10 ipostaze sexy ale Mădălinei Ghenea. Cum l-a subjugat pe Gerard Butler?

La doar câteva zile de la anunţul făcut de celebrul actor legat de despărţirea de frumoasa româncă, paparazzi i-au surprins pe Gerard Butler şi Mădălina Ghenea plimbându-se îndrăgostiţi pe străzile Romei. Aflată în Roma pentru un pictorial pentru revista Io Donna, Mădălina a fost vizitată de starul american, venit cu gânduri de împăcare. Deşi niciunul dintre ei nu a confirmat vestea împăcării, problemele dintre cei doi par să fie rezolvate, iar acum formează din nou un cuplu.

Mădălina Ghenea şi Gerard Butler sunt împreună din mai 2012, după ce fotomodelul român, în vârstă de 25 de ani, s-ar fi despărţit, potrivit presei internaţionale, de actorul Leonardo DiCaprio. Cei doi nu au mai fost văzuţi împreună din luna aprilie a acestui an, zvonindu-se că relaţia lor s-ar fi încheiat.

Mădălina a reuşit să impresioneze întreaga lume cu frumuseţea şi senzualitatea cu care a fost înzestrată. Născută în Slatina, cariera Mădălinei în domeniul modei a început pe când avea 15 ani. În 2010, ea a participat la concursul "Ballando con le stele", difuzat de televiziunea italiană Rai Uno. Ca actriţă a debutat în 2011 în comedia italiană "I Soliti Idioti", în regia lui Enrico Lando. De asemenea, în 2012, Mădălina Ghenea a filmat pentru pelicula "Dom Hemingway", în regia lui Richard Shepard, un lungmetraj care va fi lansat pe marile ecrane în toamna anului 2013. Mădălina a primit premiul "Sorriso diverso Roma 2012", pentru rolul interpretat în filmul "Razzabastarda" de Alessandro Gassman, distincţia fiind acordată de o asociaţie culturală în contextul ediţiei de anul trecut a Festivalului Internaţional de Film de la Roma. În această peliculă, Mădălina Ghenea joacă rolul Dorinei, o prostituată română care trăieşte în Italia.

Ca orice femeie frumoasă, Mădălina se poate lăuda numeroase cuceriri în rândul bărbaţilor celebri. Gerard Butler nu este singurul bărbat celebru care a fost cucerit de frumuseţea tinerei. Deşi este râvnită de foarte mulţi artişti din Italia şi de peste Ocean, Mădălina Ghenea a fost cuplată şi cu români. Cel mai cunoscut dintre aceştia este Dragoş Săvulescu, acţionar al clubului Dinamo. Cu toate că nu a vrut să recunoască, acţionarul lui Dinamo a fost părăsit de Mădălina Ghenea pentru fotbalistul Marco Borriello. Relaţia dintre cei doi nu a durat foarte mult, la doar câteva luni presa din Peninsulă afirmând că Mădălina Ghenea l-a părăsit pe fotbalist pentru a forma un cuplu cu Leonardo DiCaprio.

Însă, imediat după ce s-a despărţit de Leonardo DiCaprio, fotomodelul a fost văzut în compania lui Adrien Brody, actor care a curtat-o mai multe luni la rând. Nici această relaţie nu a fost una de lungă durată.

 

1 din 11

MAI MULT DESPRE: Gerard Butler, madalina ghenea
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod