Paris Hilton, iubita lui "Superman"

Starleta americană are o relaţie cu actorul britanic Henry Cavill, protagonistul noilor filme din franciza cinematografică "Superman", potrivit unor surse citate de presa americană, informează site-ul contactmusic.com, citat de agenția Mediafax.

Moştenitoarea imperiului hotelier Hilton a fost văzută în compania starului britanic la petrecerea organizată vineri, la Los Angeles, înainte de gala Globurilor de Aur. Cei doi au fost fotografiaţi apoi în timp ce plecau împreună, în acelaşi taxi, de la un eveniment organizat la Chateau Marmont Hotel.

"Henry şi Paris s-au simţit foarte bine împreună în seara de vineri şi, apoi, au plecat împreună de la Chateau Marmont, râzând ca doi copii de şcoală. Toată lumea a văzut scânteia dintre ei.

Paris bătea din gene uitându-se fără încetare la el, iar lui Henry îi plăcea toată acea atenţie", a dezvăluit o sursă pentru tabloidul britanic Daily Mirror, citat de Mediafax.

31de ani are Henry Cavill
Henry Cavill a rămas foarte discret în privinţa relaţiei sale cu Paris Hilton, atunci când a fost contactat de jurnaliştii de la acelaşi tabloid.

"Nu vreau să vorbesc despre acest lucru", a declarat starul britanic.

Starleta americană Paris Hilton a avut relaţii cu numeroşi bărbaţi celebri din industria de divertisment, printre partenerii ei de viaţă din ultimii ani numărându-se Jason Shaw (2002-2003), Nick Carter (2003-2004), Rick Salomon (2007), Benji Madden (2008), Doug Reinhardt (2009), Cy Waits (august 2010 - iunie 2011) şi River Viiperi (2012-2014).

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod