Roboți în acțiune, responsabilitate socială și educație alternativă în Băneasa Shopping City

Începând cu 21 mai până pe 11 iunie, Băneasa Shopping City și-a îndreptat atenția către cei mici, creând pentru ei o experiență distractivă și memorabilă. În cadrul Expoziției Imaginației prezentă în toată această perioadă în foaierul Grand Cinema & More, sunt expuse construcții și instaliții realizate de copii cu vârste între 6 și 13 ani, din cărămizi LEGO®, materializate din imaginatia acestora, iar holurile din Băneasa Shopping City răsună a veselie cu ocazia activităților special gândite pentru cei mici.
Băneasa Shopping City susține educația alternativă, iar prin Expoziția Imaginației, Roboți în acțiune, Orașul Eco, promovează și premiază creativitatea și învățarea prin joacă. Prezenți și pe 1 Iunie, Roboții în acțiune vor fi, cu siguranță, una dintre atracțiile principale. Copiii se vor întâlni cu echipa de Robotică Autovortex care a câștigat un loc pe podium la Concursul Mondial de Robotică din Statele Unite și împreună vor manevra roboții Oposum și Felix în întreceri “sportive”.
Orașul Eco este un proiect de grup, toți copii sunt invitați să participe la construirea unui oraș făcut în întregime din materiale reciclabile. Sub îndrumare, pe lângă construcția clădirilor, copiii vor crea și copaci, garaje și parcare pentru mașini, străzi, turnuri, etc, iar la sfârșit, toți cei implicați vor primi o diplomă de architect.

“Ne dorim ca imaginația fără limite a copiilor să fie descoperită și încurajată. Susținem educația alternativă prin activităti dedicate care permit descoperirea unor noi cunoștințe din arii diferite – design, arhitectură, tehnologie, inginerie, stiintă și matematică într-un mod distractiv, practic și atrăgător pentru cei mici.
În plus prin Expoziția Imaginației, ne-am dorit să creăm în Băneasa Shopping City un cadru în care copiii să dezvolte abilităti de colaborare și comunicare și să le premiem gândirea creativă.” Declară Alexandru Bogdan, Director de Marketing Băneasa Developments

”Constructiile din cărămizi LEGO® reprezintă mai mult decât o simplă joacă. Învățând despre aparate, pârghii, scripete, roți, axuri, copiii înțeleg mai multe despre energie, forță, mișcare, structuri și principii științifice.
Folosindu-se de cărămizi LEGO®, copiii au  șansa de a lucra ca ingineri și oamenii de știință pentru a căuta răspunsuri și soluții creative. În plus,  îmbunătățește comunicarea, colaborarea și spiritul de echipă.” declară Adi Popescu facilitator și trainer LEGO Education.   
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod