Serialul "Trăsniţii" de la Prima TV a intrat în Cartea Recordurilor

A fost desemnat cel mai longeviv serial de comedie din lume, surclasând animaţia “The Simpsons”
Serialul difuzat de luni până joi la Prima TV, de la ora 22.00, a intrat recent în Cartea Recordurilor, fiind cel mai longeviv serial de comedie din lume. Comedia rulează de 12 ani şi a ajuns la cel de-al 25-lea sezon.

Prestigioasa Guinness Book a desemnat “Trăsniţii” de la Prima TV ca fiind cel mai longeviv sitcom din lume, producţia românească surclasând animaţia “The Simpsons”, care a deţinut până acum recordul mondial, potrivit click.ro. Cu un număr total de 1.345 de episoade, însumate cu cele trei denumiri sub care serialul a fost difuzat la Prima TV, respectiv “Trăsniţi în N.A.T.O.”, „Trăsniţi din N.A.T.O.” şi “Trăsniţii”, sitcom-ul produs de Grig Chiroiu a intrat în Cartea Recordurilor doar cu cele 689 de episoade, înregistrate sub titulatura de “Trăsniţii”.
Chiar şi aşa, românii au reuşit să le sufle titlul americanilor de la “The Simpsons”, cei care au deţinut până acum recordul mondial, cu 573 de episoade.

Am intrat în Guinness Book! Am reuşit! Suntem recunoscuţi internaţional, suntem fenomenali, mondiali, victorioşi, mândri şi de neoprit, suntem fericiţi până la lacrimi şi atât de entuziasmaţi, încât am vrea să vă îmbrăţişăm şi să vă pupăm pe toţi. Acest titlu înseamnă atestarea unui efort susţinut timp de doisprezece ani, înseamnă împlinirea unui vis pe care l-am tot avut în ultimii cinci ani, înseamnă că acum toţi fanii noştri se pot făli şi se pot lauda cu noi”, a mărturisit, fericit, Grig Chiroiu, interpretul personajului Pupăză şi totodată cel care a trimis o scrisoare către reprezentanţii Guiness Book, pentru a intra în secţiunea “Cele mai longevive seriale de comedie”.

Sitcomul “Trăsniţii” a surclasat în Cartea Recordurilor celebrul serial de animaţie “The Simpsons”, desemnat de revista “The Time” cel mai bun serial de televiziune din secolului al XX-lea.
Primul episod a fost difuzat pe 17 decembrie 1989, iar acum s-a ajuns la cel cu numărul 573. Personajele Homer, Marge, Bart, Lisa şi Maggie ironizează aproape tot ce ţine de cultura americană.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod