Cum a fost scoasă Alexandra Stan din campania poliţiei împotriva violenţei domestice?

Alexandra Stan anunţa, în urmă cu o săptămână, că se va implica într-o campanie socială împotriva violenţei în familie, „Nu bate! Mai bine cântă!“, deoarece singura ei şansă de a evita violenţa este să se implice în apărarea altora.

„M-am alăturat într-o campanie socială. Aş vrea să împart această experienţă şi cu alte persoane. Acum sunt pregătită să spun stop şi să vorbesc în numele meu“, a spus vedeta.

Citiţi şi:

Marcel Prodan, creatorul şi distrugătorul Alexandrei Stan. Cine este bătăuşul anului?


Alexandra Stan: "Dumnezeu iartă, eu am făcut plângere penală"


Campania a fost iniţiată de Poliţia Capitalei şi a fost lansată luni, 30 septembrie, prin intermediul unei conferinţe de presă la care a luat parte Alexandra Stan.

Cu toate că la eveniment au participat mai mulţi jurnalişti şi mai multe personalităţi, Poliţia Capitalei s-a grăbit să trimită un comunicat prin care afirma că nu se asociază cu imaginea Alexandrei Stan.

„La nivelul Serviciului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, nu există un protocol de colaborare cu persoane publice pentru susţinerea acestei campanii, demersul preventiv fiind unul exclusiv al instituţiei noastre“, au afirmat surse din Poliţia Capitalei.



Cornel Nistorescu, directorul cotidianul.ro, a afirmat, la conferinţa organizată de Alexandra Stan, că ministrul de la Interne, Radu Stroe, nu ar fi fost de acord cu apariţia artistei într-o campanie iniţiată de Poliţia Capitalei.

Nistorescu l-a acuzat în mod direct pe ministrul Radu Stroe că acesta s-a lăsat influenţat de intervenţiile fostului ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, care l-a rugat să nu asocieze campania cu imaginea Alexandrei Stan.

Directorul de la cotidianul.ro spune că Nicolae Nemirschi nu este nimeni altul decât tatăl lui Andrei Nemirschi, partenerul de afaceri al lui Marcel Prodan, cel care a bătut-o pe Alexandra Stan până cântăreaţa a ajuns internată în spital. Cornel Nistorescu a lăsat să se înţeleagă că Radu Stroe a transmis mesajele necesare subalternilor săi, astfel încât aceştia să o scoată pe vedetă din campania împotriva violenţei în familie.

Cu toate acestea, poliţia a lansat propria campanie, fără s-o invite pe Alexandra la eveniment, în timp ce vedeta a lansat şi ea, alături de ceilalţi parteneri, propria campanie.


3 Octombrie 2013
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • kiki pe 3 Oct 2013, 08:23
    violenta

    E bine...vom avea 2 campanii anti-violenta,ca la noi:ori nimic,ori prea mult. DAR cand vine vorba de violenta,nimic nu e prea mult, ar trebui sa ne implicam cu totii. Si despre asta se poate face educatie din gradinita,si trb continuata in scoli. Dupa parerea mea e mai bine sa nu se foloseasca imaginea cantaretei alaturi de Politie...altfel...vor putea fi vazuti si manelisti impotriva furturilor de masini sau a imobilelor...alti artisti impotriva accidentelor rutiere...

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod