Paula Seling și Oana Zăvoranu, revoltate de uciderea maidanezilor

Controversa stârnită de soarta câinilor fără stăpân a provocat reacții puternice și în showbiz. După ce mai multe vedete și-au spus părerea pe această temă, alte două nume importante se exprimă fără rezerve. Paula Seling și Oana Zăvoranu s-au declarat oripilate de soluția uciderii patrupedelor și și-au exprimat revolta în termeni categorici.
Paula Seling este devastată din cauza scandalului care a izbucnit după cazul băieţelului ucis de câinii fără stăpân. Ea a postat duminică pe Facebook un mesaj emoționant, în care mărturiseşte că a încercat să se ţină departe de acest subiect, însă simte că lucrurile au mers mult prea departe, iar cruzimea oamenilor trebuie oprită.
 
Cântăreaţa a fost oripilată de o înregistrare în care un căţel a fost incendiat de viu. "Am vrut să mă țin departe de aceste gânduri, însă nu pot să nu plâng când văd ce trebuia să fie OMUL și ce a ajuns... Oamenii au început să ardă câinii de vii! Dumnezeule!!", a scris, indignată, Paula Seling.

"NIMENI nu are dreptul să facă asa ceva și toți cei care gândiți că e normal ce se întâmplă înseamnă că nu aveți Dumnezeu! Universul se va răzbuna la un moment dat!", a adăugat artista.
 
Și Oana Zăvoranu a decis să ia poziție împotriva celor care susțin eutanasierea maidanezilor. Vedeta a scris pe Facebook că iubește animalele și că se simte trădată de oameni.
"Ce se întâmplă oameni buni cu țara asta? Chiar a luat-o razna toată lumea? Cum se întâmplă ceva, cum repede se caută vinovații, se urlă, se înjură, se omoară... dar nu se caută o soluție de rezolvare niciodată!... Nu ascund și nu am să o fac niciodată, că iubesc animalele la nebunie... da, oamenii m-au vândut, trădat, rănit, înjurat, adus de multe ori în pragul nebuniei prin răutatea și nenernicia lor și culmea că multe astfel de "recompense" au venit din partea celor cărora le-am făcut numai bine și niciodată rău... deci iubesc animalele la nebunie de când am cunoscut mai bine oamenii...", a scris ea.

Vedeta este de părere că România are multe alte probleme și că prin "isteria eutanasierii" se încearcă mutarea atenției de la chestiunile cu adevărat importante. "Uite frate de ce nu mergeau lucrurile bine în România... pffffff... noroc că am aflat, DIN CAUZA CÂINILOR... da, ei sunt <<nenorociții>> care ne fură,ne iau mâncarea de la gură, ne lasă pe drumuri, fără locuri de muncă, devalizează statul, vă tăie pensiile, vă blochează lifturile, vă scumpesc gazele, mâncarea, curentul, telefonul, cablul TV, pâinea...
daaaaaaaa, să moară toți câinii nu-i așa?... păi da' normal, că doar de ei vorbea Brucan când spunea că ne trebuie 20 ani să ne civilizăm și l-ați înjurat, că săracul greșea, poate vreo 50... acum sunt liniștită, pot să dorm fără probleme, nu mai amnici o grijă pe cap, că știu cine era cauza tuturor neajunsurilor... CÂINII... da, chiar ei, haideți să îi omorâm, să îi ardem de vii, să îi jupuim, să îi agățăm în țepușe în fața gardului... fir-ar mama lor de câini care au adus poporul ăsta și țara asta în halul asta... VICTORIE !!!!!!... AM DESCOPERIT INAMICUL... este CÂINELE!!!!!"
, a scris ironică Oana.
 
 
 
În stilul ei caracteristic, vedeta își declară lehamitea față de cei care susțin uciderea câinilor, blestemându-i să aibă parte de sfârșitul maidanezilor. "Oameni fără creier, Dumnezeu sau coloană vertebrală aveți idee cum mor câinii arși de vii sau otrăviți cu sodă caustică pusă de <<iubitorii de animale>> în chifteluțe?... să aveți VOI, TOȚI CEI CARE OMORÂȚI CÂINII AȘA, PARTE DE ASTFEL DE MOARTE!...
ăsta este unicul meu mesaj, plin de silă și lehamite!!!!"

Oana a mai scris că s-a săturat să se simtă vinovată pentru că iubește animalele și le-a adresat câteva întrebări celor care susțin eutanasierea câinilor fără stăpân. "Nivelul de cultură și civilizație al unei țări se vede din modul în care sunt tratate animalele, plantele și mediul înconjurător"... uitați-vă în jurul vostru ca să vedeți cât de civilizați sunteți Românilor!!!!... cine nu știe ce înseamnă DRAGOSTEA, DEVOTAMENTUL, CANDOAREA, PURITATEA SAU FIDELITATEA UNUI CÂINE, SĂ FACĂ BINE SĂ ÎȘI IA și vă rog să nu faceți referire la bătrâni, copii, oameni cu dizabilități, deoarece ăla este un alt discurs, îi respect pe cei care doresc să se aibe grijă de aceștia, este egalitate, DAR NU MAI TOLEREZ SĂ MĂ ASCUND, SĂ MĂ SIMT VINOVATĂ DE PARCĂ AM FURAT CEVA SAU AM FĂCUT UN LUCRU RĂU DACĂ ALEG SĂ IUBESC CÂINII ȘI ORICE ANIMAL NEVINOVAT!... oamenii sunt omorâți când omoară?... oamenii sunt omorâți când cu BUNĂ ȘTIINȚĂ, SĂTUI, neînfometați, ÎN DEPLINE FACULTĂȚI MENTALE, CU DISCERNĂMÂNT, SIMȚ DE RĂSPUNDERE, se urcă la volan și OMOARĂ ALȚI OAMENI NEVINOVAȚI?...
sunt omorâți OAMENII ACEȘTIA CARE OMOARĂ DIN PLĂCERE, ca să se DISTREZE?... când "omoară sigur și încet" SUFLETUL CUIVA, CARIERA CUIVA, FAMILIA CUIVA, SPERANȚELE CUIVA??????... OAMENII CÂND VOR PLĂTI PENTRU CE LE FAC ANIMALELOR FĂRĂ NICI O VINĂ???????... OAMENII CÂND VOR RĂSPUNDE PENTRU TOATE ATROCITĂȚILE ȘI NEMERNICIILE FĂCUTE ASUPRA ANIMALELOR CARE NU LE-AU FĂCUT NIMIC????... să răspundeți la aceste întrebări mai întâi și apoi mai discutăm..."

Vedeta își încheie tirada de pe Facebook cu un avertisment: "Rușine celor care omoară bietele suflete... dacă aș fi vreodată de față când cineva ar agresa un animal, ar ieși o nenorocire!", ameninţă Oana.


Foto: Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
9 Septembrie 2013
 

Comentarii (32)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Ela pe 21 Ian 2014, 13:17
    o parere

    Si eu iubesc animalele, dar nu pot fi de acord cu libertinajul si vagabondajul lor. Am doua fetite si nu cred ca si-ar dori cineva sa fie in pielea unei mame cand copiii ii sunt alergati de o haita de caini vagabonzi si infometati care ar ataca si un adult, ce sa mai vorbesc de un copil neajutorat! A simtit cineva vreodata o teama atat de cumplita vazandu-se inconjurata de sase-sapte patrupede care nu stiu cum sa atace iar tu, nu stii cum sa-ti aperi copiii? O solutie de starpire a lor trebuie gasita clar, pentru siguranta celor neajutorati si nu cred ca e firesc sa se faca afirmatii atat de vehemente daca nu stii in cunostinta de cauza ce pericol poate fi orice animal infometat, vagabond, imprevizibil!

    0
    0

  • constantin cristian pe 16 Sep 2013, 21:36
    Oana si Paula se ling

    De ce ma fufelor? Va luptati pentru niste javre care ne pun zilnic viata in pericol. Voi nu trebuie sa fiti bagate in seama. O taranca si o mahalagioaica. Prima-i o paparuda cu impresii de cantareata. Cealalta o proasta care a fost prostita de niste proaste analfabete, (vrajitoarele). Cum ar veni Zavoranca-i intruchiparea postiei crunte. Sa va ia dracu panarame.

    2
    2

  • je pe 11 Sep 2013, 15:30
    calcul matematic simplu

    daca azi se omoara 10 caini si maine se bandoneaza 10 caini cati caini vor fi pe strada? bani aruncati in foc pentru eutanasiere! din buzunarul cui? din buzunarul nostru. sterilizare, microcipare, amenzi pt cei care-i abandoneaza solutii care logic gandind dau rezultate in timp, evident.

    5
    2

  • Maria pe 11 Sep 2013, 14:31
    Parere

    Bunica are cea mai mare vina, cum de a putut sta un timp pe banca fara sa-i vada??? daca dormea si era obosita nu avea ce cauta in parc cu copiii!!!si apoi copiii au ajuns destul de departe de parc, de ce tot spuneti ca erau in parc, cainii prin firea lucrurilor daca le invadezi teritoriul il apara, indiferent cine il calca....insa cruzimea de care dau dovada oamenii fata de animale, nu are margini, ziceti ca eutanasiaza? aiurea, cred ca ii omoara pur si simplu....rusine celor care au votat omorarea cainilor si celor care gandesc la fel. Desigur ca iubirea fata de copii este nemarginita , insa nu trebuie macelariti cainii, sunt suflete necuvantatoare, care au salvat chiar si vieti omenesti. Rusine!

    5
    4

  • anca pe 11 Sep 2013, 14:25
    controlul banului public lipseste cu desavarsire

    Si, ca o completare la ce am scris mai devreme, poate e timpul ca organele in drept sa se sesizeze, cu acesta ocazie, si sa verifice "la sange" cum s-au cheltuit banii publici sau de oriunde ar fi venit ei, la aceste fundatii sau institutii raspunzatoare de soarta si sterilizarea cainilor, de-a lungul anilor. De treaba asta nu se spune nimic? Toata lumea a uitat ce bani s-au mancat de pe urma cainilor? cate vile si-au construit iubitorii de animale care trebuiau sa aiba grija lor? si care acum vin pe la emisiuni si se bat cu pumnii pentru dreptul la viata al cainilor si dreptul lor la banii pe care sunt in pericol sa-i piarda? daca nu va tine nimeni sub control strict banii pentru caini, vor disparea si acestia si nu se va face nimic - cainii se vor intoarce in timp tot in strada iar lumea va uita de acest eveniment. acolo se pare ca sunt niste fabrici de bani, niste saci fara fund, unde banii sunt greu de urmarit...si asa vor fi si in continuare. romanul e inventiv cand e vorba sa faca niste bani fara munca, si cainii, care nu pot sa vorbeasca, ii vor ajuta sa-i faca, prin neaplicarea legii, care intotdeauna va da "portite" impanate de justificari, acestor oameni. parerea mea este ca aceasta lege nou votata, in mare viteza, nu specifica clar ce sanctiuni se vor aplica celor care nu o respecta, deturneaza banii sau trimit din nou, dupa o perioada, cainii in strada, din diferite motive. deci, ca o concluzie, ne mai auzim... dar cred ca fara un sistem de control bine pus la punct de primariile de sector, banii vor disparea repede iar cainii vor fi tot in strada, ca si pana acum...deci, dormiti linistiti, iubitori de caini vagabonzi! sunt mari sanse sa-i puteti pupa din nou pe botic cat de curand!

    5
    1

  • anca pe 11 Sep 2013, 13:45
    sfat

    Pe doamnele care fac atata galagie le sfatuiesc sa faca copii (daca au cu cine, bineinteles!)...numai astfel vor afla ce inseamna dragostea pentru copilul tau, dupa ce l-ai tinut in burta 9 luni, l-ai alaptat, uneori n-ai dormit nopti, te-ai tugat pentru sanatatea lui, etc. Pe Paula Seling o respect pentru vocea si experienta ei in muzica si pentru ca pana acum nu si-a facut publica viata ei privata. Pe maimuta de Oana nu am pentru ce s-o respect intrucat nu a facut nimic pana acum prin care sa-si dovedeasca vreo valoare artistica de "vedeta", decat scandaluri publice. Intrucat ele nu-si coboara niciodata funduletele si picioarele lungi si permanent epilate pe strazile din Bucuresti, care clocotesc de caini salbaticiti si plini de boli, nu vor intelege la ce pericol sunt expusi zi de zi bucurestenii, de la copii la batrani. Intr-o masina de lux nu-ti poate fi pusa viata in pericol. Am ajuns de rasul lumii si al Europei iar strainilor le este frica sa mai vina si sa viziteze Bucurestiul, sau "micul Paris", cum le place unora sa ii mai spuna. Si eu iubesc animalele, am 2 caini si o pisica - dar locuiesc la casa, nu la bloc. Animalele sunt tinute in curte, nu ataca pe nimeni, sunt deparazitate regulat, sterilizate si tratate cu multa dragoste. ELE nu deranjeaza pe nimeni si nu pun nimanui viata in pericol. Nici mie nu-mi place ca o multi de caini "se pare" ca vor muri eutanasiati fara sa aiba nici o vina! Dar in mod sigur trebuie sa dispara cu desavarsire dupa strada, unde nu este locul lor, ci al oamenilor. Iubitorilor indarjiti de animale, uniti-va si faceti ceva cat se mai poate, sa le salvati viata! Strangeti bani, donati spatii, materiale, hrana, ajutati la construirea adaposturilor, faceti voluntariat la ingrijirea lor sau luati-i acasa si aveti grija de ei, fara sa-i aduceti inapoi in strada si sa puneti viata OAMENILOR in pericol! Nu uitati de pensionarii care, desi se vaieta ca nu au bani de mancare si medicamente, cumpara gheare si gaturi si ingrasa cainii vagabonzi aciuiati pe la blocuri...nu este de-ajuns sa-i hranesti si sa le faci un cotet din carton, cu asta nu se rezolva nimic, ba dimpotriva, se agraveaza lucrurile...iarna, cand nu vor mai avea mancare, vor deveni foarte agresivi! Nu v-ati mai saturat de latraturile in miez de noapte sau "mizeriile" in care calcati mereu pe jos? Stiati ca de la fecalele aduse pe pantofi in casa, oamenii se pot imbolnavi grav si chiar muri? Asa ca doamnelor care sariti in apararea cainilor vagabonzi si acuzati o bunica care oricum se va simti vinovata, cat mai are de trait, de moartea nepotului ei - faceti ceva pentru cainii pe care-i iubiti asa de mult- vindeti-va hainile de blana, bijuteriile, faceti concerte gratuite, voluntariat, orice ca sa-i scapati de moarte - si apoi deschideti gura sa tipati si sa acuzati! Si nu uitati, faceti cel putin un copil fiecare, de care sa aveti mare grija sa nu fie mutilat de un caine vagabond! Spor la treaba si ciocul mic!

    6
    4

  • Tatiana pe 10 Sep 2013, 23:45
    Parerea

    Departe nu ajungi si tu vei fi eutanasiata....Ve`ti vedea cum e fara acesti ciini nevinovati..Unde toti ve`ti ajunge..Educati`va copii ..si mai apoi ciinii..animalu e animal reactioneaza cind lovesti in el..tie nu`ti place ca cineva sa te loveasca da lui trebu sa`i placa....

    2
    9

  • MAMA pe 10 Sep 2013, 16:41
    .....

    Pai sa scapam tara asta de copiii nemilosi si needucati care arunca cu pietre in caini!!! Am ajuns sa comparam un caine cu un om,si daca l-a lovit sa-l manance nu??Pai noi traim pentru caini s-au pentru copii in tara asta???asta-i culmea,pai daca acel caine este in depresie ca l-a derajat o data un om trebuie sa-mi manance copilul meu???sa-i duca de pe strazi ca nu am ajuns sa mergem noi cu coada intre picioare de frica potailor , nu e posibil asa ceva!!

    7
    11

  • Tatiana pe 10 Sep 2013, 12:32
    Parerea

    Si crezi ca Europenii traiesc calm sau Asiaticii?Dumnezeu vede si pedepseste cu cutremure...diferite..se intimpla la Ei`!Si asta pt ca fac rau fara sa`si dea seama...Uitatti`va si voi in juru vostru la cei ce fac rau dupa ce lovesc unde ajung..Nu departe..ai dat cu picioru sa stii ca acel picior chiar te va durea..vorbesti prostii de multe ori se intimpla sa`ti musti limba...:dsi Voi nu va dati seama ca asta e Rasplata pt ceia ce faceti...`!Care blestema Nu ajung departe..totul e pina la un timp..Toti ve`ti vedea asta..

    3
    6

  • Tatiana pe 10 Sep 2013, 12:27
    Pt Natasa

    Noi nu credem ca sunt NEMILOSI,ei chiar asa si sunt Nemilosi asiaticii daca maninca ciini`!

    2
    7

  • Tatiana pe 10 Sep 2013, 12:21
    Parerea

    Asia e Asia da noi nu suntem in ASIA SI NU SUNTEM CA EI CA SA AJUNGEM SA MINCAM tot ce se misca`!Cu unii sa vorbesti sau Nu ca tot nu inteleg..vam spus ca ati ajuns nemilosi ca un Animal`!Un animal si e mai milos ca Voi`!cu exceptia cazului,caci chai nu am fost de fata sa vedem Adevaru pt a comenta`!Copii nu sunt cuminti in ziua de azi..si sunt copii care bat animalele si arunca cu pietre in ei..animalele nu merita asa ceva`!In loc sa arunci cu o bucata de piine ca e flamind dar ei cu pietre sau cu ce nimeresc..Si asta e educatia Parintilor`!Ce educi aceia ai`!

    2
    7

  • andreea pe 10 Sep 2013, 09:42
    VEDETE,UNITI-VA!FACETI CEVA CA LA VOI E PUTEREA!

    Voi cei care aveti puterea sa apareti la televizor,sa fiti auzite si ascultate,aveti puterea sa strangeti bani si sa faceti totul la vedere,uniti-va si haideti sa facem ceva.Noi oamenii de rand va sustinem.Toti cainii din Bucuresti trebuie dusi intr-un adapost la marginea orasului.Trebuie un teren mare

    7
    5

  • Natasa pe 10 Sep 2013, 08:55
    Läsati mila fratilor

    In toatä Asia câinii se mänâncä. SI ? Credetzi cä sunt neomenosi pt. asta? In toatä Europa câinii se euthanasiazä dacä nu-i adoptä nimeni - nu sunt läsati pe sträzi. Si credetzi cä sunt mai necivilizati pt. asta? Doar românii, debordeazä de umanitarism. De fapt se mänâncä intre ei, pe TOATE palierele sociale, DAR, acum au devenit umani, milosi, buni, ingäduitori... ce mai, sfintzi de pe icoane... Zäu cä ne meritäm soarta, facem tam-tam pt. niste cotarle sälbäticite, dar nu iesim in stradä cä s-a furat un referendum, cä s-a furat si se furä o tzarä intreagä. Cä generatzile viitoare vor träi si mai säraci ca niu

    14
    6

  • Radu Serban pe 10 Sep 2013, 02:38
    calmati-va, oameni buni

    Este adevarat ca un caine a omorat un copil si ca alti caini au muscat adulti. Este adevarat ca unii oameni au omorat multi oameni (si acum sunt la puscarie sau liberi), altii au dat cu masina peste unii aflati pe trecere (si au scapat sau nu de pedeapsa), altii ne-au "muscat" din putinul nostru... si e mai dureros decat un anti-tetanos. Intrebarea este daca oamenii (rasa asta) sunt in stare sa tolereze si violenta altora asa cum o tolereaza pe a lor. Un om a facut ceva? Atunci toti oamenii sunt niste jigodii. Aici e problema: nu se cauta solutii reale, ci numai invinuiri. Si nu mai apelati la: cum v-ati simti daca v-ar muri copilul? Groaznic, desigur. Dar voi cum va simtiti, mai, cand o sa aflati ce le-au facut romanii evreilor si tiganilor pe vremea lui Antonescu (si nu numai)? Ii ardeau de vii, in gropi... ca sa economiseasca munitia. Jale... mai cititi despre cat de jegosi suntem noi, apoi uitati-va la stirile cu cainii. Sa se ocupe autoritatile cum trebuie, nu sa ne asmuta pe noi, ca si cum nu ele ar fi responsabile ca nu fac o monitorizare a animalelor: pentru vaci si porci stiau sa faca... unde era interesul.

    3
    7

  • Tatiana pe 10 Sep 2013, 00:38
    Parerea

    Si inca ceva nu VA UITATI VOI CUM E Oana cum e cealalta..mai bine va`ti uita sub nasu vostru`!Conteaza inima si sufletul persoanei cum este..si se vede dupa cum comentati CUM SUNTETI VOI`!Mai bine Dumnezeu va dadea pe voi animale sa simtiti ceia ce simt ele`!Dar nu uitati ca dupa Moarte poate sa nimeriti intr`o lume plina de oameni si voi fiind animale vaGabonde`!))astea care is pro si nu Contra`!Copii trebu educati in asa fel ca sa fie atenti cu animalele..si 100% ca animalu nu sa aninat pina ce copilu nu a facut ceva..findca copii nu is Ingerasi destul de bine stiti cum sunt ei`!Ginditi`va si voi logic...daca o aveti..si nu vb aici de vaci sau oi...vb de ciini iar ciini nu se maninca`!))

    5
    7

  • Tatiana pe 10 Sep 2013, 00:22
    Parerea

    Voi vreodata va`ti pus in locu unui animal?Sa simtiti si voi raceala omeneasca ?Un animal si te intelege mai bine..si mereu ii linga tine..te ocroteste..te salveaza...Eu sunt deacord cu Oana..totalmente deacord...Puneti`va si voi in locu animalelor care sunt fara stapin si nu au ce minca..ce ai face in locu lora?Si normal ca ai fi agresiv cu toti..si apropo degeaba ciinele ala nu a sarit cretca cindva un copil sau un matur la ofensat rau..si a prins ura asta..OMENII SUNT ANIMALE IN ZIUA DE AZI NU AU RATIUNE..NU GINDESC POZITIV,CEIA CE ZICE altu aceia e`!Niciodata nu sa pus cineva in locu cuiva sa simta durerea si foamea,si singuratatea..Sunt multi oameni fara INIMA si atit`!

    5
    8

  • Gabi pe 9 Sep 2013, 22:54
    Pt. Nina

    S-ar putea sä ai dreptate. Si eu am rämas surprinsä de aceleasi lucruri semnalate de tine. DAR, nu existä crime perfecte. Vom afla cândva, si atunci va fi surpriza mare. Prea s-a volatilizat bunica. Prea nu au povestit pärintzii lui Ionutz de ea, niciun cuvântzel. NIMENI nu stie cum au decurs lucrurile. Chestia cu faptul cä totzi copiii sunt neastâmpäratzi... Deci TOTZI pärintzii sau bunicii isi pierd cel putzin odatä copilul läsat in supraveghere. Dar când ies 2 educatoare in parc, cu un sir de copii de la grädinitzä, cum de nu se pierd? HAI ? Se va afla adevärul, cam seamänä cu povestea Elodiei. Cioacä si acum jurä cä e NEVINOVAT

    5
    5

  • Lorena pe 9 Sep 2013, 22:31
    o constatare

    VACA,OAIA, CAPRA e.t.c,animale domestice care AU STAPAN si sunt hranite ca apoi sa fie taiate s-au sa stea in canapea cu stapanul sa se uite la tv APOI ,TIGRUL, URSUL, VULPEA e.t.c care nu sunt domestice si acelea traiesc prin paduri,si nu printre blocuri nu are nici o legatura cu haite de caini maidanezi care OMOARA SI COPII SI BUNICI CU COPII DE MANA SI PE MAICAT A ,TAICATU S-AU PE MINE ATUNCI CAND MA PRIND SI PROBABIL LE ESTE SI FOAME SI NU STIU CA DEFAPT TU NU VREI SA FI MUSCAT,NU ARE IMPORTANTA CA ACEL COPIL ERA DOAR CU FRATELE LUI ,PUTEA SA FIE SI CU BASESCU CA-L MUSCA SI PE EL.

    3
    8

  • Cristina pe 9 Sep 2013, 20:01
    In orice problema care se vrea solutionata se cauta cauza si nu efectul.

    Daca s-ar aplica asa-zisa " eutanasie", dupa cum prea bine arata studiile, nu s-ar rezolva nimic pe termen lung. Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) a conchis in urma unor cercetari ca singura solutie viabila, eficienta pe termen lung este controlul numarului mare si in continua crestere a animalelor de pe strazi prin sterilizare, microcipare si instituirea unor amenzi semnificative pt cei care arunca animale in strada. Se doreste o responsabilizare a individului si a intregii societati. Moartea unei generatii de caini, oricat de numeroasa ar fi ea, nu este decat o solutie de moment intrucat se stie ca numarul animalelor abandonate si rata de reproducere rapida or sa ne aduca inapoi in aceeasi situatie. Asta e adevarul, fara isterie si paranoia. Cine vrea sa il vada- bine, cine nu- tot bine.

    11
    5

  • Lagasa pe 9 Sep 2013, 18:41
    parerea mea...

    Adoptati-i oameni buni! Luati-i acasa, strangeti bani pentru adaposturi... Eu personal nu sunt neaparat pentru eutanasiere, dar nici sa nu vreau sa ii vad umbland brambura pe strazi, fara stapani, neangrijiti... ai nimanui. Daca statul nu este in stare, atunci sa va vad pe voi, din societatea civila... cei care iubiti atat de mult animalele, ca organizati lucrurile asa cum va doriti. Atata dati dupa biata bunica... de parca nici nu ati avea copii si bunici care sa ii plimbe. Eu am, si stiu cata energie are un copil si ca este nevoie doar de o clipa de neatentie (cat sa iti sufli nasul) si sa o ia la fuga de langa tine. A fost lovita destul de soarta, nu o mai loviti si voi... Niciun bunic, niciun parinte nu trebuie sa apuce sfasietoarea zi in care sa isi ingroape copilul, respectiv nepotul. Mie personal mi se pare la fel de inuman sa faci front comun mai degraba in apararea unui animal, decat in cea a unor copii nevinovati... Dar trebuie mai intai sa ai copii, ca sa ajungi sa ajungi sa ii apreciezi. Altfel spus, doamnele de mai sus... pot adopta fara probleme toti maidanezii din tara, ca alte obligatii nu au...

    10
    10

  • Dyutza_003 pe 9 Sep 2013, 18:08
    ...

    Deci, am mai scris intr-un comentariu ca iubesc mult animalele, dar repet-mai mult iubesc oamenii! Nu stiu ce trebuie de facut in asa situatie, nici eu nu vreau sa fie eutanasiati toti cainii, DAR, nici nu vreau sa merg pe strada si sa-mi fie frica ca acus ma musca unul de picior. Pe maine m-a muscat cainele vecinei mele, care ma cunostea de multi ani! Il si hraneam si niciodata n-a latrat la mine, dar intr-o zi de iarna ne plimbam amandoua cu cainele ei, pur si simplu discutam, cand brusc cainele s-a repezit la mine si m-a muscat de coapsa. Ce noroc am avut ca era iarna si eram imbracata gros! Mi-a rupt pantalonii si strampii, dar n-a ajuns la piele. Intrebarea e: de ce? Nu-i facusem nimic. UIte asa se poate napusti un caine dresat, hranit si care te cunoaste, ce sa mai zici de unul vagabond, care poate fi si turbat? Pe bunelul meu l-au muscat de doua ori cainii pe strada, si nu le-a facut nimic! Uite asa li se nazare lor ceva, se apropie si te musca. Zavoranu probabil nu realizeaza ca pe strada nu umbla caine gen chihuahua, ci MAIDANEZI mari si periculosi.

    16
    6

  • Flori pe 9 Sep 2013, 17:57
    iubire adevarata

    Ca ele gandesc cei ce nu au copii. Fiinta careia i-ai dat viata valoreaza mai mult decat orice animal din lume! Nu a cerut nimeni ca maidanezii sa fie arsi de vii sau omorati in chinuri, ci eutanasiati prin injectie letala. Ce e asa greu de priceput? Sa fie stransi mai intai de pe strazi (URGENT), apoi cine doreste poate sa adopte cati vrea si il tine buzunarul, dar cu raspundere penala! In ce tara civilizata a vazut Zavoranu caini fara stapan pe strazi?!? Sa raspunda...

    9
    8

  • Nina pe 9 Sep 2013, 17:50
    Foarte ciudat

    Nu gäsitzi cä este cam ciudat ce s-a intâmplat? Bunica, ce a fäcut? Care este adevärul? Dacä cäutatzi pe net, declaratzile ei sunt contradictorii. Odatä spune cä a schimbat 3 bänci ca sä meargä unde se tot duceau copiii, care apoi au dispärut iar ea A STAT PE BANCÄ SÄ-I ASTEPTE, CA SÄ STIE UNDE S-O GÄSEASCÄ. Si apare cel mare care-i spune:bunico SÄ NU MÄ BATZI; CÄ NU SUNT DE VINÄ. Deci, din câteva cuvinte se vede esentza. 'BUNICA II BÄTEA, deci... precis cä a stat la träncänit si nu i-a päsat de copii. In altä declaratzie bunica spune cä pe bäiatul mare L-AR FI ADUS UN SOFER. Deci, a plecat asa departe cä nu a mai stiut sä se intoarcä. Deci actziunea nu a avut loc in câteva minute ci poate ORE. Apoi, altä ciudätzenie, tatäl declarä cä ar fi auzit la TV de moartea unui copil de 4 ani, care era in parc cu bunica si fratele de 6 ani si IMEDIAT S-A GÂNDIT CÄ E VORBA DE FIUL SÄU. Ca sä vezi. Cum de nu l-a sunat bunica, doar avea mobil la ea, cu care a sunat la poilitzie, dupä - zisele ei, cca 20 de minute de la disparitzia copiilor. Nu era FIRESC sä-si sune FIUL, sä-i spunä : Vino, s-au pierdut copiii. Apoi, se tot elogiazä DEMNITATEA pärintzilor care NU AU PLANS NICI LA INMORMANTARE, care vin la emisiuni si dau declaratzii, ca si cum ar vorbi de un fapt divers. Care mamä nu ar URLA de durere? Si nu ar mai iesi din casä? Apoi, declaratzile tatälui, care NU S-A UITAT NICIODATÄ in fatza interlocutorului ci numai COTIS. Cine nu are CURAJUL sä se uite in ochii oamenilor? Vä räspund - CEI CARE AU DE ASCUNS CEVA. Evident, nu trebuia sä fie câini vagabonzi, DAR, când bunica locuia in Bucuresti si stia cä orasul este impânzit de haite de câini, cum a läsat copiii singuri? "E ceva putred in Danemarca"...

    12
    6

  • Raluca pe 9 Sep 2013, 17:01
    O PARERE...

    Normal nu trebuia sa fie acei caini fara stapan acolo liberi,nu au ce teritoriu sa-si apere pentru ca nu este teritoriul lor,ei sunt peste tot! Normal era nici copilul sa nu fi fost lasat ne supravegheat de bunica iresponsabila,daca-l rapea cineva atunci cum era? Sunt tot felul de nebuni pe lume,strazile sunt pline de caini,iar buni sta pe banca linistita?? Trebuie sa se ia masuri cu cainii bine-inteles,nu conteaza nici Oana Zavoranu si nici Paula Seling,nici una nu merge pe jos sa vada cum este sa fie muscata,si nici una nu au copii sa se poata pune in locul parintilor!!Asa ca,sa-i ia ele acasa si sa ii ingrijeasca pe toti eu nu am numic impotriva,imi plac animalele si nu as putea sa le fac rau,dar am si 2 copii care nu as vrea sa fie muscati!

    5
    7

  • Ioana pe 9 Sep 2013, 16:44
    Tera Canis

    Eu zic sä nu euthanasieze câinii, säracii, cä sunt si ei suflete. Mai bine euthanasiatzi bätrânii, care tot sunt muritori de foame dintr-o pensie DE NIM IC, si tot nu mai sunt NIMÄNUI folositori. Incarcä statul cu pretentzie la spitale, medicamente, cäldurä... si multe OBRÄZNICII de astea. Asa, rämân si banii alocatzi lor, sä fie ingrijitzi cätzelusii, sä li se cumpere pampers, sä li se de case ingrijite, mâncare selectä, sä li se facä periodic controlul danturii - cä ce fac mititeii dacä li se stricä, cu ce mai sfâsie oamenii. Si copiii? Referitor la cele douä madame, au ajuns la o vârstä când trebuiau sä aibä copiii in cl. 6-7... Asta spune f. mult. Päi cum sä nu iubesti cotarlele maidaneze? Instinctul matern, läsat de naturä in fiecare femeie - sau femelä, se manifestä asa. Dacä ar fi avut copii, si erau in pericol sä-i piardä, ar fi gândit altfel.

    5
    14

  • Lorena pe 9 Sep 2013, 16:32
    doua nume ne-importante!!!

    doua nebune si unii din comentatorii de aici sunt si mai nebuni,foarte simplu: lichidarea maidanezilor FARA stapan s-au locuri amenajate special pt ei cu mancare paza si ingrijire ori din acestia ca OANA(NE-IMPORTANTA),PAULA(NU ESTE NICI EA FOARTE IMPORTANTA) sa-i ia in grija pe TOTI LA ELE ACASA,nu vede-ti cat de prost ganditi unii din voi si va mai da-ti cu parerea,tace-ti d...............lui din gura,grrrrrrr imi vine pe toti astia care vorbiti fara sa ganditi sa va iau si sa va las in mijlocul haitei si eu sa asist,atunci sa va vad cat de tari sunte-ti.

    9
    13

  • Miki pe 9 Sep 2013, 16:18
    si alte pareri

    El, saracutul nici-o vina, dar nu lasi un copil de 4 ani nesupravegheat.....si alta chestie ce-au facut cu fondurile europene destinate castrarii cainilor si luarea lor in adaposturi pentru a stopa inmultirea si vagabonteala lor pe strazi ???? Iar cei care isi iau "animalut de casa" apoi apare copilul, mutarea sau mai stiu eu ce....si isi PARASESTE animalutul pe strada si se "vagabonteste" Problema pleaca tot la oameni.....iresponsabili

    14
    4

  • je pe 9 Sep 2013, 16:13
    si inca ceva

    animalele nu sunt fiinte rationale capabile sa gandeasca. ele fac ce stiu, in cazul cainilor isi apara teritoriul. a fost un caz trist, dar hai sa fim seriosi, cati pedofili in tara asta? cati parinti isi bat copii pana la moarte? cati copii ajung carne de export? oare chiar prin uciderea cainilor se rezolva problema? mai gandti-va.

    13
    4

  • je pe 9 Sep 2013, 16:08
    cei care chinuie animale

    parerea mea este ca un om care poate tortura o vietate, indiferent de specie, are probleme psihice grave....si stiti ce am observat? persoanele care se ocupa uciderea animalelor in masa (gen hingheri, macelari etc) sfarsesc prin a muri de o boala grava sau intr-un spital de pshiatrie...URA te imbolnaveste si te ucide, IUBIREA te vindeca. Iar cei care au animale de companie stiu ce inseamna sa ajungi acasa obosit si sa umble dupa tine topaind un catel sau o pisica.

    14
    4

  • alina pe 9 Sep 2013, 16:08
    sa isi caute altceva de comentat

    si nu sunt revoltate de moartea copilului acela de 4 ani , ? dacva aveau un copil si murea muscat de caine ?

    13
    7

  • moromete pe 9 Sep 2013, 16:07
    blestem

    Sper sa fie si ele muscate de cainii pentru care plang atat. Asta ca sa vada cat de placut e.

    7
    13

  • alexandra pe 9 Sep 2013, 16:01
    pareri

    dar oamenii care sunt raniti, nevinonati fiind, de animale turbate sau intaratate de alti oameni, ce vina au? copilul ce vina avea?

    9
    9

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod