Chipul schimbat al perfecțiunii: Cum arată azi cele mai frumoase femei din Univers


Timpul nu poate supune mereu frumusețea naturală. Iată cum arată acum fostele câștigătoare ale titlului Miss Univers!
Cel mai important concurs de frumusețe din lume, Miss Univers a ajuns la 67 de ediții. Ani la rând, zeci de femei din întreaga lume s-au întrecut pentru cel mai râvnit titlu din acest domeniu, punându-și în valoare atuurile fizice și întreaga capacitate de seducție.

Catriona Gray, în vârstă de 24 de ani, reprezentanta statului Filipine, a fost numită Miss Universe la ediția din 2018 care a avut loc pe 17 decembrie în Bangkok, Thailanda, la care au participat reprezentantele a 93 de ţări. În 2017, titlul de Miss Universe a fost cucerit de Demi-Leigh Nel-Peters, din Africa de Sud.

În timp ce toată atenția este captată de noua regină a frumuseții, se cuvine să ne amintim aici de predecesoarele sale, femeile care au fost în fiecare an cele mai frumoase din Univers.
Bright Side ni le arată pe câștigătoarele din ultimii 35 de ani, așa cum erau atunci când au cucerit titlul de Miss Univers și așa cum arată astăzi. Iar concluzia este una pozitivă, timpul nu poate învinge mereu frumusețea naturală: în majoritatea copleșitoare a cazurilor, fostele Miss Univers arată mai bine acum decât atunci când au purtat pe cap celebra tiara.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod