Frumuseţe fără vârstă: Shania Twain arată fabulos la 47 de ani

de Daniel Dumitrescu, 9 Aprilie 2013

În decembrie 2012, cântăreaţa de origine canadiană a revenit pe scenă după o pauză de opt ani. La fiecare apariţie publică, Shania continuă să uimească prin felul în care se menţine tânără. Prezentă duminică, la Las Vegas, la gala Premiilor Muzicii Country, ea a atras atenţia prin ţinuta sa, dând impresia că e cu cel puţin zece ani mai tânără.

În decembrie 2012, cântăreaţa de origine canadiană a revenit pe scenă după o pauză de opt ani. La fiecare apariţie publică, Shania continuă să uimească prin felul în care se menţine tânără. Prezentă duminică, la Las Vegas, la gala Premiilor Muzicii Country, ea a atras atenţia prin ţinuta sa, dând impresia că e cu cel puţin zece ani mai tânără.

Duminică, Shania Twain a fost în centrul atenţiei. Cântăreaţa care a lansat hitul "The That Don’t Impress Me Much" a fost prezentă la evenimentul muzical găzduit de Las Vegas, iar apariţia sa nu putea trece neobservată, după opt ani de la retragerea sde pe scenă.

Vedeta a purtat o rochie neagră scurtă, fără bretele, care îi lăsa spatele gol, şi a ales să-şi acopere picioarele cu cizme înalte, de aceeaşi culoare, care treceau de genuchi. Ea şi-a accesorizat ţinuta cu o brăţară şi cercei mari, rotunzi, şi cu o poşetă neagră, cât o cutiuţă, pe care a ţinut-o în mâna stângă cât timp a pozat pentru fotoreporteri, după sosire.



Cu părul ondulat, lăsat liber peste umeri, şi zâmbind generos, artista a demonstrat că este într-o formă excelentă la 47 de ani, iar nouă nu ne rămâne decât să ne întrebăm de ce o femeie frumoasă a dispărut din prim-plan atâţia ani, în timp ce showbiz-ul internaţional e acaparat de pseudovedete precum Kim Kardashian, Paris Hilton sau Lindsay Lohan.

Cu excepţia unor riduri inerente, în colţurile ochilor, vizibile la o privire atentă, Shania Twain este un exemplu de frumuseţe fără vârstă, nemaipunând la socoteală vocea ei inconfundabilă, cu care a cucerit industria muzicală în anii 2000.

Din fericire, artista a revenit pe scenă la sfârşitul anului trecut şi a început să aibă apariţii publice mai dese.

În decembrie, Shania Twain a susţinut un concert în Las Vegas, la Colosseum-ul de la Caesars Palace. Show-ul a fost primul dintr-o listă lungă de concerte pe care Shania Twain le va susţine în acest loc până în 2014.

La 47 de ani, cântăreaţa de origine canadiană a arătat că vârsta nu şi-a pus amprenta nici asupra aspectului fizic, nici asupra  modului în care interpretează pe scenă, nota agenţia Mediafax.



Deşi a lipsit o perioadă lungă de pe scenă, Shania Twain a creat un spectacol impresionant pentru cei care au venit să o urmărească, interpretând hituri precum "That Don't Impress Me Much", "You're Still the One" sau "I'm Gonna Getcha Good".

În luna martie, ea a cântat la un spectacol susţinut de Cirque Du Soleil, la celebrul hotel Bellagio, din Las Vegas.



Shania Twain a fost distinsă de cinci ori cu Premiul Grammy şi a vândut peste 75 de milioane de albume în întreaga lume.



Cântăreaţa a fost căsătorită cu Robert "Matt" Lange, cu care are un băiat în vârstă de 11 ani, Eja, şi de care s-a despărţit în 2008 în urma unei relaţii extraconjugale a acestuia cu cea mai bună prietenă a artistei, Marie-Anne Thiébaud.

Shania s-a căsătorit anul trecut tocmai cu fostul soţ al lui Marie-Anne Thiébaud, Frederic Thibaud.


Foto: Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • simika pe 9 Apr 2013, 09:12
    un model

    Mi se pare o doamna distinsa cu mult bun simt, finuta si foart desteapta. Imi place maxim de ea...

    6
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod