Rezultatele autopsiei in cazul lui Michael Jackson sunt secrete

de Iulia Anghel, 11 August 2009
Facebook Twitter Comenteaza
Rezultatele autopsiei in cazul lui Michael Jackson sunt secrete

Raportul autopsiei cantaretului este finalizat, insa, rezultatele raman secrete, deocamdata, informeaza Mediafax. Aceasta este conditia impusa de politie, care nu a terminat ancheta in privinta circumstantelor care au dus la decesul lui Jackson.

Un purtator de cuvant al Departamentului de Politie din Los Angeles a declarat ca ofiterii de politie americani au cerut ca rezultatele acestui raport, ce include si rezultatele testelor toxicologice, sa ramana secrete pana la finalizarea anchetei, informeaza Reuters. Acesta nu a putut sa precizeze momentul in care raportul va fi finalizat si a refuzat sa ofere alte detalii.

Presa internationala sustine ca oficialii americani se concentreaza pe pista potrivit careia Michael Jackson folosea un anestetic puternic, Propofol, care il ajuta sa adoarma. Politia si agentii F.B.I. au perchezitionat mai multe birouri ale medicilor lui Michael Jackson pentru a aduna probe.

Michael Jackson a decedat pe 25 iunie, la varsta de 50 de ani, in urma unui stop cardiac. Cauzele mortii starului american ar putea fi asociate cu dependenta acestuia de medicamente calmante si antidepresive, potrivit politiei din Los Angeles, care se ocupa de ancheta.

 

Foto: Mediafax


Ai nevoie de un sfat?

Intreaba pe

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletter »
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod