Strada cărţilor, o idee genială a vecinilor bulgari

de Daniel Dumitrescu, 31 Octombrie 2017

„Rapana“ este prima stradă-bibliotecă din oraşul bulgar Varna. Ideea aparţine unui grup de arhitecţi şi designeri şi se bucură de succes.
Provocaţi de tendinţa tinerilor de a citi tot mai puţine cărţi şi de a se lăsa acaparaţi de noile tehnologii, câţiva arhitecţi şi designeri din Bulgaria au implementat o idee care ar putea să stopeze acest fenomen. Iuzdzhan Turgaev, Boian Simeonov, Ibrim Asanov şi Maria Aleksieva au decis să amenajeze o stradă cu cărţi în Varna.

Autorităţile din oraşul denumit "capitala maritimă a Bulgariei" au primit cu braţele deschise acest experiment. De aceea, conceptul bibliotecii stradale evocă forma unei rapane. Design-ul a fost inspirat de natură şi de forme organice, iar construcţia include cele mai importante aspecte ale identităţii oraşului - marea şi valoarea acesteia pentru locuitori.

Forma abstractă pleacă dintr-un punct şi se dezvoltă într-un semicerc, creând un spaţiu public cu rafturi pe care stau cărţile.
"Rapana" a fost creată cu ajutorul programelor de design Rhinoceros 3D şi Grasshopper, care le dau arhitecţilor posibilitatea de a testa diferite forme şi variante. Folosind aceste softuri, echipa a încercat peste 20 de formule, schimbând numărul pieselor verticale şi orizontale, precum şi dimensiunile acestora, scrie Bored Panda.

Versiunea finală are avantajul că s-a încadrat în bugetul alocat şi oferă avantajele unei biblioteci cu un concept open, în care accesul e facil, cu locuri în care trecătorii se pot aşeza, plus un mic spaţiu pentru artiştii stradali şi zonă lounge.
Biblioteca stradală a fost construită cu 240 de piese din lemn şi adăposteşte în total 1.500 de volume donate de parteneri şi de iubitori ai cărţii.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod