Andreea Banica şi băieţelul ei

Andreea Bănică a devenit mamă pentru a doua oară. Prima imagine cu bebeluşul

Vedeta a făcut publică prima imagine cu băieţelul ei în această dimineaţă, la doar câteva ore după ce l-a adus pe lume.
Andreea Bănică a devenit mamă pentru a doua oară, de data aceasta a unui băieţel perfect sănătos pe care l-a adus pe lume prin cezariană.

Vedeta şi soţul său, Lucian Mitrea, mai au o fetiţă în vârstă de 7 ani, şi cu toţii aşteptau cu nerăbdare să îl cunoască pe noul membru al familiei. Ieri, Andreea a postat pe blogul său un mesaj prin care îşi exprima emoţiile cu privire la ce avea să urmeze: ”Deja număr orele și sunt nerăbdătoare să vină bebe pe lume, pentru că pe interior nu-mi dă pace.
Abia aștept să îmi cunosc puiuțul, să îl țin în brațe și să îi întorc bobârnacele pe care mi le-a dat în toată perioada asta.”


Marţi dimineaţă, cântăreaţa a postat pe pagina ei de Facebook o imagine în care apare ţinându-şi băieţelul la piept în clinica unde a născut. De asemenea, emoţia şi fericirea s-a văzut atât pe chip, cât şi prin mesajul care a însoţit fotografia: "Cea mai frumoasă dimineaţă".
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod