Tom Cruise vrea casa de vacanţă a lui George Clooney

Actorul Tom Cruise, a cărui viaţă personală este afectată în această perioadă de divorţul de Katie Holmes, se gândeşte să cumpere reşedinţa de vacanţă pe care George Clooney o deţine pe malul lacului Como din nordul Italiei.

Actorul Tom Cruise, a cărui viaţă personală este afectată în această perioadă de divorţul de Katie Holmes, se gândeşte să cumpere reşedinţa de vacanţă pe care George Clooney o deţine pe malul lacului Como din nordul Italiei.

Starul în vârstă de 50 de ani a declarat deja că îşi doreşte să îşi găsească liniştea după despărţirea de Katie Holmes, în vârstă de 33 de ani, produsă în luna iunie, informează tabloidul britanic The Sun, citat de agenția Mediafax.

Tom Cruise are în vizor şi un castel medieval situat la circa 160 de kilometri depărtare de nordul Romei.

Însă actorul George Clooney, în vârstă de 51 de ani, îşi doreşte ca Tom Cruise să se mute în Villa Oleandra, reşedinţa sa de pe lacul Como.
La rândul său, Clooney caută să îşi schimbe casa de vacanţă de pe lacul Como cu o reşedinţă în Salerno, în sudul Italiei, deoarece iubita lui, Stacy Keibler, nu este un fan al zonei din apropierea oraşului Milano.

Totuşi, potrivit unor surse, Tom Cruise ar căuta o casă şi în New York, pentru a fi aproape de fiica sa, Suri, care locuieşte în prezent cu Katie Holmes.

Tom Cruise ocupă primul loc în Topul 100 al celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood, publicat de revista Forbes, notează Mediafax.
Actorul american, a cărui viaţă personală este afectată în această perioadă de divorţul de Katie Holmes, a câştigat 75 de milioane de dolari în perioada 1 mai 2011 - 1 mai 2012, au anunţat editorii revistei Forbes.

Foto: AFP / Mediafax Foto

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
3 August 2012
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • evamonica pe 4 Aug 2012, 13:38
    Bravo

    Este bine ca isi ocupa gandurile cu ceva si nu cu razbunari sau certuri inutile.

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod