Stefan Banica va canta la lansarea noului single si clip, Proconsul, joi la Hard Rock Cafe

Trupa Proconsul va susţine un super concert pe 16 aprilie în Hard Rock Cafe din Bucureşti!
Trupa Proconsul va susţine un super concert pe 16 aprilie în Hard Rock Cafe din Bucureşti! Pe lângă multă muzică live, invitaţi speciali şi alte suprize, cei de la Proconsul vor lansa în cadrul show-ului noul lor videoclip, pentru single-ul „Aici cu mine”, feat. Andra şi Ştefan Bănică.

Stefan Banica va veni la Hard Rock Café special pentru aceasta lansare si va canta alaturi de Proconsul.

 “‘Aici cu mine’ a fost la început doar un cântec dintre multele cântece compuse şi produse în studioul nostru, Simplu Production.
Jerryco i-a făcut un text care, după ce Bodo a tras linia vocală, ne-a inspirat să încercăm o colaborare inedită cu alţi doi artişti consacraţi de pe scena muzicală românească : Andra şi  Ştefan Bănică. I-am sunat, le-am propus, ei au fost de acord şi pe 16 aprilie o să puteţi asculta şi vedea ce a ieşit!”, au spus cei de la Proconsul.
 
Piesa este compusă de Robert Anghelescu, Dragoş Dincă, Mihai Dumitrescu, Emanuel Gheorghe şi Bogdan Teslovan, pe versurile lui Mihai Dumitrescu (Jerryco).
“Iniţial cântecul avea sound de twist, ceea ce îi venea ca o mănuşă lui Ştefan Bănică, însă după ce am trimis cântecul la mixaj şi master, prietenul nostru George Popa ne-a prezentat o varianta mai radiofriendly şi în care fiecare solist să fie pus în valoare, pe care am ales să o promovăm! ‘Aici cu mine’ este dovada vie că muzica poate aduce împreună, în diferite proiecte, artişti care, chiar dacă în cariera proprie abordează stiluri diferite, pot să compună şi să cânte împreună şi pot aduce plus valoare muzicii româneşti!”, au adăugat artiştii.
 
La spectacolul din 16 aprilie, pe scenă, alături de Proconsul, vor mai urca şi Adda, Jerryco şi Lucia Dumitrescu.
Concertul începe la ora 21:30, iar biletele pot fi cumpărate online, de pe www.iabilet.ro dar şi de la magazinele Muzica, Uman, Senia, Perfect Tour, cele 1500 de terminale selv-service ZebraPay din toata tara şi direct de la Hard Rock Cafe.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod