Hollywood: 7 vedete care au renunţat la fumat

Fumatul reprezintă cea mai importantă cauză de deces la nivel mondial ce poate fi prevenită, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Statisticile arată că în lume sunt fumate aproximativ 20 de miliarde de ţigări pe zi. Şi deşi majoritatea fumătorilor vor să renunţe la acest viciu, sunt puţini cei care şi reuşesc. Motivele sunt diverse: pentru că le este greu să deprindă alte obiceiuri, pentru că la început se pot simţi rău sau pentru că le este frică de creşterea în greutate. Fumători înrăiţi se regăsesc şi printre celebrităţile de la Hollywood, dar şi vedete care au reuşit să spună NU fumatului. Iată 7 dintre învingători:
1 din 8

Colin Farrell


Frumosul actor face parte dintre vedetele ambiţioase care au renunţat la acest viciu dăunător organismului. Cum a reuşit? Cu ajutorul plasturilor cu nicotină. Motivul pentru care Colin a decis să înlăture ţigările din viaţa lui a fost faptul că pe platourile de filmare fumatul era interzis. "Era timpul. Ajunsesem la 40 de ţigari pe zi, iar asta nu era deloc bine," a povestit actorul.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • pasztai zoltan pe 18 Nov 2011, 09:27
    Omul constient modern

    Da , se poate intitula si asa. Insa o parere personala este ca omul constient modern , care are si cultura si responsabilitate si pentru familie si celor din jur a procedat asa >! La noi e mai altfel , degeaba ar facultat Nuare scoala dinainte ! ZP.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod