Misterul morţii actriţei Natalie Wood a fost rezolvat

Autorităţile nu au descoperit nicio dovadă care să sprijine ipoteza comiterii unei crime.

Autorităţile nu au descoperit nicio dovadă care să sprijine ipoteza comiterii unei crime.

Poliţia din Los Angeles, care a hotărât în noiembrie 2011 să redeschidă ancheta în cazul morţii actriţei americane Natalie Wood, decedată în condiţii misterioase în 1981, nu a descoperit nicio dovadă care să confirme ipoteza comiterii unei crime, a anunţat, marţi, cotidianul "Los Angeles Times", citat de agenţia Mediafax.

Doi inspectori de poliţie au fost desemnaţi de şeriful din Los Angeles pentru a redeschide ancheta asupra morţii actriţei, survenită în timpul unei croaziere pe mare, calificată pe atunci drept un accident.

Acest demers se sprijinea pe noi informaţii, furnizate în special de căpitanul iahtului la bordul căruia actriţa, în vârstă de 43 de ani, se îmbarcase cu cel de-al doilea ei soţ, Robert Wagner, şi bunul lor prieten, actorul Christopher Walken.

William McSweeney, directorul departamentului de inspectori de poliţie din cadrul biroului şerifului, a declarat însă pentru "Los Angeles Times" că anchetele şi audierile din ultimele săptămâni nu au condus la găsirea vreunei probe care să indice comiterea unei crime. "Rămâne o moarte accidentală.
Nu s-a descoperit nimic care să ne permită să repunem azi această chestiune în discuţie"
, a spus McSweeney.

Conform anchetei iniţiale, Natalie Wood şi cel de-al doilea ei soţ, Robert Wagner, au decis să-şi petreacă weeekend-ul de după Ziua Recunoştinţei la bordul iahtului lor de agrement "Splendour", în compania unui invitat, actorul Christopher Walken. Ei au mâncat într-un restaurant de pe chei, înainte de a urca la bordul vasului ca să ciocnească un pahar, în momentul în care o dispută violentă ar fi izbucnit între Wagner şi Walken.
Natalie Wood a plecat de pe puntea vasului, îndreptându-se spre cabina principală, dar când Wagner a intrat în cabină, la puţin timp după incident şi când cei doi bărbaţi se calmaseră, actriţa nu era acolo.
Ea urca din nou pe punte, pentru a lansa la apă o barcă pneumatică. Actriţa a fost găsită înecată.

Fiica unor imigranţi ruşi din San Francisco, Natalie Wood, al cărei nume real era Natalia Nikolaevna Zakharenko, a fost un copil-vedetă, transformat în ingenua preferată a camerelor de filmare şi apoi într-o actriţă versatilă, delicată şi naturală.

Ea s-a impus prin rolurile din filmele "Penelopa"/"Penelope" (1966), "Căutătorii"/"The Searchers" (1956), "Cash McCall" (1960), "Rebel fără cauză"/"Rebel without a Cause" (1955), "Poveste din cartierul de Vest"/"West Side Story" (1961) şi "Splendoare în iarbă"/"Splendor in the Grass" (1961).

Ultima ei peliculă a fost "O idee genială"/"Brainstorm" (1983).

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod