Suferinţa unei vedete. Kelly Osbourne: „Am păstrat tăcerea asupra bolii mele“

de Daniel Dumitrescu, 18 August 2017

Cântăreaţa în vârstă de 32 de ani povesteşte într-un volum autobiografic cum a luptat cu teribila boală după ce în 2004 a fost muşcată de o căpuşă.

Cu 13 ani în urmă, Kelly Osbourne habar n-avea că o muşcătură de căpuşă, suferită în timpul petrecerii organizată de tatăl ei care împlinea atunci 56 de ani, îi va transforma viaţa într-un calvar. Ozzy, cum e el mai zăpăcit, a scos căpuşa şi a ars-o cu un băţ de chibrit, apoi şi-au văzut de petrecere.
Zece ani mai târziu, Kelly realiza că acel incident a declanşat o suferinţă de un deceniu. Când a aflat că are borelioză, ea a decis să lupte cu orice preţ cu această boală cu o mie de feţe şi nu s-a lăsat până n-a înfrânt-o.

Experienţa a transformat-o complet şi a devenit un capitol important din cartea biografică "There’s No F***ing Secret: Letters From a Badass B****", în care vedeta povesteşte cum a primit vestea că are boala Lyme în stadiul III. Volumul are 256 de pagini şi va fi lansat pe 25 aprilie în Marea Britanie, anunţă publicaţia Us Weekly.

Kelly începuse să se simtă ca o "legumă" de la atâtea pastile pe care le lua şi, după o serie de diagnosticări greşite, a decis să meargă la clinica lui Philip Battiade, un specialist din Germania care practică medicina alternativă.

Costul tratamentului, 40.000 pentru o cură de două săptămâni, este destul de piperat şi nu oricine şi-l permite, dar borelioza este una dintre cele mai complicate şi mai boli, iar terapia aplicată de Battiade se bazează pe o abordare care dă rezultate.

"L-am întâlnit prima oară pe Philip când l-a tratat pe fratele meu. Eram pe punctul să aflu ce am, dar eram şi speriată ca naiba. Am început terapia cu celule stem. În loc să încerce să ucidă boala cu antibiotice, acest tratament ţinteşte întărirea sistemului imunitar, astfel încât organismul meu să poată lupta şi să lichideze singur boala. Asta este cea mai bună şi mai de durată vindecare", explică vedeta în cartea sa.

"Am păstrat tăcerea asupra bolii mele, nu doar pentru că mă temeam că voi fi atacată de companiile farmaceutice pentru că am ales o terapie alternativă, ci şi pentru că aveam impresia că boala Lyme era la modă"
, a mai scris fiica lui Ozzy şi Sharon Osbourne, care s-a declarat obosită să tot vadă vedete care fac pe victimele prin presă.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod