Prinţul Harry şi iubita lui s-au despărţit

Prinţul Harry şi partenera lui din ultimii doi ani, Cressida Bonas, s-au despărţit, a anunţat marţi revista americană People, care citează o sursă din anturajul moştenitorului britanic.
"Lucrurile nu mai mergeau bine" între prinţul în vârstă de 29 de ani şi iubita sa în vârstă de 25 de ani, a declarat acea sursă.

Contactată de AFP, casa regală britanică a refuzat să comenteze aceste informaţii. "Nu este un subiect pe care am putea să îl comentăm", a declarat un purtător de cuvânt al casei regale.

Cressida Bonas, căreia britanicii îi spun "Cressy", şi prinţul Harry, al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, au apărut pentru prima dată împreună în public în iulie 2012.

Potrivit revistei People, ei s-au cunoscut prin intermediul prinţesei Eugenie, fiica prinţului Andrew şi prietenă apropiată a Cressidei Bonas.
Relaţia celor doi tineri a rămas una discretă, departe de ochii fotografilor, notează Mediafax.

În martie, cuplul a apărut totuşi în public în două ocazii, într-un singur weekend, determinând presa britanică să vorbească despre o "oficializare" a relaţiei.

Prinţul Harry şi iubita lui au asistat la un meci dintre Anglia şi Ţara Galilor în Turneul celor şase naţiuni la rugby, la două zile după ce au fost fotografiaţi în timp ce se îmbrăţişau la un eveniment de caritate organizat în favoarea tinerilor defavorizaţi.

Potrivit presei britanice, Cressida Bonas, fiica manechinului Mary-Gaye Curzon şi a antreprenorului Jeffrey Bonas, lucrează în domeniul marketingului, la Londra.

Prinţul Harry, fratele prinţului William, care s-a căsătorit la vârsta de 28 de ani cu Kate Middleton, a renunţat recent la cariera de pilot pe elicoptere de luptă Apache pentru un post în cadrul statului major din armata britanică.


Foto: AFP/Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod