Artista si-a asternut pe blog sentimentele care i-au adus bucurii si tristeti in ultimii ani, de la entuziasmul si lupta continua pe care a dus-o pentru a-si construi propria casa, pana la depresia de dupa ce si-a vazut visul implinit si divortul de sotul ei.
“Ultima data cand am fost extrem de fericita, intr-un sens aparte, a fost prin 2009 cand lua nastere cel mai drag proiect al meu – casa, in care speram eu sa-mi traiesc zilele si fericirea pana la adanci batraneti alaturi… de sotul meu.
Pe vremea aceea, povestile se scriau altfel in sufletul meu. Am facut-o din dragostea de atunci, sperand mai mult intr-un viitor mult mai colorat. Am bifat experienta casniciei cu toata bunacredinta si speranta de care am fost capabila la momentul respectiv .
Urmatorii 2 ani au fost pentru mine grei, dar si frumosi, pentru ca munceam pentru visul meu. Rasfoiam si citeam din scoarta in scoarta reviste home & deco, cultivand astfel cel mai drag hobby de care sunt indragostita si in ziua de astazi: designul interior .
Viata mea se impartea intre concerte, studio si santier.
Uneori se spune ca, dupa ce intampini prea multe greutati in atingerea unui scop, atunci cand se intampla minunea de a fi totul finalizat, ajungi sa nu te mai poti bucura pentru ca pretul sufletesc a fost prea mare.
Asa am crezut ca mi s-a intamplat si mie. Dupa multe luni de termene depasite, certuri si concedieri de muncitori, casa a fost gata.
In prima seara petrecuta acolo, dupa ultimele amenajari si doua zile de curatenie, m-am putut aseza pe canapeaua din spatiosul meu living sa contemplez putin la ce inseamna noul “acasa” si …. am constatat ca entuziasmul meu lipsea cu desavarsire.
Tot ce am putut sa fac a fost sa plang si sa ma rog la Dumnezeu sa-mi limpezeasca mintea si sufletul sa ma pot bucura de munca mea din ultimii 2 ani.
Asta se intampla prin 2011 chiar in seara de Inviere. M-am trezit apoi cu prea mult timp liber pentru a reflecta la tot ceea ce ma inconjoara . M-am trezit straina in propria mea viata!
O vreme am ignorat toate semnalele de alarma, am alungat toate gandurile despre nefericire, nu am inteles cum sa ai la indemana toate elementele pentru o viata aparent minunata si sa nu le poti pune cap la cap sa te poti bucura de ele.
Da, am mimat fericirea amagindu-ma, mintindu-ma, fiind furioasa pe mine ca nu mai pot sa apreciez ceea ce mi se ofera. Ma trezeam tot mai des ca-mi imaginam cum va arata viata mea peste vreo 10 ani si-mi dadea cu minus.
Puteam sa ma complac in prezent… dar …. cat dureaza prezentul? Viitorul mi se arata din ce in ce mai trist si sec.
Usor, usor m-a coplesit tristetea si chiar o usoara disperare, au reaparut atacurile de panica spontane pe care nu le mai simtisem atat de acute de cativa ani, visele au devenit din ce in ce mai superficiale, fiind creionate in mintea mea, dar nu si in suflet.
Un citat de-al lui Paler, citit recent, mi-am adus aminte de acea perioada: „Nu in putine cazuri, femeia si barbatul nu stiu sa se desparta la vreme. Asteapta sa dispara tot ce i-a apropiat si legat, pana ajung sa le fie sila de ei. In loc sa transforme despartirea insasi in ceva deosebit, de care sa-si aduca aminte cu duiosie mai tarziu, tarasc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urat”, s-a confesat Sylvia pe blogul ei, www.sylvia.ro
Artista a fost una din primele vedete din Romania care si-au lansat blog, in urma cu opt ani.
Posteaza comentariu