Adela Popescu şi Radu Vâlcan, vacanţă fierbinte în mijlocul iernii FOTO

Vedetele Pro TV Adela Popescu şi Radu Vâlcan, care joacă în serialul „Pariu cu viaţa“, au avut parte de o vacanţă de neuitat, în insulele Seychelles.

Cei doi au petrecut o iarnă fierbinte şi s-au întors din concediu cu foarte multe fotografii. „De obicei ne hotărâm pe ultima sută de metri unde mergem. Am fost înconjuraţi de multă linişte, asta ne-a plăcut foarte tare, exact asta am şi căutat, un loc în care să ne odihnim, să ne liniştim. În această vacanţă am făcut peste 5.000 de poze“, a spus Radu Vâlcan.



Adela Popescu a avut numai cuvinte de laudă la adresa locaţiei pe care au ales-o pentru a-şi petrece vacanţa de iarnă. „Nu ne-am făcut program şi fiecare moment a fost aşa cum aveam chef. Nu cred că voi mai vedea vreodată ceva mai frumos, căsuţa pe plajă, peştele proaspăt, turcoazul apei şi vegetaţia, toate împreună îmi taie respiraţia doar când îmi amintesc de ele“, a afirmat şi artista.

4 Februarie 2013
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod