Un alt maseur îl acuză pe Travolta de agresiune sexuală

Avocatul lui John Travolta a anunţat, marţi, că o a doua plângere privind agresarea sexuală a unui maseur a fost făcută la adresa starului, potrivit unor documente depuse la o instanţă din Los Angeles.
Avocatul lui John Travolta a anunţat, marţi, că o a doua plângere privind agresarea sexuală a unui maseur a fost făcută la adresa starului, potrivit unor documente depuse la o instanţă din Los Angeles.

Avocatul starului consideră că noua plângere este "la fel de absurdă şi de ridicolă" ca şi prima, relatează Mediafax.

Un purtător de cuvânt al actorului american anunţase, luni, că un maseur l-a acuzat pe Travolta că l-a agresat sexual în timpul unei şedinţe de masaj care a avut loc în ianuarie, într-o cameră din Beverly Hills Hotel, şi a solicitat daune de 2 milioane de dolari.
Aceeaşi sursă a spus că afirmaţiile maseurului reprezintă "minciuni fără fundament".

Potrivit primei plângeri, reclamantul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită în documentele depuse la tribunal, a spus că starul american ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu el. Maseurul fusese recrutat de actor în ianuarie, pentru o şedinţă de masaj care a costat 200 de dolari pe oră.

Marţi, avocatul lui Travolta, Martin Singer, a anunţat într-un comunicat că a apărut o a doua plângere, ce conţine acuzaţii similare, relatează Mediafax.

Cea de-a doua plângere a fost depusă de acelaşi avocat, care locuieşte în Pasadena, la periferia oraşului Los Angeles.
La fel ca în cazul primei plângeri, identitatea reclamantului nu a fost precizată.

Potrivit documentelor depuse la tribunal, maseurul l-a acuzat pe Travolta de ultraj, agresiune sexuală şi inducerea unui stres emoţional. El cere ca procesul să fie judecat în faţa unui juriu.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
9 Mai 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod