Moment special Whitney Houston la gala premiilor Grammy


Organizatorii plănuiesc un moment dedicat memoriei cântăreţei la ceremonia televizată care va avea loc duminică seară, la Los Angeles.

Organizatorii plănuiesc un moment dedicat memoriei cântăreţei la ceremonia televizată care va avea loc duminică seară, la Los Angeles.

Producătorul executiv al galei Grammy, Ken Ehrlich, a declarat pentru L.A. Times că Jennifer Hudson va susţine un recital tribut în memoria lui Whitney Houston la ceremonia care va fi difuzată în direct duminică seară de postul CBS: "Evenimentul este prea proaspăt în memoria tuturor pentru a face mai mult la acest moment, dar am da dovadă de nepăsare dacă nu am recunoaşte contribuţia remarcabilă a lui Whitney în muzică şi în mod special legătura ei strânsă cu gala Grammy şi cu nominalizările şi premiile Grammy primite de-a lungul anilor."


Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al poliţiei din Beverly Hills, Los Angeles, a declarat: "(Sâmbătă) la ora 3.55 p.m. (ora locală), a fost pronunţat decesul lui Whitney Houston, la Beverly Hilton Hotel." Acesta a mai spus că serviciile de urgenţă au fost chemate la etajul al patrulea al hotelului, dar încercările de resuscitare a cântăreţei au eşuat. Unele surse spun că Houston a fost descoperită inconştientă în cada din camera sa de hotel, dar informaţia nu a fost confirmată, relatează agenţia Mediafax.

Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston, deţinătoare a şase premii Grammy, a murit la vârsta de 48 de ani, a anunţat un purtător de cuvânt al artistei. Cauza decesului nu a fost deocamdată făcută publică. Deşi oficialităţile spun că decesul cântăreţei nu pare a avea "cauze criminale", o anchetă a fost deschisă.

Se pare că Houston se afla la Los Angeles pentru o petrecere organizată de mentorul său muzical, producătorul Clive Davis, un eveniment anual care are loc cu o zi înainte de gala Grammy.

De altfel, Houston ar fi intenţionat să participe şi la gala Grammy de duminică seară.

Potrivit unor surse apropiate artistei, la nişte repetiţii la care a participat joi, Houston părea confuză, cu hainele nearanjate, transpira din abundenţă, iar respiraţia sa mirosea a alcool şi ţigări.


În urmă cu două zile, Whitney Houston a susţinut un recital la o petrecere organizată cu ocazia galei Grammy, alături de cântăreaţa Kelly Price, relatează Mediafax.

Cele mai recente fotografii ale sale din presă datează din noaptea de joi spre vineri, când cântăreaţa a fost surprinsă ieşind dintr-un club din Hollywood, în stare de ebrietate.
Whitney Houston, una dintre artistele cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile, şi-a relansat cariera muzicală la sfârşitul anului 2009, după ce s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de droguri.

Însă unele dintre concertele sale incluse în acest turneu de revenire, desfăşurat în 2010, au lăsat mult de dorit.

Whitney Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depăşind la acest capitol chiar şi trupa Beatles. Pe plan mondial, diva americană a vândut peste 170 de milioane de albume şi single-uri, printre care se numără şi piesa "I Will Always Love You", lansată în 1993 şi care a devenit una dintre cel mai bine vândute melodii din toate timpurile. Lista ei de premii mai include, printre altele, 2 Emmy, 30 Billboard Music Awards şi 22 American Music Awards.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod