VIDEO: Michelle Obama dansează cu un nap, promovând alimentaţia sănătoasă

Prima Doamnă a Statelor Unite nu pierde nicio ocazie pentru a promova o alimentaţie sănătoasă. Ea este protagonista unui clip de şase secunde, postat pe reţeaua de socializare Vine, în care dansează cu un nap şi care a devenit viral pe Internet, relatează CNN.

Imitatorul preşedintelui american Barack Obama Imman Crosson a întrebat-o pe soţia şefului statului "câte calorii arzi de fiecare dată când apari (turn up, în engleză)?!", într-un mesaj video postat de pe contul @AlphaCat sub hashtagul #AskTheFirstLady.

Michelle Obama a răspuns, miercuri seara, unor întrebări despre legumele care-i plac (cartoful dulce) şi despre iniţiativa sa de a-i atrage pe copii să mănânce mai multe verdeţuri, în cadrul unei campanii în centrul căreia se află sănătatea tinerilor.

Prima Doamnă i-a răspuns printr-un clip de şase secunde, în care dansează în ritm hip-hop cu un nap (turnip, în engleză), postat pe contul Casei Albe de pe reţeaua de socializare Vine.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod