Răzvan Simion a făcut scandal în avion

Sâmbătă, Răzvan Simion a făcut un scandal monstru într-un avion cu care se întorcea la Bucureşti, de la Baia Mare. Prezentatorul Tv a fost băgat de urgenţă în şedinţă de şefi şi este posibil să se aleagă cu o amendă uriaşă pentru prejuducii de imagine, potrivit cancan.ro.
Cunoscut ca un bărbat liniştit, mereu la locul lui, un familist convins, Răzvan Simion a lăsat pe toată lumea cu gură căscată sâmbătă, atunci când a făcut un scandal monstruos. Sâmbătă, cei doi prezentatori ai emisiunii "Neaţă cu Răzvan şi Dani" au fost prezenţi la Baia Mare, acolo unde a avut loc Festivalul Castanelor. La întoarcere, Răzvan Simion a făcut un scandal monstruos în avionul în care călătorea alături de Dani Oţil, de Loredana Groza, dar şi de alte persoane.
Aflat sub influenţa licorilor bahice, Răzvan Simion a făcut un circ de toată frumuseţea, făcându-i pe piloţi să ceară aterizarea forţată la Sibiu.

"Vorbea foarte tare, iar dacă i se cerea să coboare vocea pentru că deranjează, începea să înjure. Vorbea cu apelativul "fă" asistentelor şi i-a spus chiar şi Loredanei. Este clar că nu a mai fost conştient de ceea ce face. Nici măcar Dani nu a putut să îl liniştească. Toţi au încercat să îl potolească, să îl trezească puţin, însă nu s-a putut.
Stewardesele erau cam speriate, nu au ştiut cum să reacţioneze
", a declarat un martor pentru cancan.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod