#RespectȘcoala - strigătul Loredanei și al lui CRBL înainte de începerea anului școlar

Campania ”Respect Școala”, inițiată de Mega Mall, vrea să strângă mii de rechizite pentru copiii din întreaga țară și să pună accent pe importanța educației

În această toamnă, mii de copii fără posibilități din întreaga țară vor primi rechizite cu ajutorul cărora să-și înceapă sau să-și continue studiile. Acesta este unul dintre obiectivele campaniei ”Respect Școala”, demarată de Mega Mall, a cărei demers este acela de a readuce în discuție tema respectului pentru școală și educație și importanța acestora în dezvoltarea celor mici. Vocile campaniei sunt cântăreții Loredana și CRBL, doi artiști pentru care școala și disciplina au reprezentat factori esențiali pentru cariera lor muzicală. Lor li se vor adăuga și alți artiști și oameni care sunt recunoscători educației pentru parcursul lor profesional.

Pe fundalul încrederii din ce în ce mai scăzute a românilor în învățământul românesc, campania ”Respect Școala” dorește să-i adune laolaltă pe toți cei care își aduc aminte cu drag de școală, fie că rememorează emoțiile primelor zile, fie orele spumoase de română sau matematică conduse de învățători dedicați.

Fiecare dintre noi are câte o mică poveste sau gând despre școală pe care le poate împărtăși pe pagina dedicată campaniei, printr-un scurt comentariu #respectscoala alături de o imagine din primii ani de școală. Pentru fiecare imagine încărcată pe pagină, Mega Mall își ia angajametul să doneze un caiet unui copil care dorește să înceapă sau să-și continue studiile, dar nu are posibilități.
„Școala mi-a oferit disiplina și răbdarea de a învăța, de a descoperi cât mai mult și de a mă perfecționa zi de zi. Fără această formare, nu aș fi ajuns unde sunt.
Respect școala și îi respect pe toți copiii care se țin de ea!” a declarat Loredana.

De mic copil am pus preț pe învățătură. La 14 ani, atunci când frecventam cursurile de dans de la Palatul Copiilor din Pitești, visam să am propria școală de dans. Vis care mi s-a îndeplinit în urmă cu 10 ani. Respect școala și pe toți părinții care muncesc ca să-și țină copiii la școală”, a declarat CRBL.
Pentru începutul de școală, Mega Mall a pregătit câteva instrumente care să înlesnească părinților căutarea de rechizite și haine pentru copiii lor, dar și un număr de 7500 de premii pentru cei mici.

Mega Mall va distribui Catalogul Ofertelor de Nota 10 care conține tot ce are nevoie un elev în această perioadă. O listă completă care le va ușura părinților cumpărăturile în Mega Mall însoțește catalogul. Materialele sunt disponibile și la Info Desk-ul de la intrarea din mall.

Completarea listei cu necesarul pentru școală și cumpărături de rechizite și haine în valoare de minim 399 Lei le pot aduce copiilor unul din cele 7500 de premii, dintre care 1000 de ghiozdane și 6500 rechizite. În plus, dacă aceștia se numără printre primii 500 de cumpărători de obiecte școlare, ei pot câștiga automat un buchet de flori pentru prima zi de școală.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod