Mila Kunis şi Ashton Kutcher au devenit părinţi

Actrița şi logodnicul său, Ashton Kutcher, au devenit părinţi, după ce actriţa a născut marţi o fetiţă, la centrul medical Cedars-Sinai din Los Angeles.

Mila Kunis, în vârstă de 31 de ani, şi Ashton Kutcher, în vârstă de 36 de ani, care s-au logodit în luna februarie, au ajuns la centrul medical Cedars-Sinai din Los Angeles marţi dimineaţă, în jurul orei locale 6.00, iar în seara acelei zile actriţa a născut o fetiţă. Numele copilului nu a fost făcut încă public, iar reprezentanţii celor două vedete nu au oferit alte detalii despre naştere, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Anunţul privind faptul că este însărcinată a fost făcut chiar de Mila Kunis în emisiunea "Ellen DeGeneres Show", unde actriţa a spus că şi ea şi Kutcher au dorit să ţină secretă informaţia cât mai mult timp posibil.

Mila Kunis, care este vocea personajului Meg Griffin din serialul TV de desene animate "Familia mea dementă/ Family Guy", a declarat pentru revista Marie Claire, în iulie, că ea şi Kutcher abia aşteaptă să devină părinţi.

În ceea ce priveşte modul în care îşi va creşte copiii, Kunis a spus că va încerca să îi educe astfel încât cei care îi întâlnesc să spună "Ce copil cuminte!".

"Nu vreau să fie nişte nesimţiţi. Mi se pare că foarte mulţi copii din zilele noastre sunt. Amândoi vrem să avem nişte copii manieraţi, sinceri, copii pe care atunci când lumea îi întâlneşte să spună «Ce copil cuminte!»", a declarat Mila Kunis, care a precizat ulterior că, după naştere, intenţionează să se dedice mai mult copilului, renunţând la o parte dintre proiectele profesionale.

"Nu am vrut niciodată să fiu genul de om care se gândeşte doar la muncă.
Pentru mine, munca de actriţă a fost mereu mai mult un hobby care s-a transformat într-o profesie, dar nu mănânc şi nu respir actorie"
, a declarat actriţa pentru revista W.

Mila Kunis şi Ashton Kutcher, colegi în distribuţia serialului "Anii '70/ That '70s Show", au confirmat logodna în luna februarie 2014.

Cei doi au început o relaţie în 2012, la aproape un an după ce Ashton Kutcher s-a despărţit de actriţa Demi Moore, după şapte ani de căsnicie. După un proces complicat, care a durat mai bine de un an, Ashton Kutcher a divorţat oficial de Demi Moore, în noiembrie 2013, notează Mediafax.

Kunis şi Kutcher se vor căsători în 2015, potrivit unor surse apropiate celor doi.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod