Vizită privată la Versailles pentru invitaţii la nunta lui Kim Kardashian


Cele două staruri îi vor face "pe invitaţii lor să descopere Palatul Versailles", cu ocazia unei vizite private, ce va fi organizată vineri, cu o zi înainte de sărbătorirea căsătoriei cuplului, au anunţat reprezentanţii celebrului palat-muzeu.
Evenimentul va avea loc după închiderea programului de vizitare a celebrului palat al regelui Louis al XIV-lea, situat la câţiva kilometri de Paris.

După aceea, invitaţii vor merge într-un alt loc, care nu a fost însă dezvăluit.

Rapperul american şi logodnica sa mizează pe efectul surpriză în organizarea nunţii lor, relatează agenţia Mediafax.

Deja părinţi ai unei fetiţe, cei doi s-ar fi căsătorit civil în California, la începutul lunii mai, potrivit revistei People. "Nu comentez această informaţie", a declarat purtătoarea de cuvânt a starletei Kim Kardashian, Ina Treciokas.

Potrivit presei italiene, o mare petrecere de nuntă ar urma să aibă loc sâmbătă seară la Florenţa, în Forte Belvedere, o fortăreaţă din secolul al XVI-lea construită de familia Medici şi utilizată în zilele noastre ca spaţiu expoziţional.

Un purtător de cuvânt al municipalităţii din Florenţa a confirmat, vineri, aceste informaţii şi a spus că banii plătiţi de cuplul american vor fi folosiţi pentru a finanţa diverse proiecte ale oraşului italian.

Mai multe castele franţuzeşti au fost la rândul lor evocate în ultimele luni drept destinaţie finală unde ar urma să aibă loc ceremoniile de nuntă. Numele castelului Louveciennes, în apropiere de Versailles, în stilul Louis XIV, pe care Kim Kardashian l-a vizitat în aprilie, a circulat în presa internaţională.

Numele castelului Ussé, o construcţie renascentistă din Valea Loarei, a fost şi el evocat, duminică, de La Nazione, un cotidian din Florenţa.

Totuşi, ducele Casimir de Blocas, proprietarul castelului, afirmă că nu a fost "niciodată contactat" de cuplul american. "Dar, dacă intenţionează să vină la Ussé, vor fi bineveniţi", a adăugat el. "Dacă vor face ceea ce alţii au făcut înaintea lor? Adică să vină în ultimul moment? Ştim să administrăm astfel de situaţii. Îi vom primi cu braţele deschise dacă vor să vină aici", a spus ducele.

Rapperul şi starleta TV au vizitat la sfârşitul lunii ianuarie Palatul Versailles, unde şi-ar fi dorit să se căsătorească.
Însă preşedintele comitetului care administrează Palatul Versailles, Catherine Pégard, le-a explicat că organizarea unei nunţi într-un astfel de muzeu nu este posibilă.

Totuşi, Kanye West şi Kim Kardashian au decis să menţină Versailles-ul pe lista festivităţilor de nuntă.

"Kim Kardashian şi Kanye West au decis să îi facă pe invitaţii lor să descopere Palatul Versailles, cu ocazia unei vizite private surpriză, organizată vineri, 23 mai, cu o zi înainte de căsătoria lor", se afirmă într-un comunicat emis de reprezentanţii acestei instituţii muzeale.

"Făcând această alegere, ei contribuie astfel la o mai bună cunoaştere şi la întreţinerea patrimoniului excepţional al Palatului Versailles, un muzeu inclus în patrimoniul mondial al umanităţii de UNESCO", precizează acelaşi comunicat.

Kim Kardashian şi Kanye West, a căror relaţie a început în 2012, sunt părinţii unei fetiţe, North, care s-a născut la jumătatea lunii iunie 2013.

Kim Kardashian, protagonista reality show-ului "Keep Up with the Kardashians", de pe postul E!, este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare ridicându-se la peste 6 milioane de dolari în 2013.

Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000.
Cel de-al treilea album al său, "Graduation", a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 21 de premii Grammy. "Watch the Throne", album compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011. Cel mai recent album al său este "Yeezus", lansat în iunie 2013.


Foto: Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod