Femeie la sală

8 lucruri pe care să nu le faci niciodată la sală

Dacă ai fost vreodată într-o sală de sport, ai văzut cu siguranţă persoane care nu respectă eticheta corespunzătoare locului în care se află!
Iată 8 reguli care fac mult mai plăcută experienţa ta la sală, dar şi pe a celor din jurul tău:

Nu-ţi lăsa echipamentul transpirat


Deşi este normal să transpiri în timpul antrenamentului, folosirea unui prosop este un obiect care nu ar trebui să îţi lipsească de la sală. Îl poţi utiliza pentru corp, dar şi pentru a şterge urmele de sudoare de pe echipament.

Nu ocupa aparatele decât dacă le utilizezi


Există persoane care doar se sprijină de aparatele cu care este utilatp sala de sport, fără să le folosească. Stau pe ele ca să îşi verifice mailul sau mesajele, făcându-şi un selfie sau chiar se odihnesc puţin.
Dacă eşti la sala de sport, eşti acolo pentru a lucra, nu uita asta!

Nu vorbi la telefon şi nu da apelurile pe difuzor


Cel mai enervant lucru la sală este atunci când cineva poartă conversaţii lungi şi zgomotoase la telefon în timpul antrenamentului. Mai există persoane cărora le place să se joace cu volumul muzicii pe care o ascultă, chiar dacă folosesc căşti.

Aparatele sunt pentru toată lumea


Îţi aminteşti cum la grădiniţă am fost învăţaţi că jucăriile sunt ale tuturor copiilor? Aceasă regulă ar trebui aplicată şi la sală. Nu petrece două ore în continuu pe banda de alergat, cu siguranţă sunt şi alte persoane care aşteaptă să o folosească.


Nu lăsa greutăţile peste tot


Un alt lucru pe care ar fi trebuit să îl fi învăţat de mic este că nu ar trebui să îţi laşi jucăriile peste tot. Aceeaşi regulă se aplică şi la sala de sport, aşa că pune întotdeauna greutăţile la locul lor după ce le foloseşti. Lăsându-le pe oriunde, altcineva se poate împiedica de ele.

Nu îi stresa pe cei din jur


Să foloseşti un aparat prea mult e nepoliticos, dar la fel de urât este şi să stai în picioare, cu braţele încrucişate în faţa unei persoane care lucrează din greu. Nicidecum nu le spune să se grăbească şi nu pune presiune pe ea!

Nu întârzia la antrenament


Nu e politicos să ajungi mai târziu decât e planificat un antrenament. Nu contează dacă este o clasă de fitness în grup sau e o sesiune de formare personală.
Acest lucru poate fi deranjant pentru instructor sau pentru colegi. Dacă ai ajuns cu întârziere, cel puţin asigură-te că nu întrerupi pe nimeni sau cât mai puţin posibil.

Vestiarul nu este baia ta personală


Există întotdeauna o persoană care defilează goală prin vestiar făcându-i pe ceilalţi să se simtă inconfortabil. Mai sunt persoane care se aranjează acolo exagerat de mult şi care transformă acel loc în spaţiu personal. Respectă-i pe alţii şi asigură-te că laşi curat în urma ta!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod