Stela şi Arşinel, un cuplu comic cu misiune secretă!

Aceste rânduri se doresc a fi o privire obiectivă a ceea ce reprezentau Stela Popescu şi Alexandru Arşinel acum 30 de ani când erau în plină glorie, dar ce reprezintă şi azi, când raţiuni obiective de vârstă îi forţează la o dimimuare a activităţii scenice, prim-planul fiind luat de faptul divers, bârfele, sau disputele maliţioase cu colegi cu care altă dată împărţeau şi bune şi rele.

În mod sigur cei doi mari artişti îşi doresc o bătrâneţe liniştită, au grijă mare de statutul lor şi vor să se ţină departe de tot ce le-ar putea afecta imaginea în faţă celui mai drag, dar şi a celui mai nemilos judecător, publicul!

Într-un ocean de prostituţie intelectuală şi cenzură aberantă a anilor ’80, anii “deceniului negru”, apariţia cuplului Stela-Arşinel era ca o oază de speranţă pentru cei care în momentul terminării spectacolelor de la Boema sau de la Savoy, nu mai întorceau cu teamă capul în spate să vadă dacă cineva îi urmăreşte să le asculte reacţiile şi comentariile după poantele cu skepsis, “cu cheie” la adresa nemernicilor zilei, poante spuse vulcanic, pe nerăsuflate în decursul celor două ore de spectacol ale Teatrului Constantin Tănase, în care protagonişti erau Stela Popescu şi Alexandru Arşinel!

 Foto. Alexandru Arsinel alături de o balerină în culisele teatrului Constantin Tănase, sala Savoy

Erau acte de curaj pe care cei doi şi le asumau aşa cum şi în alte teatre, la Bulandra de exemplu, Rebengiuc sau Caramitru, Cătălina Buzoianu sau Mariana Mihuţ făceau acelaşi lucru în spectacolele lor, sălile fiind pline tocmai pentru acele momente de,  să-i spunem, “rezistenţă prin cultură”.

Divertismentul nu mai era doar o ocazie unde mergeai să te hlizeşti două ore, devenise un loc unde actorii, saltimbacii acelor ani, te trăgeau de mânecă şi-ţi impuneau să ai conştiinţa trează, să nu te mai laşi manipulat la nesfârşit.

Era ceva pentru acele timpuri!

Stela şi Arşinel debutaseră în această formulă în 1979 şi după aproape 35 de ani încă sunt en vogue, producţiile lor fiind şi azi mult peste stridentele şi vulgarele aşa zise show-uri de comedie.

Stela Popescu terminase IATC în 1956, jucase câţiva ani pe scena Teatrului din Braşov şi începea seria emisiunilor de divertisment de televiziune în anii’60, unul dintre primii parteneri în scenetele umoristice fiind Ştefan Tăpălagă, dar consacrarea a venit alături de Ştefan Bănică, împreună cu care timp de 8 ani, a creat momente memorabile, găsite azi pe youtube şi foarte rar în reluările tvr-ului.

Personajul cheie în evoluţia de atunci şi de mai târziu a duetelor Stela-Bănică şi Stela-Arşinel a fost Mihai Maximilian, autorul textelor rostite de cei trei mari actori pe scenă sau în platourile de filmare, acesta devenind şi partenerul de viaţă al Stelei încă din 1969.

Lui i se datorează acea dizidenţă care în anii ’80 dădea multe bătăi de cap autorităţilor, textele sale, puricate la maximum, erau atât de subtile încât treceau de cenzura imbecilă.


Foto. Alexandru Arşinel cu soţia Marinela,cărând borcanele cu murături

În paralel cu spectacolele de revistă, Stela juca şi pe scena Teatrului de Comedie şi în filme, dar şi la Teatrul radiofonic şi mai târziu în seriale tv, însă antologice rămân spectacolele de la Teatrul în aer liber Boema, Grădina Boema, locaţie unde azi e aripa nouă a Bibliotecii Universitare.

Alexandru Arşinel se face cu adevărat cunoscut în momentul când joacă primele scenete alături de Stela, în 1979.

Chiar dacă avea în spate câteva roluri importante şi serioase la Teatrul Naţional din Târgu Mureş unde fusese repartizat în 1962 după terminarea IATC-ului, Arşinel “forţează” registrul comic şi constată că-l prinde cel mai bine, el, care-n copilărie îşi dorea să devină preot în Dolhasca lui natală!

Succesul nemaipomenit de care se bucurau spectacolele în care cei doi apar se regăseşte şi în zilele fierbinţi ale Revoluţiei când Teatrul Constantin Tănase a fost singurul din ţară unde s-a jucat fără întrerupere “am rămas în teatru până în 10 ianuarie, am jucat cu tancurile la uşa” mărturiseşte azi, amuzat Arşinel, care în acele zile, alături de Ana Blandiana şi Romulus Rusan au vorbit mulţimii din balconul Studiourilor Radio din Nuferilor, demonstranţii scandând “Arşinel e cu noi” şi “Arşinel preşedinte”, încă o dovadă a imensei popularităţi de care se bucurau el şi partenera lui de scenă.
Tot ce sperau şi visau românii ascultând ani întregi creaţiile celor doi artişti, în acele zile se împlineau.
Misiunea lor reuşise!

Fotografii inedite realizate de Clement Peter

6 Octombrie 2013
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • bob pe 7 Oct 2013, 09:43
    dureros,dar...firesc

    OK, s-a spus de multe ori povestea lor....DAR au devenit desueti,nu mai vrem sa le vedem burtile,gusile,etc...sa se multumeasca cu restaurantele din SUA unde ii asteapta si ii platesc cei din generatia lor, si sa se retraga la vilele lor sa-si cultive legume...E putina rautate,dar chiar ne-am saturat,de 30-40 de ani...!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod