lima? :))))))))))) hai k e amuzant!!! ca sa nu mai zic ca nu aminteste nimeni de concursurile internationale la care a fost si la care au fost toti din juriu uimiti cum de canta pentru ca n-are nicio treaba fata, totul e prelucrat iar live reprezentatia ei nu e chiar stralucita. Inca ceva, macar alexandra stan, a fost ca o curvushtina de la bun inceput, fara prea multe ascunzisuri inca din videoclipuri, Inna a tot facut pe fata cumintica si cand a vazut ca nu are suficienta publicitate a inceput sa pozeze goala, sa isi arate una alta, sa fie extravaganta si iesita din comun ca sa isi castige fani, asa ca ...LASA-NE Inna!!! esti ipocrita si te vinzi repede! a ajuns o pitzipoanca si atat

    16
    10

  • dudu pe 24 Aug 2011, 08:01
    varza....

    Sunt varza amundoua...daca si asta mai e muzica. Niste lalaite amundoua.........varzaaaaaaaaaaaaaaaa......

    9
    15

  • Cornel pe 24 Aug 2011, 07:06
    Abureala

    Alexandra Stan vad ca plateste bani grei pentru a fi promovata, articolul asta este platit pentru a o mai urca putin. Doar 2 stele este diferenta intre Inna si Alexandra Stan? Hai sa fim seriosi Alexandra Stan este mult mult mai slaba ca Inna de care vad ca se agata cu disperare.

    8
    22

  • The_Black_Cat pe 24 Aug 2011, 03:21
    Stiam de varianta

    Stiam de interpretarea mel Take a bow de catre Alexandra stan...Care tot nu ma convinge...De ce?Cu toata vocea ei buna daca tot ce stie ea sa vanda sunt melodii despre sex si cu tenta sexuala inseamna ca de atat ii este nivelul...Sunt curioasa daca a gasit cineva interpretare gen dar de data aceasta a lui Inna .Oricum eu nu ma uit numai la vocea unei persoane cand ascult o melodie,pentru ca nu ascult numai vocea ei,ci ansamblul.

    7
    12

  • den pe 24 Aug 2011, 02:29
    Vocea conteaza!

    mie nu-mi pasa cum arata una sau alta,daca e naturala sau nu,daca are o viata amoroasa,sau tot ce ai spus.Cel mai mult conteaza vocea,si cred ca Alexandra Stan are o voce cu mult peste a Innei.Ar trebui sa asculti si tu melodiea Rihannei take a bow,interpretata de Alexandra.Poate atunci ai face diferenta dintre voci,ceea ce conteaza mai mult decat toate aspectele enumerate mai sus.

    12
    8

  • The_Black_Cat pe 23 Aug 2011, 23:08
    Inna .Clar

    Prima oara cand am auzit-o pe Alexandra Stan a fost atunci cu piesa Lollipop si m-a enervat atat de mult...Piesa in sine nu avea niciun mesaj...Decat " I'm delicious when I ling I ling my lollipop I'm delicious when I drop Drop it like it's hot" plus ca linia melodia era plagiata dupa a lui Fergie - Fergalicious ,unde mai pui ca vocea ei ma zgaria pe creier...O aleg pe Inna pentru ca are unele melodii care chiar merita ascultate si parca si vocea ei merge mai bine cu acele melodii.(Amazing,Fever etc )

    20
    13

  • dana pe 23 Aug 2011, 21:46
    ...

    Din cate stiu eu Alexandra Stan a studiat canto si a participat la mai multe concursuri de muzica. Dintre cele 2 o aleg pe Alexandra, mi se pare mai frumoasa si cu o voce mai buna decat vocea Innei

    25
    13

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod