Fiica lui Seinfeld a împlinit 21 de ani. Cum arată Sascha, singura fiică a celebrului actor

Fiica faimosului actor Jerry Seinfeld a împlinit 21 de ani și a sărbătorit alături de familie și prieteni printr-o petrecere cu tema anii '20.
Sascha este singura fiică a starului american și a soției sale, Jessica. 

Deși tânăra este acum adult cu acte în regula, vârsta de 21 de ani fiind considerată vârsta de majorat în Statele Unite, ea a petrecut alături de părinții săi, care au fost prezenți la aniversarea tematică.

Citește și: 
Degeaba ești miliardar, dacă nu ești Leonardo DiCaprio: Iubita lui Jeff Bezos, surprinsă în timp ce îl soarbe din priviri pe actor


Mama sa, Jessica Seinfeld, a postat câteva imagini de la eveniment și a scris o urare emoționantă pentru fiica sa.

Nu au fost prezenți doar prietenii tinerei, ci și întreaga familie, inclusiv cei doi frați ai săi, Shepherd, de 16 ani, și Julian, de 18 ani.


În ciuda faptului că este unul dintre cei mai cunoscuți actori din lume, Jerry Seinfeld a avut o prezență discretă, preferând să asiste la petrecere alături de soția sa.

Chiar dacă nu au fost în centrul atenției, cei doi și-au exprimat entuziasmul pe rețelele de socializare.

„Suntem părinții unei fete de 21 de ani!!”, a scris Jessica într-o postare în care a distribuit o fotografie de la petrecere.


„Îngerul nostru Sascha Seinfeld împlinește azi 21 de ani. Am avut un weekend minunat celebrând această ființă fenomenală, alături de prietenii ei, care o iubesc aproape la fel de mult ca noi”, a scris Jessica în postarea de pe Instagram.

„Muncește mult, se distrează mult, iar între timp face mai bune viețile tuturor celor din jurul ei.
Te iubesc, fetiță magică! Sunt mândră că sunt mama ta”, a continuat soția starului american.


Sascha urmează în prezent cursurile Universității Duke din Carolina de Nord, după ce a absolvit un liceu privat de fete din Manhattan. Ea calcă pe urmele tatălui său și își dorește o carieră în televiziune și film.

Ea a lucrat ca stagiar pentru emisiunea The Tonight Show Starring cu Fallon și ca asistent de producție pentru Duke Performances.

Jerry Seinfeld și Jessica s-au logodit în noiembrie 1999 și s-au căsătorit de Crăciun, în același an.
Jessica a lansat patru cărți de rețete, iar cea de-a cincea se va lansa pe 23 noiembrie. 

Jerry împreună cu Larry David au creat serialul de televiziune Seinfeld care s-a difuzat din 1989 până în 1998 pe postul NBC, fiind distribuit în numeroase țări din întreaga lume.

Foto: Hepta; Instagram/jessicaseinfeld; Instagram/saschaseinfeld

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
9 Noiembrie 2021
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod