Nelu Ploieşteanu, internat pentru pneumonie

Artistul a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floresca din Capitală pentru că are pneumonie, potrivit unor surse din anturajul cântăreţului, citate de agenţia Mediafax.
Cântăreţul Nelu Ploieşteanu a fost internat luni seară la Spitalul de Urgenţă Floresca din Bucureşti, din cauza unor probleme respiratorii.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, dr. Bogdan Opriţa, a declarat că artistul a cerut discreţie în privinţa stării lui de sănătate, singurele date care pot fi transmise făcând referire la probleme respiratorii.

Surse din anturajul cântăreţului au spus, marţi, că Nelu Ploieşteanu are pneumonie şi de aceea a rămas internat la Spitalul Floreasca.

Nelu Ploieşteanu va rămâne sub supraveghere medicală, probabil, timp de câteva zile, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, citat de Mediafax.

Artistul, în vârstă de 72 de ani, a ajuns la spital luni, în jurul orei 19.15, acuzând probleme respiratorii.

Nelu Ploieşteanu a participat duminică, alături de alţi artişti, la o petrecere organizată în Capitală de omul de afaceri Ion Antonescu, care şi-a sărbătorit onomastica.
După acest eveniment a ajuns la spital, duminică seara, şi actorul Mircea Albulescu.
Aceasta a leşinat pe stradă, în zona Academiei de Studii Economice, şi a fost transportat la Spitalul Floreasca, de unde a fost externat luni.


Foto: Mediafax
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
8 Ianuarie 2013
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod