Halle Berry

Halle Berry întinereşte la 50 de ani. Vedeta arată incredibil

Actriţa a făcut o nouă schimbare de look. Îmbrăcată în pantaloni negri din piele şi cu părul cârlionţat lăsat mai lung, ea îşi sfidează vârsta.

Considerată una dintre cele mai frumoase actriţe, Halle Berry arată excelent şi în viaţa de zi cu zi. Luni seară, ea a ieşit pe stradă, în Los Angeles, cu o coafură nouă, care o întinerea mult.

Vedeta care a împlinit 50 de ani în august anul trecut şi-a lăsat părul cârlionţat să crească şi l-a tuns rotund. Buclele vopsite în nuanţe de şaten şi blond îi dădeau un aer diferit şi o făceau să arate mai tânără, remarcă ziarul britanic Daily Mail.
 
Cu o pereche de pantaloni negri din piele, mulaţi, şi cu cizme de motor în picioare, Halle Berry arăta ca o tânără care a ieşit în oraş să se distreze la ieşirea din restaurantul Serafina, unde a fost fotografiată. 

Apariţia vedetei survine la o săptămână după ce presa a scris că ea a accelerat procesul de divorţ.

Potrivit tabloidului online american TMZ, Halle a pus la punct lucrurile cu actorul Olivier Martinez, înainte de Anul Nou, din raţiuni financiare.

Halle, care avea un contract prenupţial cu al treilea ei soţ, deţine o avere estimată la 70 de milioane de dolari. TMZ scrie că divorţul a fost încheiat la sfârşitul lunii decembrie, deşi amândoi au depus actele în octombrie 2015. În documentele semnate, Martinez i-a permis fostei soţii să declare că ea a cerut divorţul.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
5 Septembrie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod